“Eu, domn' judecător, reclam, pardon, onoarea mea, care m-a-njurat, şi clondirul cu trei chile mastică prima, care venisem tomn-atunci cu birja de la domn' Marinescu Bragadiru din piaţă, încă chiar domn' Tomiţa zicea să-l iau în birje...” Un fragment din celebra schiţă “Justiţie” a lui Caragiale, care parodiază pretenţiile aberante ale unor justiţiabili ai vremii, ca şi absurditatea cotării unor chestiuni abstracte în sume la centimă, cu titlu de despăgubiri. Unor astfel de situaţii trebuie să le facă faţă, nu o dată, şi judecătorii timişeni, obligaţi prin natura meseriei să stabilească cât costă onoarea, viaţa sau piciorul rupt al unui om. Ce iese în unele procese din aceste cotaţii e demn de colecţia de “perle judiciare” numită pe vremuri “Din caietul grefierului”, nelipsită din almanahurile umoristice antidecembriste.


24.528 de lei înmormântarea, 200.000 de euro pagubele morale

În acest an, printre multele procese de omor din culpă, ajunse pe rolul Curţii de Apel Timişoara, s-a numărat şi rejudecarea unei astfel de acţiuni iniţiate de familia unei victime a unui accident de circulaţie din Caransebeş, proces la care prima instanţă a avut probleme serioase la fixarea daunelor morale solicitate de familia persoanei decedate în evenimentul rutier. Astfel, conform Hotărârii 897/2010, la Judecătoria Caransebeş “au fost acordate daune morale în cuantum de 200.000 de euro, dar după opt zile s-a dat o îndreptare de eroare materială, acordându-se 20.000 de euro, iar în apel cuantumul daunelor a fost mărit la 50.000 de euro”. Deci, în prima fază probabil că grefierul a greşit un zero. După care, ca să se împace şi capra, şi varza, s-a decis o sumă între pragul maximal – 200.000 de euro şi cel minim – de 20.000 de euro. Cotaţia a nemulţumit însă familia îndurerată, care a cerut o majorare consistentă, dar şi despăgubiri la leu pentru înmormântare, pentru care a solicitat suma calculată la centimă de 24.528 de lei şi 43 de bani.
Explicaţia calculului vine prompt : “Martorele au declarat că la înmormântarea victimei au participat circa 220 persoane cărora li s-au dat colaci, lumânări, prosoape”. A urmat apoi pomana, cu spirtoase, în spirit tradiţional : “La pomana organizată la un restaurant au participat circa 50 de persoane care au fost servite cu gustări, mâncare, băuturi alcoolice şi răcoritoare, participanţilor li s-au dat colaci, lumânări, prosoape. La pomenile ulterioare au participat circa 50 de persoane, care au fost servite în acelaşi mod şi li s-au dat lumânări, prosoape, colaci, farfurii, pungi cu alimente pentru acasă”.
Dacă aici despăgubirile au fost acceptate, pe motiv de acte doveditoare, mai greu a decurs, la recursul de la Curtea de Apel, partea cu despăgubirile morale, care au rămas, spre dezamăgirea aparţinătorilor, tot la 20.000 de euro, pe motiv că “nicio sumă de bani, oricât de mare ar fi, nu poate înlătura suferinţele părţilor civile”.


Parastas cu bon fiscal

La o altă decizie similară, tot pe omor din culpă, la Curtea de Apel Timişoara, la alt avocat, viaţa a avut o altă cotaţie. Astfel că “avocatul apreciază că suma de 40.000 euro nu poate fi considerată îndestulătoare pentru viaţa unui om”. În plus se cere suplimentarea despăgubirii cu parastasul şi descoperirea de cont a defunctului : “10.000 de lei cheltuieli de înmormântare, parastas de şase săptămâni, 2.000 de lei cheltuieli cu parastasul de un an, 1.100 de lei monument funerar, 355 de lei factură telefonică, 8.630 de lei debit descoperire card”.
Şi mai spectaculos e decontul la Decizia 1.123/2009, unde intră la categoria “cheltuieli cu decedatul” : taxe medico-legale, de 101 lei, taxă achitată la gospodărirea comunală pentru cimitir (207 lei), „chitanţa reprezentând contravaloare cozonaci (90 lei)”, chitanţa facturii emisă de Servicii Funerare, „achiziţionarea de băuturi alcoolice şi răcoritoare (191 lei), sărăţele (63 lei), taxă biserică (20 lei), taxă preot şi dascăl (70 lei), gropari (60 lei), brancardieri (20 lei); morgă (63 lei), prosoape (65 lei), şofer transport (10 lei), lumânări (15 lei), 40 litri combustibil (140 lei)”. Se mai consemnează cu aceeaşi ocazie că „aparţinătorii au publicat anunţ în ziar în sumă de 30 lei şi au achitat colăcei şi colaci de 24 de lei”. Fiica decedatei a plusat, solicitând instanţei „şi acordarea sumei de sumei de 36.180 de lei reprezentând veniturile nerealizate”. Astfel s-a menţionat că „datorită decesului mamei sale nu a mai putut să îşi desfăşoare activitatea la locul de muncă unde era încadrată în calitate de referent. În acest sens s-a depus adeverinţa din care rezultă că partea civilă realiza în medie un salariu de 515 lei /lună la care se adăugă şi bonurile de masă, în funcţie de numărul de zile lucrate”. Depoziţia a prins greutate odată cu aprecierile pline de metafore şi epitete ale onoratei instanţe „completul apreciind că decesul victimei a cauzat puternice suferinţe părţilor civile; starea lor fiind una generală de tristeţe, dispărându-le zâmbetul şi rămânând nemângâiaţi sufleteşte”.
Ulterior, în urma unor „săpături” ale avocatului inculpatului, s-a descoperit un „detaliu” : de fapt, fiica victimei care ceruse despăgubiri pentru că şi-a întrerupt serviciul din cauza decesului mamei fusese în concediu maternal şi, după expirarea perioadei, nu se întorsese la serviciu. „Decesul victimei, ca urmare a accidentului de circulaţie, a avut loc în data de 11 iunie 2007, adică la şase luni de la data la care partea civilă ar fi trebuit să se întoarcă la lucru”, consemna avocatul. Dar acestea sunt detalii...


Tocăniţă de lopătar

Nu atât de spectaculoase, dar savuroase sunt şi procesele în care se cer daune pentru acte de braconaj, cum e cel care a făcut obiectul Deciziei 566/2009 a Curţii de Apel Timişoara. Aici inculpatul a refuzat să achite contravaloarea celor 50 de kilograme ale cerbului lopătar braconat, bănuind o serie de angajaţi ai Direcţiei Silvice că au mâncat pe şestache cerbul. Cei acuzaţi s-au apărat, menţionând că „proba prezentată face parte din specia lopătar şi e proprie consumului uman, dar după efectuarea expertizării necropsice, proba examinată a fost incinerată”. Instanţa a rămas să-i creadă pe cuvânt că incinerarea nu s-a petrecut în cuptoarele din locuinţele proprietate personală.
Însă inculpatul nu s-a lăsat, menţionând că e nedrept să plătească o sumă aferentă cantităţii de 50 de kilograme de lopătar mascul, atâta vreme cât carnea de mascul e mai scumpă decât cea de femelă, iar din cenuşa rămasă în urma incinerării nu se poate stabili sexul defunctului animal. „Nu există nicio dovadă cu privire la sexul cerbului lopătar vânat şi, faţă de valorile stabilite de actul normativ aplicabil, care menţionează o valoare mai mică în cazul femelei, aceasta ar trebui să fie cea la care să se raporteze calculul despăgubirilor la care poate fi obligat, cu menţiunea scăderii valorii ce ar fi rezultat din valorificarea cărnii”, a rămas consemnat la dosar. 


375.000 de lei – un flagrant

Printre solicitanţii de despăgubiri ai Curţii de Apel Timişoara s-a numărat în acest an şi „victima” unui flagrant organizat de Poliţie, caz rămas, ca multe altele similare, fără condamnare. În lipsa unei condamnări, „titularul” a avut ideea genială de a cere despăgubiri pentru teroarea psihică provocată de flagrant, iar povestea „înscenării” este una abracadabrantă : „Instanţa de fond a reţinut că reclamantul a fost angajatul pârâtei, iar în contextul dispariţiei unor sume de bani din portofelul angajatei, s-a organizat la societatea pârâtă o capcană criminalistică, cu sprijinul Poliţiei, constând în introducerea unor bancnote marcate cu substanţă fluorescentă în portofelul angajatei. Ca urmare a dispariţiei acestora, au fost sesizate organele de poliţie şi s-au făcut verificări, găsindu-se urme de substanţă fluorescentă pe palma reclamantului”.
În urma descoperirii, cum era şi firesc, „contractul de muncă al reclamantului a fost suspendat, şi s-a procedat la convocarea sa în vederea cercetării prealabile de către comisia disciplinară, prilej cu care a fost audiat şi a dat o notă explicativă”. Pentru toate aceste „aspecte traumatizante”, reclamantul a cerut 375.000 de lei, la care s-au adăugat şi salariile neacordate, în valoare de 41.000 de lei.
Într-un final, pretenţiile i-au fost respinse, cum respinse i-au fost şi pretenţiile titularului Deciziei 218/2009 a Curţii de Apel, care a cerut despăgubiri Statului român, în speţă Ministerului de Finanţe, pentru faptul că în perioada 1983 - 1984 a fost deţinut politic, fiind persecutat ca atare. În urma unei laborioase activităţi de cercetare a arhivei s-a descoperit că „dizidentul”, care cerea fix 296.000 de lei pentru „anii de Doftana” aferenţi prigoanei politice fusese de fapt condamnat pentru furt calificat...  
În rest, revenind la “nenea Iancu”, rămâne deschisă întrebarea din “Justiţie” : “Da, domn' judecător, onoarea mea, săru' mâna, nereperată, cum remâne?” şi răspunsul aferent : “Las' că ţi-o reperează domn' Mitică!”