Credinţă împletită cu tehnologia, în taina rugăciunii

Un târg de obiecte monahiale te duce cu gândul la un club exclusivist unde doar feţele bisericeşti au acces. Realitatea este, însă, alta. Sute de credincioşi s-au perindat timp de trei zile printre standurile Casei Tineretului, unde a avut loc primul târg internaţional de obiecte şi veşminte preoţeşti, organizat la Timişoara. Dacă mătăniile, sticluţele cu mir, cruciuliţele, cărţile de rugăciuni şi icoanele au avut mare trecere la credincioşi, preoţii au achiziţionat veşminte decorate cu cristale Swarowski şi clopote acţionate prin telefon. Dincolo de toate obiectele strălucitoare, cel mai căutat a fost însă gândul bun al duhovnicului.

Tămâia şi mirul, în topul vânzărilor

Târgul Internaţional de Veşminte, Icoane, Cărţi şi Obiecte Bisericeşti,  cel mai important târg creştin din sud-es­tul Europei, a fost organizat pentru pri­­ma dată la Timişoara. La finele săptă­mânii trecute, sute de credincioşi şi fe­ţe bisericeşti şi-au purtat paşii printre standurile amenajate în holul Casei Tineretului. Icoane de închinat, mir şi tămâie de alungat spiritele şi gândurile rele, dar şi mătănii pe care să le atingă noaptea, îngenuncheaţi la capătul pa­tu­lui, sau de ce nu, ziua în amiaza ma­re, prin buzunarul hainei, în timp ce mur­mură rugăciuni doar de ei ştiute, au fost cele mai căutate. „Ce îţi dau, maică? Mir? Tămâie? Uite, e cu mi­ros de trandafir... Sunt toate de la muntele Athos, sfinţite, te ocroteşte de rele şi de cel fără de nume”... Fata se uită ba la una, ba la alta, nu se hotă­răş­te uşor. Ar lua şi n-ar lua de toate. Pentru exame­ne, pentru minte clară i-ar tre­bui ei multe, iar mirul a liniştit-o mereu, dar parcă şi de tămâie ar avea nevoie. Să plimbe prin casă înainte de culcare. „Ucigă-l toaca se teme de tămâie mai mult ca de apa sfinţită?”, întreabă şoptit. Maica nu stă mult pe gânduri şi îi pune în palmă o cutiuţă cu un pliculeţ mic de tămâie, îi pune şi un fişic de cărbuni speciali, dar şi o mătanie mi­cuţă, pentru încheietura mâinii. „Asta să nu o dai jos niciodată, şi să mai spui timp de nouă zile acatistul sfântului...”. Vocea bătrânei se aude tot mai slab, acoperită de ritmurile polifonice ale mobilului pe care îl ţine în palma stân­gă. Măicuţa îi răspunde blajin apelan­tului, iar din când în când îl întrerupe cu întrebări, fără să piardă din ochi pe cele câteva femei care s-au adunat în faţa mesei sale, căutând printre mătănii­le înşirate. Altele îşi trec una alteia sti­cluţele cu mir şi cutii cu tămâie parfu­mată, adulmecându-le, vrând parcă să inspire prin ele liniştea căutată.

Tot pentru liniştea şi sufletul lor, mulţi credincioşi s-au oprit la standul Editurii Egumeniţa, care a expus zeci de cărţi şi reviste bisericeşti. Biblia mult căutată, psaltiri, acatiste ale diverşilor sfinţi stau înşirate pe rafturi înaintea zecilor de ochi curioşi. Nu lipsesc nici cărţile cu învăţături ale teologiei orto­doxe despre situaţii des întâlnite în so­cietatea de astăzi, de la divorţ, tainele unei bune creşteri ale copiilor, dar şi lec­ţii de vindecare a mândriei, luate din sfaturile Sfinţilor Părinţi. Remedii duhovniceşti găseai şi pentru depresie, nervozitate, desfrâu, alcoolism, narco­manie, fumat. Şi aici vin din nou cu sfa­turi duhovnici renumiţi „cu inima sme­rită” prin mărturiile lor despre credinţă şi încercările vieţii. Se încurajează cei năpăstuiţi nu doar prin sfaturi, ci şi prin metoda unor anecdote duhovniceşti pentru descreţirea frunţilor.

„Cât costă, să-mi fie cu iertare?”,întreabă o femeie cu cearcăne adânci săpate sub ochi. Preotul, aşezat pe un scaun pitic, încă mai aşează cărţulii mici pe masa în formă de L din faţa lui, dar îndreaptă privirea în direcţia indicată de arătătorul enoriaşei care aşteaptă cuminte răspunsul. „Minunile Sfinţilor Îngeri e 6 lei, Acatistele astea mici sunt 5 lei fiecare, iar asta, Calea sufletelor în veşnicie, e 17 lei. Spre care ai arătat dumneata?”, încearcă să afle preotul, observând privirea femeii căzută pe o altă broşură. Femeia se întinde cu mâna încă o dată într-o parte, explică, dă coordonate. Ceilalţi credincioşi de la rafturi se uită şi ei cu­rioşi într-acolo, pentru câteva secunde. „Dumneata trebuie să fii student la Teo­logie, nu?”. Se adresează preotul unui tânăr care cere detalii despre un volum gros al cărui titlu este ascuns pe jumă­tate de degetul mare şi lung al celui de al doilea. Tânărul râde şi, uitându-se spre însoţitoarea dânsului, îi spune bătrânului preot că el e „mai mult de atât”, e deja intrat în rândul preoţilor, dar îi place să citească lucrările sfin­ţilor părinţi. Bătrânul îi strânge mâna şi îl bate pe umăr părinteşte, iar privi­rile preotesei se umplu de mândrie.

Sutane înlocuite cu veşminte bătute cu pietre Swarowski

Producători de obiecte bisericeşti, din patru ţări – Grecia, Germania, Ucrai­na şi România – şi-au expus în standuri candelabre, catapetesme şi scaune arhiereşti, veşminte preoţeşti şi chiar maşini de brodat pentru acestea. Alături, cruci de toate formele şi mări­mele, legate de lanţuri groase şi lungi. Coperţi pentru sfânta carte îmbrăcate în fir de aur sau bătute cu cristale Swa­rowski care îţi iau privirile. Preţuri? De la câteva sute de lei în sus.

La câţiva metri, un domn cu părul alb aşteaptă să fie întrebat. Icoane de toate mărimile, cu pânză pe care este brodat cu fir de aur chipul Maicii Dom­nului. Are domnul un atelier în care lucrează câteva fete foarte talentate şi fac tablouri şi la comandă. „Asta fac mereu, aşa îşi câştigă existenţa. Nu se vând foarte multe icoane, pentru că nu prea mai sunt străini care să cumpere pentru cadouri, dar fetele nu renunţă, e o artă ce fac ele”, explică un domn grizonat, unei femei curioase de marfă. Şi de picturile acelea speciale de alături, pictate pe nişte ouă uriaşe se interesează femeia. „Acelea sunt din Rusia, nu sunt făcute de fetele mele. Nu se fac la noi din acestea atât de deo­sebite, de aceea e 80 de lei una”... Femeia se apleacă peste masă, exa­minează cu atenţie oul-icoană, fără să îl atingă, însă.

La fiecare pas sunt expuse diverse icoane – chipuri de sfinţi formate din bucăţele de sticlă colorată sparte, ase­menea unor puzzlle-uri uriaşe recom­puse. Icoane rotative, cu efigia Maicii Domnului imprimată într-un cristal, care funcţionează cu alimentare la priză şi luminează, icoană cu Maica Sfântă, pictată, dar cu veşmânt de ca­tifea, brodat cu fir de aur, şi crucifixe de toate mărimile şi materialele.

Impresionante sunt veşmintele preoţeşti. Reverende din mătase nea­gră, cu cristale Swarovski, cu preţuri de la 250 de lei şi până la 750 de lei, în funcţie de model, de felul broderiei şi calitatea materialului. Toate îţi iau ochii cu sclipirea aurie care pare să fi devenit lumina în care se scaldă toate standurile de la târgul de obiecte bisericeşti.

Rugăciuni printre sutanele scoase la vânzare

Credincioşi, măicuţe, feţe bise­riceşti se perindă printre standurile cu cele trebuincioase sufletului, anali­zează, calculează costuri, fac planuri. Ca la orice târg. Exceptând sutanele negre şi bărbile lungi care îţi amintesc menirea celor de acolo, târgul se desfăşoară asemenea unuia obişnuit. Preotul vrea candele, haine şi cata­petesme cu care să „închidă gura satului”, credincioşii vor aghiazme, mir şi tămâie pentru acasă, pentru momentele de nevoie, pentru posturi şi rugăciuni. Alţii caută răspunsuri pentru cei de acasă care au greşit crunt în faţa Domnului, dar şi a oamenilor. „Tu să spui aşa, în fiecare zi. Apără-l, Doamne, şi păzeşte-l, şi dă-i lui gândul cel bun, să-şi bage minţile în cap şi să se întoarcă la Tine de acum în colo. Aşa să spui. Şi să încerci să-i spui şi lui, când l-ai vedea, că şi în închisoare omul se poate îndrepta”. Bătrânul sărută dreapta părintelui, cu lacrimi în ochi, chiar acolo, în faţa standului de icoane. Pentru sfaturi, pentru ru­găciune şi un gând liniştitor pentru sufletul sfâşiat de necaz orice loc e potrivit. Mai ales unul în care sunt doi, trei preoţi pe metrul pătrat. Duhov­nicul nu e plictisit, nu se grăbeşte la icoanele lui. Nu e nimeni la stand să-l întrebe de ele. De altfel, nici  nu mai are multe. Le-a dat pe mai toate de dimineaţă. Poate sta de vorbă liniştit cu sufletul tulburat al acestui tată deznădăjduit.

De vorbă stau la câţiva metri depărtare şi doi tineri de nici 20 de ani. Şi ei aşteaptă să îşi vândă icoanele. Recunosc imediat că nu le-au pictat ei. Sunt icoane „stas”, cu imagini tipărite în tipografie şi lipite pe bucăţi de lemn, pe care ei le taie şi le finisează, le fac margini şi le lipesc dosuri. Nici pre­ţurile nu trec de 30 de lei, iar în cele trei zile de târg tot au vândut cât să fie mulţumiţi.

Clopot bisericesc activat de pe telefonul mobil

Privirile tuturor tresar şi se îndreap­tă automat spre un clopot uriaş care a început să sune puternic, întocmai ca în turla bisericii, chemând la rugăciu­ne. E un clopot automatizat care poate re­produce singur chiar şi muzică laică, „Odă Bucuriei”, imnul Europei, sau „Für Elise”. Mecanismul  nu presupune ma­nevra clasică al trasului de sfoară de că­tre clopotar, ci chemarea la biserică se poa­te face direct prin GPS, de pe tele­fo­nul mobil. Practic, ca să sune clopo­tul, preo­tul trebuie să dea un mesaj de pe tele­fonul mobil cu un cod anume. „Coman­da se face prin satelit. În plus, clopotul are un timer care captează semnalul ra­dio de la ceasul atomic de la Frankfurt şi poate fi programat să bată la ore fixe”, îi explică producătorul, unui preot interesat de aşa o minune tehnologică.

Tot aici însă, cei care preferă to­tuşi clopotele clasice au rămas admirând exemplarele uneia dintre cele mai vechi turnătorii de clopote din lume, înfiin­ţată în 1590, la Perner, în Germania. Clopote turnate în bronz, marca Rudolf Reiner, firmă cu o istorie de 400 de ani. Valoarea unui singur clopot ajunge la 3.000 de euro.

Pentru călugării de la mănăstiri interesul mai mare se îndreaptă spre toaca acţionată tot automatizat, cu un preţ de circa 5.000 de lei, visând, poate, că astfel ar putea înlocui truda călu­gă­rilor care ostenesc lovind lemnul în rit­mul binecunoscut la fiecare chemare la rugăciune. Oamenii trec înainte şi îna­poi, se miră, admiră şi îşi continuă gân­durile. De suflet, de cuget, de mâhnire, pentru familie. Pentru toate acestea ce ar putea cumpăra un om modest? Şi răspunsul vine aproape imediat, odată cu sunetul inconfundabil auzit la mănăs­tiri, sunet care vibrează tot mai tare de la toaca automatizată. Oamenii se opresc din mers chiar pe mijlocul cu­loarului, aşa cum i-a surprins zgomotul, cu cărţi în mâini sau cutii cu tămâie, şi, într-o tresărire, instinctiv, dau să-şi ple­ce frunţile în rugăciune.