Creiere ecologizate

„Ai ieşit la iarbă verde, ai mâncat micul, ai băut berea, ai ascultat maneaua. N-ai uitat ceva?”Cu acest slogan însoţea în urmă cu ceva ani o organizaţie ecologistă imaginea unui brăduţ dintr-o zonă de picnic, „împodobit” cu cartoane de mici, hârtie igienică, pet-uri şi pahare de bere.

Conceptul este unul sugestiv pentru imaginea unui anumit tip de român „iubitor de iarbă verde”. Considerându-se pe undeva un ecologist, un iubitor al naturii, o anumită specie de „meltean” îşi încarcă baxu­rile de mici şi bere în jeep-ul 4x4 şi îşi scoate familia la camping, unde urmează o mini-incen­diere, ruperea fără motiv a unor pomi, „mina­rea” locului cu diverse necesităţi fiziologice, un potop de manele ieşite prin sitemul dolby al maşinii spre urechile celorlalţi „gratargii”, bra­conarea unui iepure sau a unui fazan, spălarea maşinii în râu sau pârâu, şi, în final, plecarea spre casă însufleţit de spiritul naturii, lăsând în urmă un morman spectaculos de gunoaie.

Dovezi permanente ale existenţei şi efemerei treceri prin natură a aces­tui personaj se văd la Albina, la Surduc, la Bu­ziaş dar şi în zone aşa-zis protejate din judeţ, pentru care nimeni nu a mai dat vreun ban în ultimul cincinal.

De aceea, rezultatele campaniilor de „curăţenie generală”, cum e cea ini­ţiată sub sloganul „Let’s Do It, România!” sunt spectaculoase, de fapt şocante, şi spun foarte multe despre concepţiile şi acţiunile românului “iubitor de iarbă verde”. Anul trecut s-au strâns din Timiş 15.000 de saci de gunoaie risipite în „mama natură.” Cele mai bune „recolte” au fost obţinute din zone cunoscute şi preferate de timişorenii gratargii. Câte tone de nesimţire au încăput oare în cei 15.000 de saci ? Iar acţiunea din acest an se apropie de acelaşi rezultat. În plus, mostrele de deşeuri colectate din zonele verzi au scos la iveală faptul că există timişo­reni cu un acut simţ practic care au întreprins demer­suri „doi în unul” – adică o acţiune de ieşire cu familia la iarbă verde şi o debarasare de gunoa­ie menajere, dar şi deşeuri de construcţie sau mobilă veche în unul şi acelaşi loc. Adică omul a mers în natură, a băut berea, a mâncar micul şi, la sfârşit, în semn de apreciere pentru bi­nefacerile naturii, a lăsat ca suvenir un sac de moloz, o mobilă stricată, un obiect sanitar dez­afectat, obiecte care erau mai greu de aruncat la ghena blocului, din cauza gurii vecinilor. Astfel, în „vadurile” gratargiilor voluntarii ecologişti au găsit în acest an, în Timiş, vasuri de toaletă, paturi, etajere, deşeuri periculoase, ciment, var, bucăţi de tencuială. Pentru cei care au „scăpat” accidental acele gunoaie în mediu este foarte clar că de fapt, natura e o mare ghenă, ca şi viaţa lor, de altfel. Iar faptul că aceste concepţii şi acţiuni nu sunt accidente e confirmat chiar de voluntarii care spun că, la o zi după ecologizarea unei zone, aveau surpriza să găsească exact în acelaşi loc un alt morman de gunoaie, uneori mai mare decât cel iniţial. Adică au existat gunoaie la figurat care s-au bucurat că, prin acţiunile de ecologizare, s-a făcut loc pentru aruncarea unei noi tranşe de gunoaie la propriu pe rampele ilegale de deşeuri din care e compus, în viziunea lor, întregul ca­dru natural al României. Nesimţirea patogenă, fără speranţă a acestor oameni dovedeşte fap­tul că şi dacă s-ar face săptămânal acţiuni de asanare naţională, sacii de gunoaie care s-ar strânge pe raza unui judeţ ar fi tot de ordinul zecilor de mii. Aşa stând lucrurile, pentru sursele de gunoi, pentru aruncătorii de deşeuri, acţiunile de acest gen de ecologizare, menite să-i sensibilizeze, nu au niciun efect. Pentru ei ar fi nevoie de o ecologizare pe creier, de un implant de bun simţ şi educaţie, de o lobotomie în care să se extirpe apucăturile de primată. Let’s Do It, România!