În această perioadă de presiune triplă şi concomitentă la adresa puterii executive a ţării – exercitată pe de o parte de efectele crizei globale, pe de altă parte, de organismele internaţionale, de a căror finanţare depindem, şi, nu în ultimul rând, presiunea exercitată de masele direct şi cel mai puternic afectate de sărăcie –, în loc de unitate a clasei politice, de soluţii şi analize comune, avem parte de comportament tipic de campanie electorală din partea unor reprezentanţi ai primei puteri a statului, cea legislativă, şi de o stare de isterie în masă indusă şi întreţinută, deloc dezinteresat, de o parte a celei de-a patra puteri în stat, mass-media.
Şi mai avem parte de cameleonism doctrinar, servit la pachet cu demagogia. Observăm politicieni de stânga, din P.S.D., mobilizându-se să militeze pentru electoratul de dreapta, prin măsuri care nu au de-a face cu doctrina lor, sau politicieni de dreapta, din P.N.L., susţinând măsuri de stânga. Când Executivul a decis ca măsuri de austeritate diminuarea salariilor şi a pensiilor, pentru a nu se impune majorarea de taxe, i-am auzit la unison acuzând „genocidul social”. Acum, când Guvernul se vede obligat ca, în lipsa parţială a primului plan de măsuri de austeritate – declarat neconstituţional la cererea aceloraşi contestatari –, să pună în aplicare planul secund, care vizează mărirea TVA-ului, îi auzim, de asemenea, întrecându-se în acuzaţii la adresa puterii. Deşi e imposibil de crezut că parlamentarii care au votat pentru moţiunea de cenzură iniţiată de P.S.D. împotriva măsurilor de austeritate propuse de Guvern şi, după eşecul din plen, au atacat aceste măsuri la Curtea Constituţională nu ştiau ce presupune respingerea lor, nu ştiau care sunt paşii din acel plan secund de austeritate. La fel, e imposibil de acceptat că nu au ştiut ce presupune, pe termen mediu şi lung, recurgerea la majorarea TVA-ului. Şi cu toate acestea au acţionat pentru a se ajunge la această situaţie. În atare situaţii, singurul lor scop – în lipsa unor soluţii pertinente şi imediat aplicabile – pare a fi de a contracara, după reguli simple ale P.R.-ului politic, orice decizie a adversarului, în cazul de faţă, a echipei din Guvern, şi, profitând de nepopularitatea acestor măsuri, de a câştiga teren pentru apropiatul an electoral 2012.
Niciunul nu a luat în calcul necesitatea modificării legislaţiei de aşa manieră încât, dacă Guvernul va decide tăierea salariilor şi a sporurilor foarte mari, acea decizie să şi poată fi aplicată, nu atacată şi înfrântă în instanţă. Sau, raportându-ne la impozitarea averilor mari, aşa cum solicită, niciunul pare că nu-şi aminteşte modul în care au sabotat Legea A.N.I., cerând şi votând de aşa manieră încât averile mari (şi greu justificabile, făcute de angajaţi ai statului) să fie ţinute departe de ochii lumii şi de posibila imixtiune a legii. Vorbind despre cauze ale situaţiei de faţă şi luând în calcul afaceri veroase şi pe sume imense făcute cu statul, niciunul dintre cei care lansează doar acuzaţii, nu şi soluţii, nu a cerut prezentarea publică pe de o parte a tuturor contractelor stat-privat, cu sumele aferente, iar pe de altă parte, lista tuturor angajărilor şi a salariilor aferente, făcute în perioada în care reprezentanţi ai propriilor partide s-au aflat la guvernare.
În aceste zile extrem de tensionate, am auzit, însă, o voce raţională, care cere eliminarea din discuţii, măcar acum, a politicianismelor. Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la F.M.I., a lansat, sâmbătă seara, un apel la luciditate către media, analişti, politicieni. Rămâne, însă, de văzut dacă, în această logoree generală şi în cursa prematură pentru putere, are cineva timp sau disponibilitate să-l asculte.