Ca soldat (de carieră) sunt deţinătorul unor valori speciale. Manevrele, aplicaţiile, marşurile mi-au particularizat mersul. Obligaţiile, privaţiunile, bineţea militară mi-au influenţat ţinuta (de la poziţia cap-creierului la verticalitatea trup-sufletului!) şi, în general, întreaga retorică corporală a onoarei! Acţionez şi reacţionez potrivit unor termeni specifici, speciali, greu de acceptat de ne-militari!
Ordinul şi comanda au alt grad de imperativitate (unul absolut!), disciplina cazonă operează cu alte sine-qua-non-uri, în care omul este supus unui adevărat „dresaj docil”, subordonarea necondiţionată făurind soldaţi-maşină, cum ar fi spus medicul militar şi flosoful francez Julien Offray de La Mettrie (1709-1751) în a sa „Histoire naturelle de l’ame” sau în lucrarea intitulată chiar „L’Homme-machine”.
Libertatea (legitimitatea vreau să spun) de a putea folosi arma, obligativitatea de a fi primul la declanşarea stărilor de pericol, asumarea prin jurământ a morţii eroice, preponderenţa constrângerilor, interdicţiilor şi obligaţiilor organizaţionale, uniforma şi conduita, estomparea planningului orar şi contopirea cu sintagma „mereu la datorie”, fidelitatea, echidistanţa, confidenţialitatea, instabilitatea habitatului, izolarea rezidenţială de tip cazarmă, asumarea şantierelor (economiei), campaniilor (agricole), transporturilor (imposibile), gestiunii (dezastrelor) şi câte alte circumstanţe speciale sunt elemente ce îndreptăţesc excepţia în judecata legislativă a salarizării (pensionării) unice.
Cei ce clamează acest principiu moral sunt habarnamişti scutiţi de serviciul militar (chiar „victime” ale renunţării la obligativitatea şcolii bărbăţiei, curajului şi iubirii de ţară) sau gurişti urechişti justiţiari ai tabloidizării scandalului, zâzaniei şi mârlănismului. Dintre aceştia, la vreme de ananghie (vezi momentul decembrie 1989!) se coagulează grupurile de „revoluţionari”, adică emanaţi sau învârtiţi, care trec la furtişag generalizat, abuz, revanşă, mutilare a tot ce e peren, tradiţional, sfânt, trebuincios generaţiilor viitoare.

P.S. – Pensionar militar (citeşte şi militant!) cedez drepturile băneşti cuvenite pentru a fi cu ce să se plătească cheltuielile de înmormântare cu onorurile cuvenite a ultimei fărâme de decenţă.