Dacă apelul lansat, în decembrie 2010, de Monica Macovei – în cadrul conferinţei internaţionale Consolidarea integrităţii politice în partidele de centru-dreapta din Europa Centrala şi de Est –, prin care li s-a cerut tuturor partidelor de dreapta din Europa Centrală şi de Est să promoveze criterii de integritate şi de competenţă în accesul la funcţiile publice şi în ierarhie, a rămas fără ecou oficial din partea P.D.-L., iată că preşedintele partidului de guvernământ face un pas în această direcţie. Emil Boc a anunţat, la finele săptămânii trecute, că a decis să propună Consiliului Naţional de Coordonare al P.D.-L. ca membrii de partid trimişi în judecată prin rechizitoriu al Parchetului să fie suspendaţi din partid până la soluţionarea definitivă în Justiţie a situaţiei lor.
La fel ca în cazul izbucnirii scandalului de la frontiere, nu poţi să nu recunoşti că este o acţiune binevenită, dar te întrebi de ce abia acum, atâta vreme cât elementul împotriva căruia porneşte ofensiva nu este nou?
O posibilă explicaţie ar fi strategia P.D.-L. de (re)cucerire a electoratului pierdut (pierdut din cauza măsurilor nepopulare impuse de perioada de criză traversată, a promisiunilor neonorate ori onorate doar parţial, dar şi a copierii, de către unii reprezentanţi ai P.D.-L., a comportamentului politicienilor pe care, înainte de a ajunge la putere, îi acuzau public), pe care, în 2004 – într-o Românie sătulă de corupţie instituţionalizată, care ajunsese obiect de critică şi în rândurile diplomaţilorstrăini acreditaţi la Bucureşti –, îl cucerise cu promisiunile de luptă împotriva corupţiei.
O altă explicaţie ar fi că, analizând procentul de 16% la care ar fi ajuns P.D.-L., potrivit unui sondaj realizat, în februarie, de Centrul de Studii şi Cercetări Infopolitic, parte din staff-ul partidului a ajuns la concluzia că a mers pe o mână greşită, că e riscant să continue şi a decis să încline balanţa de încredere spre “aripa revoluţionară” din partid, reprezentată de Monica Macovei, Cristian Preda, Sever Voinescu, Traian Ungureanu, pusă nu o dată la colţ, în mod public, de unii grei ai partidului. În vara lui 2010, Cristian Preda estima chiar că, dacă P.D.-L. ar urma o linie transparentă, cu oameni care nu au de gând să profite de pe urma partidului şi, în ipoteza că ar fi singurul partid care ia aceste măsuri, în 2012 ar urca la 75%.
Întârziată sau nu, decizia luată de Emil Boc este bună, şi pentru partid – care poate dovedi, chiar şi cu întârziere, că se debarasează real, nu doar declarativ de politicienii ale căror dosare penale au ajuns în instanţă – şi, indirect, pentru imaginea pe care România o are în exterior. În Raportul intermediar de monitorizare pe justiţie şi anticorupţie în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, făcut public zilele acestea, unul dintre aspectele criticate, care se menţine constant în toate rapoartele, este tocmai tergiversarea cazurilor cu inculpaţi politicieni. Dacă ideea aceasta ar fi, utopic vorbind, susţinută in corpore de toată clasa politică, ar exista şansa să nu mai vedem dosare penale tergiversate ani şi ani. Orice om, intrat în politică pentru a face carieră politică, nu afaceri, va avea tot interesul ca, ajuns într-o astfel de situaţie, să ceară celeritate în judecarea propriei cauze, nu să caute tertipuri judiciare pentru amânarea ei.
Dar, până la susţinerea ei de către tot eşafodajul politic, până la cucerirea elecoratului, rămâne întrebarea dacă Emil Boc va reuşi să cucerească şi să obţină acordul Consiliului Naţional de Coordonare al P.D.-L., ceea ce nu va fi uşor : unul dintre cei care ar trebui suspendaţi ar fi Gheorghe Falcă, al cărui dosar, “Fabrica de zahăr”, a fost trimis în instanţă de mai mult de o mie de zile. Apoi, uitându-ne la votul dat în Parlament în cazurile Monica Ridzi şi Dan Păsat (unde şi reprezentanţi ai P.D.-L. au fost la fel de culpabili ca şi cei ai opoziţiei), înclini să crezi că şansele sunt aproape zero.