Darul

Cineva, amic (de fapt, amica) a vrut sa-mi cumpere o carte drept dar pentru ziua mea. Stiind ca la acest capitol sunt bogat, a incercat complicitatea cu sotia. Aceasta n-a cunoscut daca am “Colectionarul de istorie”, vestita carte semnata de Elizabeth Kostova, drept care mi-a telefonat spunandu-mi ca un coleg al ei s-a interesat daca am amintitul volum. Cum sunt un vehement al devizei, scrisa (cam degeaba) pe un raft al bibliotecii, la vedere, conform careia “nu imprumut carti”, am luat foc, facandu-mi “tandari” consoarta si ispravind prin a-i spune (mincinos) ca sa scap, ca n-am cartea.
Asa se face ca, la momentul oportun (sau, din motive de posta, putin dupa) am primit coletul cu cadoul cel mai de pret, in viziunea mea, o carte. Era volumul distins cu “Quills Book Award” pentru “debutul anului 2005” aparut la RAO. M-a bucurat, desigur si am dat fuga sa ma laud. La cine mai intai? La sotie. Care mi-a spus tarasenia. Si care a si gasit solutia: “Cadoul e al tau si-l pastrezi cu incarcatura sentimentala a expeditoarei, iar cartea ta mi-o faci cadou mie s-o am la Voluntari” (Voluntari e fost comuna suburbana, azi oras prosper cu vile si limuzine, la margine de Bucuresti, de unde am luat-o de la parinti pe tovarasa de viata, cu ceva decenii inapoi). Acolo mai supravietuieste, ca o bojdeuca din Ticau, casa natala, unde stau depozitate “inulitati” de valoare si “utilitati” de tranzitie, pentru evadari ad-hoc. Intre ele, si o biblioteca plina cu de toate, de obicei dubluri, editii vechi, pliante, ziare, reviste, manuscrise, harti, alte documente si „bazdacuri” de colectionar (care nu mai incap in apartament).
Nu stiu ce sa fac si nici daca e buna propunerea sotiei. Ma mai gandesc!