De ce sa refacem puzzle-ul adevarului?

In lipsa adevarului oferit oficial, dupa o judecare si o condamnare oficiala acolo unde este cazul, avem si libertatea, si obligatia de a-l cauta in alte surse. Marturii incontestabile in privinta acelei perioade gasim in Raportul Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania ori in rafturile intregi de literatura dedicata acelor timpuri - doua colectii bine articulate sunt "Procesul comunismului" si "Societatea civila", de la Editura Humanitas. Tot in contextul lipsei adevarului oferit oficial, dupa o judecare si o condamnare oficiala acolo unde este cazul, cu cateva zile inainte de implinirea a 20 de ani de la evenimentele din Decembrie, nume de rezonanta ale societatii civile romanesti, dar si straine vor vorbi, la Timisoara, despre comunism, despre neocomunism si postcomunism in Romania si in alte state foste comuniste - raportandu-se la 1989, ca la un sfarsit si, in egala masura, un inceput. Un eveniment care nu ar trebui ratat. In cazul celor care au trait istoria antedecembrista, pentru ca, pe de o parte, se interpune intre ei si o posibila uitare sau ignorare a ceea ce a fost, iar pe de alta, pentru ca, oferind o analiza si o comparatie intre ceea ce a fost in Romania si ceea ce a fost in alte state aflate sub regim comunist, ii ajuta sa inteleaga mai bine pozitionarea noastra in acel intreg, sa inteleaga de ce altii au vrut, dar au si putut condamna comunismul, in zorii anilor ‘90, sa inteleaga rolul neocomunismului si al postcomunismului in perioada inceputa dupa ridicarea Cortinei de fier. In cazul celor care nu au trait acea istorie, nici acele evenimente, pentru ca va reprezenta o veritabila lectie de cunoastere, de adevar.

Ce riscam uitand, necunoscand sau ignorand trecutul? Si nu vorbim neaparat de riscuri pe termen mediu. La fel cum nu vorbim neaparat de riscuri impuse de putin probabila reeditare ad-literram a greselilor trecutului. Vorbim despre riscuri pe termen lung si despre riscuri pe care le reprezinta acele vechi erori prinse in ideologii noi, mai cizelate, mai subtile. Nicolae Steinhardt -unul dintre cei care au cunoscut ferocitatea autoritarismului, in temnitele comuniste, a unui regim sub al carui blestem si Dumnezeu parea limitat, dupa cum a constatat - , avertiza, intr-o carte-document, "Jurnalul fericirii", ca "Ororile regimurilor totalitare nu pot fi in general detectate decat daca regimul respectiv practica o brutalitate simplista. (...) De indata insa ce avem de-a face cu sisteme subtile si grijulii de salvare a aparentelor - unde se lucreaza sistematic si savant - depistarea este incomparabil mai grea si, in fata istoricului, se iveste problema crimei perfecte".

Parafrazandu-l pe filosoful George Santayana, cei care uita trecutul sunt condamnati sa-i repete greselile. Aceeasi damnare o risca cei care nu-l cunosc, din dezinteres si autosuficienta condamnabile sau din mai blamabila atitudine, abila de altfel, a altora de a ascunde sau a distorsiona parti semnificative din trecut, din adevar, din istorie.