Comemorările succesive ale Decembriadei 1989 mi-au limpezit multe translucidităţi. Că a fost vorba de o cacealma pusă la cale de Gorbaciov şi ai lui pentru a viabiliza o prezicere a sa transformată în distih : „Ceauşescu, Anul Nou / Îl va face în cavou!” Că au pus umărul şi neamul ales care i-a dat omenirii pe cei trei care au schimbat lumea (Iisus Christos, Karl Marx şi Albert Einstein), ca şi... prietenii dintotdeauna precum ungurii, sârbii, bulgarii şi moldovenii, cum au făcut-o şi alţi europeni ca francezii, englezii şi nemţii! Că singurii trăgători (ucigaşi, dar şi... sinucigaşi) au fost militarii „glorioasei” noastre Armate, comandată (prost) şi manipulată (perfect) prin diversiunea, dezinformarea şi provocarea „agenturilor”! Că autorii loviturii (militare) de stat numită şi Revoluţie au un dublu asasinat (cuplul prezidenţial) pe conştiinţă, plus numeroasele victime ale amatorismului şi rolului jucat de figuranţi într-un spectacol cu regizori (e.g. S. Nicolaescu), actori (e.g. I. Caramitru, M. Diaconu), poeţi (e.g. M. Dinescu) şi scenarişti* (e.g. P. Roman, V. A. Stănculescu, N. Militaru, G.V. Voiculescu etc.) ca şi haosul generat post-factum!... Că ei, erijaţii / emanaţii în reprezentanţi ai noii puteri, după 20 de ani de exercitare a rolului de stupid people (potrivit ideologului – spion dublu, ziaristului-analist politic şi fost lider P.C.R. evreu Silviu Brucan), se arată unul pe altul cu degetul, se acuză reciproc (e.g. V. Măgureanu pe I. Iliescu), după ce două decenii au supt, s-au îmbuibat, au prosperat şi... dregătorit într-o ţară ajunsă de izbelişte, înglobată drept Cenuşăreasă şi carne de tun în structuri euro-atlantice, lanternă roşie în toate ierarhiile şi clasamentele continentale!
De-aceea zic : comemorările din luna cadourilor, când am făcut cel mai necreştinesc dar istoriei, ciuruindu-ne conducătorii în chiar ziua Naşterii Mântuitorului, îmi limpezesc multe translucidităţi, dar în acelaşi timp îmi şi maculează bruma de transparenţe.
Aşa se face că încep să cred mai profund în existenţa şi puternicia unui blestem şi că, mai devreme sau mai târziu, profitorii „revoluţiei” (ei sau urmaşii lor sanguinari!) vor avea acelaşi sfârşit tragic. Acele evenimente, eminamente dăunătoare viitorului ţării şi poporului român, au avut şi repercusiuni ... benefice. Bunăoară, libertatea de a spune şi scrie, chit că aceasta coexistă dihotomic cu libertatea celor despre care se scrie /vorbeşte de a-i durea în cot sau în cur. Totuşi, pentru a prelungi şi, eventual, a obrinti acele dureri, în locuri dosnice, continuu să scriu!