“Am o mare rugăminte : eu închei acum, nu vreau să aplaude nimeni, că nu aveţi de ce”, au fost cuvintele cu care pre­­şedintele Traian Băsescu şi-a încheiat discursul ţinut la bilanţul pe 2010 al M.A.I., ministerul în care, „oriunde pui degetul, apar elemente de corupţie” şi unde şeful statului cere reforma calităţii oamenilor.
Există, însă, la Interne mâna de fier care să facă reforma calităţii oame­ni­lor, să respingă numirile în funcţii importante pe algoritm politic? Nu l-am auzit, de exemplu, pe ministrul Traian Igaş să ceară, oficial, cuiva din subor­di­ne socoteală pentru scandalul în care M.A.I. l-a implicat pe şeful statului, la fi­ne­le anului trecut, în­tr-un incident pe care nu ştii cum să-l cata­lo­ghezi : gafă, neprofesiona­lism sau sabotare a imaginii preşedintelui. Pentru cei care au uitat, în decembrie 2010, Tra­ian Băsescu i-a decorat pe prim-adjunctul şe­fului Jandarmeriei Ro­mâ­ne, Gheorghe Rugină, şi pe fostul şef al Direcţiei Ge­nerale Manage­ment Resurse Umane din M.A.I., Adrian Pă­traşcu, pentru „rezultatele re­marcabile ob­ţi­nute în activitatea profesio­na­lă”. La câteva zile după aceea, M.A.I. anunţa că ace­ştia au fost găsiţi vinovaţi, de către Corpul de Control, de ne­re­guli la angajări făcute în Jan­darmerie, în toam­na anului trecut. Cine şi pe ce criterii face, în M.­A.­I., aceste nominalizări trimise la Preşe­din­ţie? Ce rol joacă sau ar tre­bui să joace D.G.I.­P.I. înainte ca numele unor ofi­ţeri, ches­tori sau generali să ajungă la Pre­şedinţie ca modele de profesionalism şi pro­bi­tate morală? Ce măsuri se iau după astfel de gafe – indiferent că e vorba despre lipsa de informaţii a D.G.I.P.I. la adresa unui ofiţer cu probleme de dosar sau, mai rău, de tăinuirea acestor aspecte? Sunt întrebări la care staff-ul M.A.I. nu a oferit răs­puns. La fel, nu l-am auzit pe ministrul de In­terne cerând pu­blic un punct de vedere D.G.­I.P.I. – acest ser­viciu pe care cei mai mulţi dintre cei care s-au perindat la şefia Inter­nelor nu l-au admonestat public niciodată, oare de ce?, nici atunci când a contribuit la numirea unor personaje con­troversate în înalte funcţii din Interne ori din structurile subordonate M.A.I., nici când, sub nasul şi urechile ofiţerilor de informaţii, se for­maseră încrengături cu iz mafiot, inclusiv cele de la Frontieră, scoase abia acum în lumina reflectoarelor. L-am auzit, în schimb, pe domnul Igaş, întâmplător cu o săptămână înainte de prezentarea bilanţului, declarând că nu este mulţumit de activitatea D.G.I.P.I.
După speech-ul preşedintelui, ţinut la Interne, faţă de probleme care nu pot primi eticheta “noi”, te întrebi, ca şi în cazul ce­lorlalte recente ieşiri publice ale şefului statului, încadabrile în acelaşi registru, de ce abia acum? În ce cheie poate fi decriptat mesajul pre­şedintelui? În ce cheie poate fi decriptată atitudinea lui din ultima perioadă, când a reluat apăsat tema anticorupţiei, şi în dialo­gul cu P.D.-L., şi în cel cu autorităţile statului?
Să fie o încercare de recuperare a procentelor electorale pierdute pe fondul erodării imaginii publice produse de cei peste cinci ani de când se află la conducere? În varian­ta unei posibile suspendări – la care lucrează, ca unic ţel, combatanţii săi politici –, va fi ne­voie de susţinerea electoratului. Iar lupta antico­rup­ţie poate fi o tehnică de captatio bene­vo­len­tiae. Să fie ripostă la dezamăgirea pe care i-au pro­dus-o oameni de încredere, la finalul căreia va scris simplu “Q.E.D.”? Simple ipoteze, poate ambele eronate. Certă este existenţa corupţiei. Pare certă dorinţa de a lup­ta eficient împotriva ei. Incert e, însă, succesul. Da­că anchetele ori reformele calităţii oamenilor nu vor fi duse pâ­nă la capăt, vor persista pro­ble­mele de sis­tem. Iar peste ani vom avea, din nou, “revelaţii” în aceleaşi instituţii ale statului de drept.