Decibelii

I-am venit de hac intr-o joi. Ca de obicei, daduse volumul radioului la maximum. Se zguduiau geamurile, nu alta. Se asezase in bucatarie, fuma, bea si asculta muzica. Ea si vizitatorul ei brunet. Le-am batut cu lingura in calorifer, le-am strigat mascari pe fereastra, le-am turnat apa-n cap, i-am amenintat cu Politia… In zadar.
In joia aceea mi-a venit o idee. Nastrusnica. Am legat o petarda de-o ata, i-am dat foc si am coborat-o usor pana la fereastra prin care-si luau talpasita decibelii, fumul de tutun si vorbele deocheate ale cuplului de dedesubt, care ma exaspereaza de cativa ani. Ca intr-o numaratoare a unei lansari de racheta, am parcurs in gand cele zece secunde, poate mai putin, dupa care explozia a avut efect uluitor. S-au auzit un chiot de femeie si un urlet de barbat, ca-n timpul atentatelor de la Sarajevo sau de la Dallas. Apoi, tacere. Vecinii au iesit speriati in balcoane. Eu, asijderea… Si priveam contrariat, chipurile, nestiind, ca si acei locatari din zona, ce s-a intamplat. Dupa un timp, m-am retras si am format un numar de telefon. Al vecinilor de dedesubt. A raspuns magraonul, iar eu de acolo: „Bronetule, sunt platit sa va-mpusc. Ce-ati auzit, a fost focul de avertisment. Pregatiti-va sa faceti cunostinta cu vesnicia, taticu’! Si tu, si borfelina ta!” Apoi am inchis cu curaj, adica in mod las, dar satisfacut ca un calau care descapataneaza cu usurinta un condamnat, pe esafod. Am auzit usa deschizandu-se, pasi buluc pe scari, si… Au urmat zile si nopti de liniste, respect, buna vecinatate, fara nici cea mai mica prezenta sau interventie a politiei comunitare si sustinuta de contribuabili…
Brusc, din cauza unui tantar rebel, chiar cand ajunsesem aici cu… epica, m-am trezit din somnul cu vise xenofobe. La vecini, chit ca trecuse de miezul noptii, se-ncurcau in voie decibelii.