Fără discuţie, eliminarea din joc a liderului al-Qaida – reţeaua teroristă care are în „palmares” moartea a mii de oameni nevi­novaţi din toate colţurile lumii –, este un succes incontestabil în lupta împotriva terorismului. Întrebarea vehiculată după moartea lui ben Laden vizează dinamica viitoare a fenomenului terorist, care ameninţă să afecteze, direct sau indirect, toate statele din Alianţa Nord-Atlantică. Va atrage dispariţia liderului al-Qaida după sine sfârşitul islamis­mului fundamentalist, după modelul regimurilor totalitare? Sau moartea lui ben Laden nu va avea niciun impact asupra războiului împotriva terorismului decât, eventual, va înteţi atacu­rile, ca formă de ripostă?

Sunt întrebări la care l-am rugat să răspundă pe chestorul general Anghel Andreescu, fost secretar de stat în M.A.I. pe probleme se siguranţă şi expert în lupta împotriva terorismului.


„Vom mai avea atentate teroriste, să nu ne facem iluzii”

Moartea lui ben Laden este un eveniment care împarte punc­tele de vedere în privinţa dina­micii viitoare a fenomenului te­­rorist. Cum vedeţi dum­nea­voastră lucrurile?

Chiar dacă al-Qaida nu este o organizaţie construită pe sistem pi­ramidal – cum a fost si este sistemul militar –, totuşi, ben La­den era „Emirul”, cum i se spunea, a fost cel care a pus bazele acestei orga­ni­za­ţii, drept urmare, era şi rămâne pen­tru ei un simbol. Nu ştiu dacă va ajunge cineva la nivelul lui.

Masele populare din Orient şi din nordul Africii îşi pun amprenta asupra acestui conflict, chiar dacă Samuel Hun­tigton spune că ar fi ciocnire între ci­vilizaţii. Numai din Arabia Saudită ies, în fiecare an, cam 125.000 – 130.000 de tineri care nu-şi găsesc loc de mun­că şi cer cu insistenţă acest lucru, la fel cum cer democraţie. Aceste aspecte îşi pun amprenta asupra celor care au con­dus despotic destinele multor ţări din Orient sau din nordul Africii – Libia, Egiptul, Arabia Saudită, Siria sunt exem­ple elocvente.

Indiferent cine va accede la putere după ben Laden, nu va ajunge la faima pe care a avut-o el, faimă pe care şi-a do­bândit-o prin modul în care s-a dedicat acestei cauze. Să ştii că mai ai un exa­men sau două şi să nu termini facul­ta­tea, dar să te duci la luptă împotriva ruşilor, să-ţi pierzi o parte din laba unui picior, tar­sienele, să te duci în prima linie în luptă, sacrificând totul, toate duc la un exem­plu demn de urmat, mai ales pentru tineri, chiar şi din Europa. Sunt foarte mulţi eu­ro­peni care se duc şi se antrenează în ta­berele lor, de unde se întorc pregătiţi fizic, psihic, dar mai ales ideologic. Să nu uităm că tot el a dat cele două cele­bre Fatwa împotriva americanilor, la fi­nalul anilor ’90. Nu întotdeauna se va face trimitere la el în lupta împotriva Ameri­cii şi a celor care sunt pe cealaltă parte a ba­ricadei, dar e greu să spui că se va în­tre­rupe lupta. Vor fi celule. El era dea­supra tuturor, dar nu era comandantul suprem, de multe ori acţiunile porneau şi din iniţiativă locală, însă tot se răs­pundea unei comenzi. Nu ştiu cum se va răspunde de acum încolo.

Apoi, valul de demonstraţii din tot Orientul şi din nordul Africii îşi va pune amprenta, într-un fel, asupra luptei îm­potriva terorismului. Cred că anul ace­sta se vor clarifica nişte ape, dacă vor ajunge regimuri cu adevărat demo­cra­tice în unele state care sunt vizate într-un fel sau altul – numai în Arabia Saudită, o mână de cinci mii de oameni se bucură de toate bogăţiile statului.

Din cele opt foste state care au spon­sorizat terorismul a mai rămas Ira­nul care nu ştim cum va reacţiona. Poate peste o lună, două, vom şti exact care vor fi răbufnirile în numele acestui martir, că aşa va fi considerat ben Laden. Aţi vă­zut că s-a discutat foarte mult pe mar­ginea faptului că a fost aruncat în mare. A fost o decizie bună, pentru că altfel, mormântul lui ar fi devenit, pentru pre­gătirea lor, un fel de a patra Mecca. Sau, cum la noi, Doftana, odată : un loc unde copiii erau duşi să fie făcuţi pionieri şi unde le erau predate lecţii de istorie.

Acum, avem o situaţie de tatonare şi de aşteptare. Pe de o parte, sunt uni­tăţile antiteroriste, de cealaltă parte, teroriştii, care vor arăta lumii că ei exis­tă. Deci, vom mai avea atentate tero­ris­te, să nu ne facem iluzii.


Experţi în contraterorism pre­co­nizează că al-Qaida va rea­liza în câteva luni sau în urmă­torii ani un „atac masiv de răz­bu­nare”. Care ar fi formele de re­zis­­tenţă la care ar trebui să recur­gă statele vizate direct sau indirect de posibile atacuri teroriste?

În următoarele luni ei vor încerca să demonstreze că al-Qaida a rămas. Va fi vizat tot ce înseamnă Alianţă Nord-Atlantică, prima vizată, în frunte cu SUA şi, în general, cu Occidentul. Asta în­seamnă că se impun măsuri formidabile – chiar dacă trecerea într-un grad su­pe­rior de alertă teroristă implică şi costuri ridicate –, să stai, metaforic vorbind, cu arma la picior tot timpul şi să nu dormi niciodată. Sistemele naţionale de apăra­re – servicii secrete, ministere de Interne şi de Apărare – din statele respective au o foarte mare responsabilitate faţă de tot ce înseamnă puncte vulnerabile (de la centrale termonucleare, noduri de căi ferate şi staţii de metrou – unde este masa amorfă – până la tot ce înseamnă clă­diri-simbol pentru o ţară). Este nevoie im­pe­rioasă de un dispozitiv întărit de ordine publică, de informaţii şi, nu în ultimul rând, de o coordonare perfectă între ins­tituţiile din interiorul ţării, între ser­viciile din Alianţă, dar şi între serviciile din cadrul Alianţei şi cele din afara ei.

Sperăm că moderaţii, despre care se vorbeşte atât de mult nu numai în lumea occidentală, dar şi în cea orien­tală, vor avea curajul să înceapă să-şi spună punctul de vedere.


„Posibilitatea unei victorii – când terorismul nu va mai avea bază de masă în mulţimi de fanatici”

În ce condiţii s-ar putea înre­gis­tra o victorie reală asupra terorismului?

Un celebru general de origine arabă, din SUA, afirmase că trebuie schimbată total strategia de luptă îm­potriva terorismului. Atunci când nu va mai avea terorismul bază de masă şi re­crutare în mulţimi de fanatici, ci doar o mână de bezmetici, când vor fi mai puţini săraci şi analfabeţi, uşor de ma­nipulat, atunci putem spune că există posibilitatea unei victorii împotriva terorismului. De eradicare nu se poate vorbi decât, poate, într-o altă eră, când conştiinţa umană va ajunge la un nivel foarte înalt.

Teroristul este pentru unii patriot – în Palestina, de exemplu, copiii sunt crescuţi, de la vârste foarte fragede, într-un cult al eroilor care s-au sacri­fi­cat pentru ţară –, sau poate fi terorist care ucide oameni nevinovaţi, din punctul nostru de vedere, al Occidentu­lui.


Cauzele acestui flagel vor ră­mâ­ne aceleaşi multă vreme sărăcia, analfabetismul, cre­dinţa fana­ti­că, faptul că lumea islamică se va sim­ţi ameninţată atâta vreme cât acest principal pilon rămâne inflexibil...

E inflexibil, într-adevăr, pentru că ei consideră că este o ofensivă a Occi­den­­tului asupra lor, în general. Dar mo­dernismul, globalizarea vor cuprinde şi ţările din Orient. Chiar dacă ei au do­mi­nat odată lumea, aducând, pe vre­muri, cu sabia, civilizaţia în Europa, ulterior au decăzut, iar asta nu mai e treaba Occi­dentulul, sau nu e numai a Occiden­tului, este şi a lor, inclusiv a celor mo­deraţi, care stau deoparte.


Ce atitudine ar trebui să adopte Occidentul : să răspundă cu o inflexibilitate similară sau să încerce o cale dialogului?

Mulţi specialişti au spus despre Occident că nu mai trebuie să fie profe­so­rul sever care să arate cu degetul spre elevul neascultător. Dar nu poţi nici să nu iei măsuri. Pentru că, până la urmă, vrei, nu vrei, până ajungi să convingi mi­lioane de oameni că modernitatea nu înseamnă doar acapararea bogăţiilor şi că nu e o luptă între civilizaţii sau între po­poare, trebuie să iei şi nişte măsuri şi, dacă e cazul, să recurgi la forţă. Este nevoie, însă, de o cale de mijloc.


„Suntem expuşi, dar în acelaşi timp, apăraţi”

Interpol şi C.I.A au avertizat că ţările membre N.A.T.O. au în faţă un risc crescut de atacuri te­roriste. Preşedintele şi mini­strul de Interne anunţă, însă, că România nu modifică gradul de alertă teroristă, la un nivel de precauţie.

Conform Legii 535, dar şi altora, C.S.A.T.-ul, prin vocea a 23 de instituţii, ia astfel de decizii. Partea tehnică o are S.R.I.-ul, nu Internele, chiar dacă M.A.I., prin structură, prin dimen­siunea sa, are foarte multe atribuţii.


Ce motive avem să stăm mai liniştiţi decât celelalte state membre?

Rămâne de văzut ce informaţii există – ale S.R.I. pe plan intern, S.I.E., pe plan extern, M.A.I. –, cum au fost pre­lucrate, dacă sunt pertinente şi dacă în baza lor s-a tras concluzia că, acum, nu suntem vizaţi.

Pe de altă parte, însă, se fac foarte multe trimiteri la faptul că România era citată în anumite documente ca ocu­pând un loc 12 pe lista ţărilor care sunt posibile ţinte. În timpul deplasărilor pro­fesionale pe care le-am avut în Orient şi al întâlnirilor cu autorităţile de acolo re­zulta că, în ge­neral, România, ca ţară, este agreată în Orient. Dar noi facem parte din N.A.­T.O. şi U.E. şi automat, acest lucru ne plasea­ză pe lista neagră.


Amplasarea scutului anti-ra­che­tă va complica ecuaţia? Risc există, într-adevăr. Făcând par­te din N.A.T.O. şi U.E. suntem în bătaia rachetelor din Iran. A fost, însă, opţiunea noastră să intrăm în N.A.T.O. şi în U.E., decizie care vine cu avantaje şi dezavantaje. Suntem expuşi, dar în acelaşi timp, suntem şi apăraţi.