Devotati coruptiei

“Votul de neincredere la adresa ministrului roman al Justitiei, Monica Macovei, este de neinteles. Asemenea actiuni iresponsabile ar putea determina intrarea in vigoare, in ultima clipa, in iunie 2007, a clauzelor de salvgardare”. Aceasta declaratie, facuta de vicepresedintele Bundestagului german, Susanne Kastner, in urma motiunii simple “Minciuna - adevarul justitiei Macovei”, votata in 13 februarie, in Senatul Romaniei, a inflamat si mai tare atat spiritele politicienilor care i-au dat Monicai Macovei votul de blam, cat si pe cele ale sustinatorilor sau protejatilor acestora. S-a mers de la deformarea adevarului - anumite agentii de presa furnizasera informatia conform careia Bruxelles-ul ne va taxa cu clauza de salvgardare chiar din cauza Monicai Macovei - pana la punerea la colt a vicepresedintelui Bundestagului, in stilul si pe tonul in care, in urma cu cinci ani, fostul ambasador al SUA la Bucuresti, Michael Guest, fusese admonestat de puterea de atunci pentru imixtiunea in treburile tarii cand a atras atentia asupra coruptiei omniprezente in majoritea institutiilor statului.
Interesante si elocvente in privinta asemanarilor dintre declaratiile celor doi oficiali straini la adresa anormalitatii din Romania sunt trei aspecte. Primul - si declaratia lui Michael Guest, in 2002, si a Sussanei Kastner, in 2007, au plecat de la problema marii coruptii. In timp ce ambasadorul american critica endemizarea coruptiei, imunitatea pe care o afisau atunci nume grele ale scenei politice in fata legii si mimarea la nivel inalt a luptei anticoruptie, deputatul german ataca actiunile iresponsabile ale unei parti a clasei politice romanesti care vrea cu orice chip sa puna piedica actiunilor anticoruptie din ultimii doi ani. Al doilea - si la criticile diplomatului american, si la atentionarile politicianului german, reactiile unor politicieni au fost vehemente - tradand o atitudine disperata a unui grup care, pierzand controlul asupra unei situatii confortabile, pierde tot - si au incercat sa atinga o coarda sensibila, care facea indirect trimitere la suveranitatea noastra. Uitand ca un punct de vedere care ataca tarele sistemului nu se numeste nici imixtiune in treburile interne ale tarii si, cu atat mai putin, atac la suveranitate. Uitand ca independenta sau autonomia nu este sinonima cu neingradirea jafului organizat, protejat si tolerat de la nivel inalt. Al treilea - si in urma criticilor lui Michael Guest, si dupa remarca Susannei Kastner, replicile vituperante au venit din aceeasi parte a clasei politice. De ce? Raspunsul s-ar putea rezuma la teama aceleiasi parti a spectrului politic fata de schimbarea regulilor jocului, functionale ani si ani, cand zestrea Romaniei, de la fabrici la bani publici, devenise bun de folosinta comun pentru o serie de grupuri de interese.
Cand la inceputul anului 2005 la orizont au aparut amenintari ale bunului trai din bani publici, a inceput ofensiva, cu rol defensiv. Impotriva Monicai Macovei au fost lansate si acuze nefondate, si atacuri murdare, mergandu-se pana la votul de blam din 13 februarie. De ce se cere demiterea ministrului Justitiei, apreciat si in C.E. si de diplomati de peste Ocean, de ce a ajuns sa fie persona non-grata pentru o majoritate in Senat (sa nu uitam ca motiunea a fost votata cu 81 de voturi pentru si doar 46 impotriva)? O privire peste rapoartele Comisiei Europene din anul 2004 (cand Justitia a fost in mainile unor oameni din gruparea politica extrem de virulenta in critici acum) si din cele datate 2005 si 2006 ne fac sa intelegem si disperarea senatorilor anti-Macovei, a grupurilor sustinatoare si sustinute si, implicit, vehementa ripostei acestora.
Dat fiind ca multe probleme pe aceasta linie au plecat si pleaca din Parlament (de la conceperea si votarea unor legi facute in defavoarea statului, la piedici puse unor proiecte de lege anticoruptie sau la neutralizarea altora), o varianta de iesire din aceasta situatie ar fi promovarea votului uninominal. Care sa ne puna fata in fata cu politicieni care sa nu se mai poata ascunde dupa votul anonim, ci sa raspunda in fata alegatorilor pentru fiecare decizie luata in favoarea nu a celor care le-au dat votul si increderea, ci a celor care le ofera altceva.