|
Agerpres:
editia 21 - 23 mai 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
![]() 14°C Umiditate:100% Viteza vantului:10 KMH Vizibilitate:6 km 4.4452 3.4817Economic | 16 - 18 ianuarie 2012 | Mircea PAVELESCU
![]() ![]()
Dezastrul reorganizării la Vamă, confirmat de Ministerul FinanţelorContrabanda creşte, încasările scad
De nenu
Efecte contrare celor anunţate Mai multe sindicate care reprezintă interesele personalului vamal, printre care şi Sindicatul Vameşilor şi Poliţiştilor “Pro Lex”, au atras atenţia asupra riscurilor şi efectelor reorganizării Vămii prin reducerea numărului de posturi, fiind avertizate atât Ministerul Finanţelor Publice, cât şi Guvernul. “La vremea aceea, în baza informaţiilor pe care le deţineam cu privire la numărul redus al persoanelor cu atribuţii de control şi supraveghere a operaţiunilor cu produse accizabile, am propus o redistribuire a personalului către aceste compartimente. De asemenea, am atras atenţia cu privire la nerespectarea legii privind selecţionarea personalului pe criterii de competenţă profesională, precum şi cu privire la prejudiciile ce vor fi aduse bugetului de stat prin reducerea nejustificată a personalului”, spun reprezentanţii “Pro Lex”. Iată însă că, după nici două luni de la finalizarea acestui proces de reorganizare, la nivelul A.N.V. se manifestă importante disfuncţionalităţi, recunoscute şi de conducerea instituţiei vamale, şi de cea a Ministerului Finanţelor Publice, aşa cum reiese din Minuta Grupului de Management al Riscurilor, pe care Sindicatul “Pro Lex” a obţinut-o şi a publicat-o. Conform acestui document, în urma reorganizării efectuate la A.N.V., proces finalizat prin reducerea unei treimi din numărul de posturi existente (de la un număr de 4.586 de posturi aflate pe statul de funcţii s-a ajuns la un număr de 3.159 în prezent), efectele nu au fost de eficientizare a structurii, ci contrarii. Potrivit Ministerului Finanţelor, după reorganizare nivelul încasărilor este foarte scăzut (68% din suma preconizată) şi se menţine pe un trend descendent. În cadrul unor structuri organizatorice ale A.N.V., activitatea de control este aproape inexistentă. Activităţile de control ulterior al operaţiunilor vamale şi al inspecţiei fiscale (accizelor) se confruntă cu o evidentă lipsă de personal. Activitatea de control la frontieră, în special, la nivelul specialiştilor în aparatura de control (Roboscan), cât şi al echipelor canine este îngreunată, chiar inexistentă pe alocuri, din cauza lipsei lucrătorilor. Nu în ultimul rând, a precizat Ministerul Finanţelor, fenomenul de contrabandă a înregistrat creşteri (mai ales în domeniul ţigărilor). Conform aceleiaşi minute, a crescut evaziunea în domeniul alcoolului, ţigaretelor şi carburanţilor, nu există analize de risc înainte de derularea activităţii de control şi se constată slaba pregătire a personalului existent (mai ales în domeniul inspecţiei fiscale a accizelor), cât şi lipsa programelor de pregătire profesională a acestuia. Lucru care vine să confirme că în sistem nu au rămas neapărat cei mai profesionişti oameni.
Vicepreşedintele “Pro Lex”, Voinea Negoiţă : “Sunt Direcţii Judeţene care nu mai au nicio echipă de control ulterior”
Voinea Pe fondul acestei reorganizări, ne-a mai declarat vicepreşedintele “Pro Lex”, s-au destructurat tocmai structuri care aduceau în mod constant sume destul de mari la buget, cum e cazul echipelor de control ulterior vamal şi control în domeniul accizelor. “Au mai rămas undeva la 160 de oameni. Împărţiţi aceşti oameni la 40 de Direcţii Judeţene, la care se adaugă opt Direcţii Regionale şi structura A.N.V. Iese o medie de doi - trei oameni pe judeţ. Sunt cazuri de Direcţii Judeţene care nu mai au nicio echipă de control de acest fel. Şi atunci cum vrea statul să intre bani la buget din control vamal şi control al operaţiunilor cu produse accizabile?”,se întreabă Voinea Negoiţă. Insuficienţa personalului de control este confirmată şi la Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara. “Pe control ulterior avem patru oameni, la care se adaugă doi la Direcţia judeţeană. Şi mai sunt încă patru pe accize. E foarte puţin, raportat la nevoi şi la zona de acoperire”, susţine Nicolae Stoican, directorul adjunct al Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara.
Efecte contrare ale reorganizării
Efectel Mai grav e că, deşi există o criză de personal acută la nivelul Regionalei vamale timişorene, angajări nu sunt şanse să se facă în perioada următoare. “Deocamdată, nu poate fi vorba de angajări – aşa ni s-a transmis. Regula care se aplică şi la noi, ca în tot sistemul bugetar, e că doar la şapte funcţionari plecaţi din structură se poate face o angajare”,precizează Nicolae Stoican. Reorganizarea a fost făcută într-o aşa manieră încât în vestul ţării au fost daţi afară şi agenţii specializaţi pe îndrumarea câinilor antidrog şi operarea dispozitivului de scanat tiruri Roboscan. Agenţii vamali care operau Roboscan au fost puşi pe liber pentru că li s-a dat aceeaşi grilă generală de concurs, deşi ar fi trebuit să dea examen din specializarea lor. Şi aşa s-a ajuns ca la Moraviţa să nu mai existe niciun agent vamal timişean care să ştie să opereze Roboscan-ul. A fost adus un agent de la Porţile de Fier I, care nu poate lucra nonstop. Ceea ce înseamnă că sunt perioade destul de lungi în care tirurile nu pot fi scanate cu acest dispozitiv. În ceea ce priveşte câinii antidrog şi coordonatorii acestora, la Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara au fost daţi afară, în urma reorganizării, doi conductori de câini. Dintre câinii coordonaţi de aceştia, doi au fost consideraţi bătrâni şi daţi la casare, iar unul a fost predat unui alt conductor, deşi, de regulă, câinele nu ascultă de alt conductor. După această reorganizare, în Timiş a mai rămas un singur conductor cu doi câini, unul specializat pe depistare de droguri, iar celălalt, pe ţigări. Un câine de acest gen costă, în medie, 30.000 de euro. Un alt efect al “eficientizării” structurii e că, din cauza foarte multelor nereguli semnalate în legătură cu procedura de examinare pentru confirmare pe post la care au făcut obiect vameşii supuşi restructurării, în urma reorganizării A.N.A.F. şi A.N.V., foarte mulţi dintre agenţii vamali puşi pe liber au contestat în instanţă disponibilizarea lor. Acest lucru s-a întâmplat şi în Timiş, existând şanse mari ca aceşti agenţi vamali să câştige în instanţă şi să oblige Regionala timişoreană să plătească despăgubiri. Deja, la nivel naţional, sunt zeci de hotărâri în care instanţa a dat dreptate vameşilor contestatari, care vor trebui reîncadraţi în sistem şi despăgubiţi. Ca urmare a şirului de nereguli semnalate, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a decis să declanşeze o acţiune de control care are în vedere corectitudinea desfăşurării procedurii de examinare pentru confirmare pe post în toate centrele în care au fost susţinute astfel de examene, inclusiv la Timişoara. La Centrul de Examinare de la Timişoara au existat cazuri de lucrări anulate, pentru că, deşi erau sub formă de grilă, aveau tot felul de semne pe ele. Un alt aspect dubios legat de procedura de examinare, remarcat şi la Timişoara, este faptul că tuturor candidaţilor li s-a impus să completeze testul grilă cu pixuri furnizate de Vamă, lucru care nu s-a mai întâmplat la nici o structură a A.N.A.F. la care s-au dat examene. ![]() |