Ceea ce din punctul de vedere al specialiştilor Departamentului de Stat al SUA – care au realizat raportul pe 2009 privind traficul cu fiinţe umane şi care nu se declară optimişti în privinţa României – pare o problemă, în viziunea specialiştilor Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane reprezintă un aspect pozitiv. Cifrele analizate sunt aceleaşi, diferenţa o face percepţia lor...
În ambele rapoarte, statisticile indică
1.240 de victime identificate de către autorităţile române în 2008 şi 780, în 2009. Dacă specialiştii Departamentului de Stat al SUA spun că acest trend descendent este generat de nişte carenţe, şi nu e nicidecum urmare a unor merite, cei de la A.N.I.T.P. par să debordeze de optimism : “În timp ce amploarea fenomenului în 2005 ajungea la 2.551 de victime ale traficului de persoane identificate, începând cu 2006 ritmul descendent se face simţit cu identificarea unui număr mai mic, respectiv 2.285 de victime, pentru ca în 2007 şi 2008 numărul acestora să ajungă la 1.780 respectiv 1.240”. Adică, altfel spus, ni se induce ideea că acesta este un rezultat la care s-a ajuns printr-un merit, nu printr-o deficienţă. Or, e greu de crezut că numărul mult mai mic (în plus, în scădere constantă în ultimii ani) de persoane identificate ca victime ale traficanţilor de persoane a scăzut. Şi aceasta din cel puţin două motive :
1. Intrarea României în Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, a relaxat controalele la frontiera comunitară, aspect care implică un risc suplimentar de nedepistare a infracţionalităţii transfrontaliere. Dacă numărul victimelor traficanţilor de persoane identificate de către autorităţi s-ar fi menţinut relativ constant în toţi aceşti ani de la integrare ar fi însemnat că structurile care se ocupă de combaterea criminalităţii transfrontaliere s-au profesionalizat, că verificarea obligatorie de la frontieră a fost suplinită foarte bine de activitatea bazată pe informaţii, şi nu doar pe schimbul de informaţii între instituţii omoloage din diferite state. Ceea ce nu s-ar spune, raportându-ne la măcar un singur aspect : bugetele în scădere alocate plăţii informatorilor. În plus, potrivit unui studiu elaborat în 2007 de fostul prim-adjunct al Internelor, chestorul Anghel Andreescu, doar în prima jumătate a lui 2007 “deschiderea frontierelor, dublată de un control vamal relaxat, a impulsionat la cote fără precedent mişcarea persoanelor şi a mărfurilor, imigraţia clandestină, furtul de autovehicule şi traficul internaţional de autovehicule furate, traficul de monedă falsă, traficul de materiale radioactive, traficul de opere de artă şi, nu în ultimul rând, criminalitatea, atât cea economico-financiară, cat şi cea prin agresare fizică”.
2. Factorii care generează acest fenomen al traficului cu fiinţe umane (sărăcie, corupţie, marginalizare socială sau discriminare) sunt aceiaşi, ba mai mult, în cazul unora se poate vorbi despre o înrăutăţire vădită a situaţiei. Un motiv în plus pentru a lua în calcul ipoteza că aceste cifre (care, nu se precizează, reprezintă numărul persoanelor străine traficate în România, al românilor traficaţi în ţară şi străinătate, ori este o sumă a acestora?) nu corespunde realităţii de facto este necorelarea datelor dintre instituţii. Nu am găsit niciunde un bilanţ foarte clar din care să rezulte nu doar totalul, ci şi defalcarea inechivocă pe tipuri de victime, pe stadii ale anchetei, pe contribuţia adusă pe această linie de fiecare instituţie din ţară căreia legea (extrem de stufoasă : două convenţii internaţionale, nouă legi parte ale aquis-ului comunitar, 20 de acte normative naţionale şi şapte acte normative naţionale cu statut de prevederi speciale) îi impune să acţioneze împotriva traficului de persoane.