Din culisele unui produs cu "termen limitat"

In primele zile ale intaiului an de facul-tate, unul dintre profesorii-gazetari ne spunea, la un seminar, raportandu-se la propria persoana, ca, dupa ce vom intra in presa, vom scapa de sub control propriul timp. Ca, pentru un jurnalist, succesiunea zilelor saptamanii, cea a lunilor si a anilor vor parea ca au o alta unitate de masura sau un alt ritm decat pentru restul lumii. Ca viata lui, a gazetarului, va avea ca puncte de reper nu notiuni gen "ieri" sau "maine", ci sedinta de sumar si inchiderea editiei, ziarul de azi si ziarul de maine. Era o idee pe care tineretea ne impiedica sa o intelegem prea bine. O idee pe care, incercand sa-i identificam motivatia si esuand in aceasta incercare, aveam tendinta de a o cataloga doar ca pe un mic act de bravura din partea unui om cu multa experienta, constient de nivelul de profesionalism la care ajunsese. A fost necesara trecerea unor ani pentru a constientiza ca mesajul profesorului-gazetar fusese altul. Iar lectia a fost o farama de adevar...

Sunt cuvinte de care, ca si ziarist, iti amintesti, involuntar, la fiecare aniversare rotunda, dupa fiecare bif pe care il dai unei alte sute de editii ori unui alt an de munca.

Am punctat aceasta idee, pentru a fi in consonanta cu unul dintre subiectele pe care le regasiti azi, in suplimentul TIMPOLIS dedicat editiei 1500 – subiect care are menirea de a dezvalui o parte minuscula din ceea ce cititorul nu afla nici din titluri, nici din sapouri ori texte propriu-zise, o bucatica din puzzle-ul cu care fiecare jurnalist isi pavoazeaza drumul spre reportaj, spre interviu, spre articolul finit. Am punctat aceasta idee pentru a lasa cititorul sa mai faca un pas spre ceea ce sta in spatele cortinei, un pas spre culisele unui articol de presa. Al unui articol, doua, trei dintr-o publicatie al carei "termen de valabilitate" este de o zi, doua. Trei e mult...

Editia cu numarul 1500 a TIMPOLIS-ului insumeaza aproape 19 ani de munca. Si nu doar munca jurnalistilor, ale caror nume, citite ori trecute cu vederea, stau aliniate la inceputul fiecarui material de presa, a jurnalistilor care, amintindu-si de lectia din anul intai, nu numai ca-si recunosc, dar isi si accepta profesia ca pe un cronofag, iubind-o asa cum este. In spatele ziarului cu termen de valabilitate insignifiant se regaseste si munca unei armate de oameni care nu intra in "lumina reflectoarelor", dar a caror prezenta este indispensabila. Sunt la fel de importanti, sunt vitali in acest mecanism al evenimentelor, al analizelor transpuse in litere si oamenii care se "joaca" cu paginile, cu textele, cu fotografiile, si oamenii care dau culoare propriu-zisa ziarului, simtind unde e necesara o tusa in plus de cyan, de magenta, de yellow ori de black, si oamenii de cifre, calculati si pragmatici, si oamenii care prospecteaza piata, spunand ce si unde e necesar, si oamenii care vand produsul, veritabili ambasadori ai gandurilor tiparite, si oamenii care difuzeaza ziarul, si oamenii care preiau mesajele si le directioneaza in clipa si in locul in care trebuie. Oricare dintre ei ar fi luat din locul pe care-l ocupa ar destabiliza intregul, unitarul. Aniversarea aceasta creeaza si oportunitatea transmiterii unui noian de multumiri.

Spre acea armata de oameni de care aminteam mai sus. Spre cei care, o luna, un an, si-au transformat o parte din suflet, din viata in picaturi in oceanul de litere insumate in cele 1500 de editii de ziar. Spre prietenii care ne-au fost alaturi, unii de la editia intai, in patru pagini alb-negru. Spre cititori, cei care au puterea sa ridice ori sa coboare un ziar, sa duca mai departe numaratoarea ori s-o stopeze.