Discriminare “sancţionată” cu avertismente

Scandalul recent legat de clubul timişorean Heaven, în care i s-a interzis accesul unei tinere cu dizabilităţi, readuce în discuţie felul în care sunt gestionate la nivel naţional cazurile flagrante de discriminare. Dacă în străinătate o acuzaţie dovedită de discriminare poate duce la închiderea unei companii sau la destituirea funcţionarului public care se face vinovat de discriminare, indiferent de poziţia sa, în România astfel de fapte sunt de cele mai multe ori “sancţionate” cu avertismente sau recomandări, după cum releva un studiu recent al Institutului de Politici Publice.

Avertismentele – sancţiuni ineficiente

Recent Institutul pentru Politici Publice a dat publicităţii un raport de monitorizare al felului în care Consi­liul Naţional de Combatere a Discri­minării a gestionat în ultimii ani acu­zaţiile de discriminare pe care a tre­buit să le verifice şi să le sancţioneze.

Concluzia I.P.P. a fost că, în ulti­ma perioadă, cazurile de discriminare a persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv cele grave, au fost sancţionate doar cu avertisment de către C.N.C.D., în con­diţiile în care discriminările, în special la adresa persoanelor cu dizabilităţi au crescut semnificativ după aderarea României la Uniunea Europeană, după cum reiese dintr-un sondaj de opinie realizat în 2010 pentru Consiliul Naţio­nal pentru Combaterea Discriminării.

Reprezentanţii I.P.P. consideră că sancţiunile aplicate în cazurile de discriminare dovedite au fost unele minore şi extrem de laxe pentru cei care au realizat discriminarea.

Nici măcar într-un singur caz nu s-a aplicat vreo amendă, deşi legislaţia în vigoare (respectiv Ordonanţa 137/2000 privind prevenirea şi sancţio­na­rea tuturor formelor de discriminare) permite acest lucru.

“Noi am ajuns la concluzia că e ne­­voie în cazurile de discriminare do­vedite de nişte sancţiuni mult mai du­re. Inclusiv în cazurile grave, în care, de exemplu, persoanelor cu dizabilităţi li s-a îngrădit accesul la piaţa muncii s-au dat avertismente sau recomandări, care nu au nici un efect. Este nevoie de nişte măsuri pro-active pentru reduce­rea numărului de discriminări. Ar tre­bui, în cazurile grave, să se dea măcar amenzi consistente, altfel actuala meto­dologie de sancţionare nu va duce la scăderea numărului de cazuri de dis­criminare, dimpotrivă”, ne-a declarat Loredana Ercuş, director de progra­me al Institului de Politici Publice.

Timişul nu duce lipsă de cazuri şi sesizări de discriminare

Semnalul de alarmă tras de Insti­tutul de Politici Publici, legat de modali­tatea “originală” de sancţionare a ca­zu­rilor de discriminare ajunse în atenţia Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării, pare să fie confirmat de cazuistica legată de vestul ţării gestio­nată în ultimii ani de C.N.C.D.

Analizând cazurile de sesizări de discriminare făcute în zona Banatului, se poate vedea că toate au fost “rezol­vate” cu atenţionări sau dicriminări. În medie, la C.N.C.D. ajung aproximativ 25 de sesizări de discriminare trimise din Timiş, petiţionari fiind deopotrivă, societăţi comerciale, persoane fizice, sindicate sau ONG-uri. Din numărul total de sesizări trimise din Timiş la C.N.C.D. majoritatea privesc restric­ţionări legate de accesul pe piaţa mun­cii, deşi percepţia generală este că pia­ţa muncii din vestul ţării, în special cea din Timişoara, este una foarte libe­rală, angajatorii fiind într-o mai mare măsură preocupaţi de respectarea legii.

Aproape toate aceste cazuri de discriminare gravă, legate de accesul la un loc de muncă au fost “rezolvate” cu atenţionări sau recomandări, aces­te sancţiuni nefiind, evident, de natură să determine angajatorii timişeni să renunţe la prejudecăţi şi politici dis­criminatoare de angajare.

De altfel, faptul că discriminarea face legea pe piaţa muncii din Timiş este dovedit şi de statisticile Minis­terului Muncii.

Din cele 23.000 de persoane cu handicap din Timiş, doar 1.533 sunt angajate, dintre acestea 419 având handicap fizic, 475 handicap somatic, 225 handicap auditiv, 225 handicap vizual, 150 handicap mital, opt HIV/Sida, 12 boli rare şi una singu­ră, surdocecitate.

Este un număr infim, în compa­raţie cu numărul total de persoane angajate din judeţ. Şi discriminarea de vârstă face ravagii în judeţ, pe piaţa muncii, dacă ţinem cont de faptul că din cei 12.000 de şomeri din judeţ, peste 30% au peste 50 de ani.

Închistarea pieţei locale a muncii şi discriminarea pe criterii dintre cele mai diverse e motivul pentru care programele de încadrare în muncă derulate prin Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă, destinate categoriilor de risc în ceea ce priveşte accesul la piaţa muncii, deşi “înghit” destul de mulţi bani, nu au efectul scontat. Anul trecut, prin aceste pro­grame s-a reuşit încadrarea în muncă, în Timiş, a doar 32 de persoane cu handicap, 368 de romi şi cinci tineri care au părăsit sistemul de protecţie a copilului. Prin aceste programe nu s-a reuşit angajarea nici măcar a unei sin­gure persoane eliberate din detenţie, după cum nu s-a reuşit nici încadrarea în muncă a vreunui cetăţean străin sau a unui refugiat.

Tensiuni şi acuzaţii frecvente în sistemul de învăţământ

Nu în ultimul rând, o bună parte din sesizările venite din Timiş pe adre­sa Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării vizează cazuri legate de sistemul de învăţământ, în special ce ţin de drepturile minorităţilor naţionale.

Un astfel de caz a fost sesizat de curând la Şcoala Generală nr. 15, din Ti­mişoara, din zona Fratelia, unde o serie de asociaţii de protecţia a drepturilor omului au lansat acuzaţii legate de faptul că unii elevi romi ar fi “discri­mi­naţi prin segregare”, şi trataţi necores­punzător de unele cadre didactice. În acest sens, s-a iniţiat o monitorizare a instituţiei de învăţământ de către In­spectoratul Şcolar Judeţean. 

O sesizare către C.N.C.D. ce vizea­ză tot învăţământul a fost transmisă în acest an de către Sindicatul Indepen­dent al Învăţământului Preuniversitar din Judeţul Timiş.  

În sesizare se invocă “conţinutul discriminatoriu al unor prevederi din Legea Educaţiei Naţionale” care sti­pulează că “în unităţile de învăţământ cu predare în limba unei minorităţi naţionalei ca urmare a cererii părin­ţilor sau tutorilor legali, la solicitarea organizaţiei minorităţii naţionale re­prezentate în Parlamentul României sau, în cazul în care minoritatea res­pec­tivă nu are reprezentare parlamen­tară, la solicitarea grupului parlamen­tar al minorităţilor naţionale, predarea disciplinei Limba şi literatura română se face după manualele utilizate în unităţile de învăţământ cu predare în limba română”.

Conform sindicatului timişorean, copiii vizaţi de această reglementare sunt discriminaţi, “întrucât nu li se permite studierea Limbii şi literaturii române în aceleaşi condiţii existente pentru copiii români.” C.N.C.D. nu s-a pronunţat încă în această privinţă.

Competenţe restrânse

Totuşi, au existat şi persoane sau structuri din Timişoara care au avut o experienţă pozitivă în ceea ce priveşte felul în care Consiliul Naţional de Com­batere a Discriminării a gestionat sesi­zările care i-au fost aduse la cunoştinţă.

De exemplu, Federaţia Asociaţiilor de Locatari Timişoara a avut trei sesi­zări înaintate C.N.C.D. din care două au fost rezolvate favorabil. Într-un caz era vorba de “atestarea” de către Pri­mărie a preşedinţilor de asociaţii de locatari, procedură considerată de F.A.­L.T. discriminatorie, pentru că o per­soană cu pregătire tehnică, de specia­litate, nu are nevoie de “binecuvân­ta­rea” Primăriei pentru a exercita meseria de preşedinte de asociaţie de locatari. “De multe ori administratorii intră în conflict cu Primăria, iar Primăria tre­buie să îi ateste. E ca şi acum un jurna­list, cu pregătire în domeniu, s-ar duce să obţină atestat de jurnalist de la Pri­mărie, ştiind că a scris de rău de Primă­rie. E evident că nu prea ar exista inte­res pentru acordarea acestui atestat”, explică Petru Olariu. C.N.C.D. a dat dreptate F.A.L.T. emiţând în acest sens o recomandare. Însă recomandarea respectivă nu a fost de natură să deter­mine Guvernul să schimbe legea legată de procedurile de atestate.

O a doua sesizare făcută de F.A.L.T. la C.N.C.D. viza acordarea unor subven­ţii în mod diferenţiat abonaţilor la sis­temul centralizat de încălzire şi celor cu centrale de apartament. Din nou fe­deraţia timişoreană a avut câştig de cau­ză. “Însă nici în acest caz nu s-a schim­bat legislaţia, în urma recomandării C.N.C.D.”, precizează Petru Olariu.

În fine, într-un al treilea caz sesiza­rea viza acordarea ajutorului de şomaj. Astfel, cei care primeau anumite sume pe convenţii civile nu pot primi ajutor de şomaj, deşi există alte categorii de venituri, mult mai mari, ai căror bene­fi­ciari pot primi şi ajutor de şomaj. “În acest caz cei de la C.N.C.D. ne-au spus că nu e de competenţa lor. În prezent, oricum, competenţele Consiliului deja au fost restrânse foarte mult”, spune Petru Olariu.

După declanşarea crizei econo­mi­ce, Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării a început să-şi piardă din atribuţii pentru că a fost folosit nu o dată ca “pârghie de presiune” de funcţionarii care invocau discriminări în cazuri în care nu primeau retroactiv aceleaşi sporuri pe care le primeau co­legii lor care câştigaseră procese ce obli­gau instituţiile la acordarea retroac­tivă a unor “bonificaţii” salariale.

De asemenea, C.N.C.D. a început să fie utilizat tot mai frecvent de către şefii de instituţii numiţi politic, nemul­ţumiţi de “debarcarea” lor din fotoliul de şef odată cu schimbarea regimului, sau schimbarea preferinţei politice. Un astfel de caz a existat în Timiş la Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, unde unul dintre foştii şefi a fost reangajat după ce a făcut o sesiza­re la C.N.C.D. invocând faptul că a fost destituit pe considerente politice.