Discursul

Merse la tribună cu paşi rari, preocupat şi serios, bătându-se peste buzunare, în căutarea ochelarilor pe care-i găsi cu greu, îi scoase dintr-un etui ponosit, se-apucă să le şteargă len­ti­lele, cerând pacienţă din par­tea pu­blicului care murmura nerăbdător şi plictisit de antevorbitori. Con­du­că­torul sesiunii de co­municări ştiinţifice simţi nevoia să intervină:

— Haideţi, tovarăşul Trucală, că cea­surile sunt înaintate. Şi, vă rog frumos, să fiţi scurt.

Ştefan Trucală se uită împrejur – burta dolofană îl făcea să pară şi mai scund decât era – sala reac­ţio­nă, râsetele îi trezi la… viaţă şi pe cei ce moţăiau. Vorbitorul îşi aşeză bi­cicleta pe nas, încercă microfonul cu degetul arătător, tuşi scurt şi-ncepu:

— Onorată şi onorantă aduna­re, distins şi destins auditoriu, în cele treizeci de minute repartizate…

Rumoare, vociferări, forfotă, interven­ţia moderatorului:

— Vă rugăm… puţină atenţie… Vă rog… interveni moderatorul, cu nişte ochi holbaţi de ziceai că vrea să-l mănânce pe bătrânelul ajuns la tribună, potrivit înscrie­rilor la cuvânt.

— … vreau să vă prezint refera­tul cu tema: “Virtuţile, înţelesurile şi pa­radigmele comunicării non­ver­bale”…

Rumoarea se-nteţi, preşedin­tele prezi­diu­lui interveni iarăşi, vor­bi­to­rul privi sala dominator şi gata să-şi rostească fraza de început.

Aceasta fu:

— Vă mulţumesc pentru atenţie!

Îşi scoase ochelarii, se-aplecă spre prezidiu şi spre sală şi coborî de la tribună în ropote de aplauze.