Declaraţiile unui fost ministru de Interne, de jumătate de an, Marian Săniuţă, făcute pe marginea analizei proiec­tu­lui de buget al M.A.I., pe 2011, au pus pe jar angajaţii din Interne, mai cu seamă, pe cei ai Poliţiei. Deputatul P.S.D. Marian Săniuţă, vicepreşedinte al Co­misiei de apărare din Camera Deputaţilor, declara că are o copie din proiectul de bu­get, din care ar fi reieşit, spunea el, numărul an­gajaţilor acestui minister propus pentru dis­ponibilizări. După calculele sale, aceste cifre “dau aproape 18.000 de posturi de lucrători de poliţie care se vor re­duce”. De unde a scos domnul Săniuţă lo­­ca­li­zarea în Poliţie a acestor disponibilizări, când discuţiile s-au purtat pe bugetul integral al M.A.I., nu se ştie. Nici el nu s-a pierdut cu “detalii”.
Oficial, nu a fost prezentată nicio cifră, nici cea a presupuselor disponi­bilizări, nici cea a deficitului de personal. Mi­nis­trul de Interne, Traian Igaş, s-a limitat doar să spună că este o cifră interpretată gre­şit, in­vo­când necesitatea unei analize.
Ceea ce este cert în momentul de faţă este faptul că numărul angajaţilor de la Interne este mare, confirmă chiar liderii de sindicat care, se presupune, ar fi fost primii inflamaţi de această măsură. Potrivit lui Marin Gruia, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din M.A.I., sunt 110.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră şi 40.000 de oameni din administraţie, deficitul de personal, de circa 8.000, fiind înregistrat doar la Poliţie.
Problema va interveni, probabil, exact la analiza in­vocată de Traian Igaş. Va fi interesant cine şi cum o va face. Cei care ar fi trebuit să o facă până acum, dar din varii motive, nu numai că nu au realizat-o, dar nici nu au luat-o în calcul? Cei care au an­gajat, în ultimii ani, fără discernământ, după o numă­rătoare paralelă cu necesităţile?
Cine va recunoaşte şi cum va dovedi că, în administrativ, sunt oameni care nu-şi justifică salariile, care nu au ce face efec­tiv în cele opt ore zilnice de muncă? Fie­care an­ga­jat va pleda cu argumente pentru pro­pria-i eficienţă şi pentru a-şi justifica rolul şi impor­tanţa în instituţie.
Cine va spune dacă angajările din sursă externă, în mai multe instituţii ale M.A.I. au fost sau nu eficiente? Da­că sumele foarte mari pe care statul le-a cheltuit pentru pre­gătirea profesională a acestor oameni ve­niţi din afara Internelor se justifică? Dacă se va dovedi că acestea se justi­fică, urmează între­barea pentru ce mai este menţinută Academia de Poliţie? Dacă nu se justifică, e firească în­tre­barea : de ce s-a apelat la aceste angajări din sursă ex­ternă şi de nu a fost corelat numărul de locuri la Academie cu necesitatea din teren?
Referitor la munca în Poliţie, în Poliţia de Frontieră, în D.G.A., de exemplu, a avut cineva măcar curiozitatea – de obligaţie, nu am auzit – să urmărească, în baza unei corespondenţe cu Parchetele şi instanţele, fi­rul unui dosar instrumentat? Asta pentru a(-şi) justi­fica diferenţele mari înregistrate între nu­mărul dosarelor întocmite şi instrumentate de Poliţie, Poliţie de Frontieră ori D.G.A. şi cel al dosarelor ajunse la Parchete, apoi al celor care sunt tri­mise în judecată şi, în fine, al celor care în care sunt pronunţate sentinţe. Iar apoi să se ana­lizeze cauza acestor diferenţe : proastă instrumentare la ni­velul de bază al anchetei sau muşamalizări ale fărădelegilor, intervenite în etapele ulterioare ale anchetei? Astfel de informaţii ar dovedi în primul rând respect faţă de propria muncă, apoi, o posibi­litate de ana­liză obiectivă a activităţii şi, nu în ultimul rând, transparenţă.
Momentan, astfel de analize nu sunt realizate. Sau cel puţin nu am auzit vreun oficial din M.A.I. să le invoce pu­blic. Ră­mâ­ne de văzut pe ce criterii se va face ana­li­za invocată de ministrul de Interne, pentru ca o eventuală de­cizie a disponibilizărilor să aibă eficienţa scontată şi pentru ca instituţia să nu fie acţionată în judecată, iar apoi să piardă pro­ce­se­le, ajungând la acelaşi cost total, ba chiar mai mare, dacă includem şi eventuale despă­gu­biri la plata cărora ar fi obligată.