Doctorii cu arginti

Incercati sa va imaginati urmatoarea scena : aproximativ 100 - 150 de oameni – rasfoind ziare, crosetand, scotandu-si delicat un fir de la operatie, schimbandu-si pansamentul si rivanolul, umbland cu paharul de plastic dupa apa, din sase in sase ore, pentru a-si lua antibioticul, plimbandu-si caruciorul cu rotile de colo-colo, pentru a nu i se intepeni rotile – stand toti in fata unei usi capitonate, pe care, incrustat pe o tablita aurie, scrie intr-un Arial CE impecabil : manager general. Si un manager general numarand fisicuri de bani, de dimineata pana seara, pentru a le deconta oamenilor de la coada – adica, asiguratilor sistemului romanesc de sanatate – salariile ori pensiile pe care si le-au investit in medicamente, injectii, vata ori leucoplast in perioada in care fusesera internati.

Aceasta va fi, probabil, o scena cotidiana in toate spitalele, imediat a doua zi dupa ce vom avea si normele de aplicare ale unui legi liliputane, 157/2008, privind reforma in domeniul sanatatii. Momentan, avem doar textul de lege cu care, oricum, nu avem ce face in afara de a-l memora si a incerca sa-i gasim un sens, o explicatie logica, in afara de cea cu iz populist, intamplator premergatoare alegerilor din toamna acestui an.

De ce nu are sens aceasta lege care spune ca bolnavul are dreptul sa i se deconteze banii pe care i-a dat pe medicamentatie in perioada in care a fost spitalizat, in caz contrar omul putand da in judecata spitalul caruia ii cere decontul? Din cel putin patru motive. 1. Aceasta lege – care, cica, are menirea de a reforma un sistem aflat intr-o stare in care termenul cel mai potrivit ar fi reanimare, nu reformare – este inaplicabila si asa va fi cine stie cata vreme. 2. Nu aduce nimic nou – si dupa ce va putea fi pusa in aplicare, este usor de dedus ca banii nu vor sta in vistieria spitalelor, asteptand sa fie impartiti, iar oamenii vor ajunge sa se judece pentru a-si primi inapoi banii dati pe ampicilina si pe antinevralgic. Iar acest lucru este, teoretic, posibil si acum. Spunem teoretic pentru ca nu am auzit de vreun caz in care sistemul sanitar sa fie pus sa faca astfel de plati. 3. Este inutila si inexplicabila, in conditiile in care, daca cei din varful ierarhiei sistemului sanitar sunt decisi sa elimine absurditatile actuale din spitale, ar putea sa negocieze direct, cu bonusuri substantiale, achizitionarea de medicamentatie necesara, nu sa plateasca, din banul public, medicamentele la preturi de doua - trei ori mai mari. Asa cum, constrans, le cumpara bolnavul sau apartinatorul acestuia de la farmaciile din zona spitalelor. 4. Legea aceasta nici macar populista nu este, pentru ca nu face niciun serviciu populatiei. Nu face decat sa reaminteasca de inutilitatea contributiei majoritatii populatiei la sistemul de asigurari de sanatate. Pentru ca, o data ajuns in spital, imediat dupa ce te dezmeticesti din anestezie, indiferent ca esti sau nu platitor de c.a.s., ti se aduce lista cu medicamentele care trebuie cumparate, adeseori cu mentionarea termenului-limita. Si, cum spuneam, cobori din spital si treci pragul farmaciilor-hiena. In aceste conditii, in calitate de asigurat platitor de taxe la zi, ai mai avea o intrebare : unde se duc toate fondurile pe care Casele de Asigurari de Sanatate le incaseaza luna de luna? In privinta C.J.A.S. Timis, conducerea institutiei are o restanta catre TIMPOLIS privind raspunsul la o adresa, trimisa, in baza Legii 544/2001, privind liberul acces la informatii de interes public, inca din 13 mai. Ideea in jurul careia gravitau toate intrebarile adresate conducerii institutiei era tocmai modul in care sunt cheltuiti banii pe care C.J.A.S. Timis ii incaseaza luna de luna de la asigurati...