|
Agerpres:
editia 21 - 23 mai 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
![]() 14°C Umiditate:100% Viteza vantului:10 KMH Vizibilitate:6 km 4.4452 3.4817Educatie | 30 iulie - 2 august 2009 | Diana MIHAI
![]() ![]()
Potrivit Ministerului EducatieiDoua universitati timisorene - specializari autorizate, dar neevaluateLa cateva zile de la declansarea scandalului "Spiru Haret", Ministerul Educatiei a anuntat ca aceasta nu e singura universitate cu probleme, alte 34 de institutii de invatamant superior de stat avand specializari la zi neacreditate. Printre acestea au fost enumerate si Universitatea Politehnica si Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului, din Timisoara. Rectorii celor doua institutii sustin insa, ca nu se poate vorbi de ilegalitate, ca institutiile se incadreaza in termenul legal prevazut in procesul de acreditare. In replica, reprezentantii Ministerului Educatiei reclama intarzierea celor doua institutii de a solicita evaluarile impuse. Universitati declarate in neregula
Avand ca punct de pornire scandalul specializarilor care functioneaza ilegal in cadrul Universitatii "Spiru Haret" Bucuresti, Ministerul Educatiei si Cercetarii a facut publica, zilele trecute, lista universitatilor de stat cu specializari la zi neacreditate, precizand, totodata, si anul ultimei evaluari facute de catre Agentia Romana pentru Asigurarea Calitatii in Invatamantul Superior (A.R.A.C.I.S.) Potrivit sursei, 34 de universitati finantate de la buget ofera specializari ilegale, insumand peste 600 de programe de licenta - 258 la zi, restul la frecventa redusa si la distanta. Reprezentantii A.R.A.C.I.S. confirma ca 67 de universitati, dintre care 34 de stat, au specializari pentru care, unele dintre ele, nu au depus dosare de acreditare de mai bine de zece ani, desi legea prevede ca aceasta operatiune sa fie repetata la fiecare cinci ani. Pe "lista neagra" a universitatilor se afla specializari de la Universitatea Bucuresti, dar si specializari de la doua universitati timisorene. Universitatea Politehnica Timisoara figureaza cu specializarile "Comunicare si relatii publice" (ultima evaluare facuta in 2002), "Tehnologia constructiilor de masini - franceza" (1996), "Inginerie mecanica", "Design industrial - engleza si germana" si "Inginerie medicala"@(2001). Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului Timisoara apare cu probleme in privinta specializarilor "Inginerie si management in alimentatia publica si agroturism" (2002), "Masuratori terestre si cadastru" (1998), "Protectia plantelor" si "Silvicultura" (2002). Rectorii timisoreni infirma ilegalitateaAm solicitat conducerilor celor doua institutii de invatamant superior din Timisoara lamuriri cu privire la situatia specializarilor aflate pe lista cu probleme a Ministerului Educatiei. "Nu se poate spune ca specializarile respective functioneaza ilegal. Sunt specializari autorizate provizoriu de A.R.A.C.I.S. si sunt in curs de acreditare. Unele specializari sunt noi. De exemplu, (Protectia Plantelor) este prima specializare de acest gen din tara si anul acesta am avut a treia serie de absolventi. Astfel ca, in toamna, vom depune dosarul spre acreditare, conform legii", explica prof. univ. dr. Alexandru Moisuc, rectorul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului Timisoara. Rectorul Moisuc nu spune insa de ce, dintre specializarile autorizate provizoriu, unele apar pe lista Ministerului a fi fost evaluate cu ani de zile in urma, desi, potrivit declaratiilor sale, mai putin de trei promotii au absolvit una dintre aceste specializari. De exemplu, in cazul specializarii "Masuratori terestre si cadastru", prof. univ. dr. Alexandru Moisuc declara ca o singura promotie a terminat aceasta specializare, iar pe lista Ministerului apare ca data a ultimei evaluari anul 1998. In ceea ce priveste situatia de la Universitatea Politehnica Timisoara, rectorul institutiei, prof univ. dr. Nicolae Robu, afirma ca ministerului i-au scapat unele lucruri. "Sunt specializari pe acea lista care nici macar nu mai exista la noi, au fost desfiintate. De exemplu, la (Tehnologia constructiilor de masini (franceza)) am renuntat de cinci ani, nu ar mai trebui sa apara pe lista. Am cerut ministerului de mai multe ori sa o scoata din portofoliu si se pare ca nu au facut modificarile", spune prof. Robu. Cu privire la specializarile "Comunicare si relatii publice" si "Inginerie Medicala", conducerea Politehnicii precizeaza ca "anul acesta a avut a treia promotie de absolventi, iar dosarele de acreditare vor fi depuse la toamna. Functioneaza perfect legal si nu avem motive sa credem ca nu vom primi acreditarile". La specializarile "Inginerie mecanica" si "Design Industrial", rectorul Nicolae Robu spune ca anul acesta a fost prima serie de absolventi, cu precizarea ca a doua specializare se face doar in limba germana. "O alta precizare pe care vreau sa o fac e ca diferenta de un an dintre evaluarile facute la specializarile (Comunicare) si (Inginerie Medicala) exista pentru ca prima specializare a avut o durata de patru ani, in timp ce la cea de a doua s-au facut doar trei", explica rectorul Politehnicii. "Faptul ca reprezentantii ministerului nu au facut precizarile de rigoare, in ce priveste specializarile care sunt autorizate provizoriu, induce in eroare candidatii si ne afecteaza imaginea de universitate serioasa. Noi am fost intotdeauna foarte rigurosi in privinta aceasta. Vrem sa se stie ca nu avem niciun fel de probleme", mai spune Nicolae Robu. Ca explicatie a prezentei celor doua universitati timisorene in randul institutiilor cu probleme, Daniel Tomoni, purtatorul de cuvant al Ministerului Educatiei si Cercetarii, ne-a declarat ca, de fapt, "nu exista o problema legata de ele (specializari - n.r.) din punct de vedere legal, ci mai degraba de managementul defectuos al universitatilor respective. Nu este in regula evaluarea. Specializarile erau autorizate, dar conducerile universitatilor n-au cerut evaluarea. Au ramas la acelasi nivel. Au doua variante : sa fie evaluate cat mai curand si, in functie de rezultat, obtin acreditarea sau intra in lichidare", precizeaza Tomoni. Potrivit declaratiilor purtatorului de cuvant al M.E.C., studentii care urmeaza specializari acreditate provizoriu nu trebuie sa isi faca griji ca vor intampina probleme. "Absolventii nu sunt atinsi. Asupra lor nu pot fi repercusiuni, doar universitatile risca sa nu mai fie prinse specializarile in hotararea de guvern si sa nu poata face alte inscrieri", precizeaza Daniel Tomoni. "Spiru Haret", bomba cu ceas a invatamantului universitar romanescPotrivit M.E.C., cifra celor care au absolvit la o forma de invatamant la distanta in cadrul Universitatii "Spiru Haret" - de la care a pornit, de fapt, scandalul specializarilor neacreditate - se ridica la peste 100.000 de persoane. Aflat, zilele trecute, la Timisoara, primul-ministru Emil Boc a punctat si problema aceasta, aducand in atentie necesitatea adoptarii pachetului de legi "Miclea". "Ceea ce s-a intamplat cu Universitatea (Spiru Haret) demonstreaza cata nevoie avem de reforma in Educatie. Daca pachetul de legi propus de fostul ministru Miclea ar fi fost dezbatut si adoptat, astazi n-am fi avut probleme de acest gen. Proiectul Miclea trebuie sa fie dezbatut public si voi cere urgentarea acestui lucru". Premierul a solicitat ministrului Educatiei sa prezinte in fata Guvernului un raport exact al situatiei de la "Spiru Haret", pe categorii de specialitati si diplome. In urma acestei "investigatii", Ecaterina Andronescu va trebui sa propuna Guvernului solutiile legale. Seful Executivului a dat insa o solutie pentru ca astfel de cazuri sa nu se mai repete@: Guvernul va adopta pachetul de legi pe educatie prin asumarea raspunderii in fata Parlamentului. "Pentru aceasta am convenit ca, pana in 14 august, pachetul de legi care a fost elaborat si de comisia (Miclea), in coroborare cu ceea ce ministrul Educatiei are in pregatire la minister, sa pregateasca toate actele legale care intra in acest pachet al educatiei (...) Urmand exemplul de la Pactul national pentru educatie, vom solicita tuturor partidelor politice care au semnat Pactul national pentru educatie sa isi nominalizeze expertii din partea partidelor politice care sa lucreze alaturi de ministrul Educatiei de cei care au elaborat raportul comisie Miclea pentru a pune pe masa Guvernului si apoi a Parlamentului cel mai bun pachet legislativ pe educatie posibil care sa previna asemenea situatii pe viitor", a spus Emil Boc. Premierul a subliniat ca acest pachet legislativ contine deja prevederi prin care se pot evita pe viitor situatii precum cele ivite la Universitatea "Spiru Haret". Mai precis, el prevede ierarhizarea universitatiilor si a programelor de studii astfel incat oricine doreste sa se inscrie la o universitate sa stie din start daca institutia este acreditata, daca diploma ii este recunoscuta, daca programul de studiu sau de masterat este recunoscut si, in consecinta, merita banii si timpul investiti. ![]() |