Aproape 2,5 milioane de euro es­­te decisă Municipalitatea timişoreană să aloce în­tre­ţinerii şi reparării de străzi de pământ din ur­be şi serviciilor de dirigenţie de şantier, aferente con­tractului. Câte străzi de pământ vor fi peticite din cei aproape 2,5 milioane de euro şi în ce vor consta întreţinerea şi repararea sunt detalii în care Primăria nu se pierde. La fel cum nu precizează nici alte detalii de interes public : de exemplu, cât la sută din procentul străzilor de pământ din Timişoara îl reprezintă cele câteva străzi ce vor intra în reparaţii şi nici de ce nu se renunţă la acele uliţele de pământ în fa­voa­rea unor străzi asfaltate.

Aceasta nu este prima propunere care implică bani publici şi care ar necesi­ta explicaţii suplimentare ulterioare din partea Primăriei Timişoara şi care, ulterior, pentru mai multă transparenţă, ar trebui să suscite şi in­­teresul Curţii de Conturi.

În vara anului trecut, Municipalitatea a ieşit în lumina reflectoarelor şi în aten­ţia timişorenilor electori, prin vocea unuia din­tre viceprimari, Sorin Grindeanu, încercând să-şi dovedească atenţia şi aplecarea spre ace­eaşi problemă stringentă în Timişoara, starea drumurilor şi a lucrărilor interminabile de re­paraţii. Cum? Nu prin verificarea contractelor şi a termenelor de realizare a contractelor şi, eventual, prin sancţiuni sau chiar prin rezilie­rea contractelor, acolo unde ar fi fost identifica­te probleme, ceea ce nu ar fi impus nicio cheltu­ială suplimentară. Soluţia pentru care s-a optat a fost montarea de camere video în zonele un­de Primăria are contractate lucrări de reparaţii la drumuri (o investiţie despre care domnul Grin­deanu dădea asigurări că nu costă mult, fără însă să înainteze vreo cifră), pentru a responsa­biliza, în locul firmelor contractante, munci­tori chiulangii şi şefi de şantier dezinteresaţi… Camerele au fost mon­tate, dar oficialii Primă­riei nu s-au mai împie­dicat în amănunte ulte­rioare privind eficienţa investiţiei.

La scurt timp după Big Brother-ul care avea menirea de a le bate obrazul mun­citorilor chiulangii, pe acelaşi vulnerabil seg­ment de activitate (care captează atenţia şi, la o adică, printr-o abilă strategie de PR, poate aduce voturi chiar numai şi prin mimarea efi­cienţei) Municipalitatea a „resuscitat” un pro­iect mai vechi, anunţând că e nevoie urgentă de un sistem de dirijare centralizată a circula­ţiei rutiere, pentru a gestiona cum se cuvine problemele de siguranţă şi fluenţă a traficului rutier. Un proiect estimat la un cost care bate spre 15 milioane de euro. Apoi, tot în regim de urgenţă, au venit “revelaţia” angajării urgente, deci fără licitaţie, a unor lucrări de dirigenţie de şantier, tot la drumuri, ceea ce a necesitat altă investiţie cu multe zerouri din vistieria Muni­cipalităţii. Sem­nele de întrebare în cazul acestor incestiţii din bani publici sunt evidente în contextul existen­ţei clare a unei alternative. Varianta simplă la monta­rea de camere de luat vederi pe străzile unde se repară drumuri, doar pentru a-i ruşina pe mun­citorii chiulangii, şi la angajarea unor servicii de dirigenţie de şantier este şi la îndemână şi, în plus, la cost 0 : ve­rificarea respectării clau­zelor contractuale şi, eventual, în situaţia unor clauze ambigue, re­dactarea unui act adiţional la contract care să corijeze minusurile.

De ce au fost preferate alte contracte    şi alţi bani publici cheltuiţi este un aspect pe care, poate, Curtea de Conturi îl va clarifica. Care ar putea, de asemenea, clarifica implicit cât este, în toate aceste acţiuni, bună intenţie, profesionalism şi decizie justificată şi cât campanie electorală pe bani publici.