Dupa 20 de ani...

In primavara acestui an, printr-un "Memorandum privind restituirea patrimoniului sindical", sindicatelor din Romania li se promite repararea unei erori la care au fost supuse, eroare care isi asteapta corijarea de vreo 60 de ani - dintre care 40 fara nicio speranta, iar 20 cu sperante in descrestere simtitoare de la zi la zi. Documentul - gandit si asumat de Dan Voiculescu, vicepresedinte al Senatului Romaniei, insarcinat, printre altele, sa reprezinte Camera Superioara a Parlamentului in relatia cu organizatiile sindicale, si de liderii C.N.S.L.R. "Fratia", B.N.S. si C.N.S. "Cartel Alfa", "strict delimitat de orice interes politic", dupa cum tin sa precizeze cei patru - propovaduieste, printre altele, "imperativul garantarii independentei miscarii sindicale din Romania" si vizeaza retrocedarea patrimoniului care a apartinut de drept miscarii sindicale din Romania. Deci, un act binevenit de dreptate, de recunoastere a dreptului la proprietate, fie si cu o punere tardiva in practica. Semnul major de intrebare pe care il implica nasterea acestui Memorandum, la aproape 20 de ani de la inlaturarea regimului care a creat abuzul, este cauzat de existenta unor oportunitati trecute si ignorate de indreptare a greselii si, mai tarziu, a unei conjuncturi care impus remedierea ei.

Aspectul este cel putin interesant privit prin prisma incadrarii lui temporale. Pentru ca, asa cum aminteam, au mai existat portite pentru realizarea acestui pas. 1. Despre restituirea proprietatilor s-a vorbit la scurt timp dupa decembrie ‘89. 2. De la promulgarea Legii 10 - care are o prevedere ce se refera strict la necesitatea elaborarii unei legi speciale referitoare la patrimoniul sindical - au trecut mai bine de opt ani. 3. De la momentul integrarii Romaniei in Uniunea Europeana - la care acelasi Memorandum face referire din perspectiva notei discordante pe care o cream noi in spatiul comunitar, fiind singurul stat care nu a reglementat retrocedarea patrimoniului miscarii sindicale, care i-a apartinut de drept si care i-a fost preluat abuziv de catre stat in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 -, au trecut mai mult de doi ani. Si atunci te intrebi firesc : Sa fie acest demers o pura coincidenta cu anul electoral in care ne aflam? Sau sa fie un subtil mecanism de captatio benevolentiae, dat fiind ca numai cele trei confederatii sindicale ai caror lideri au semnat acest act au, impreuna, raportat la cifrele pe care le fac publice, peste 2.500.000 de membri?

Si mai exista inca un aspect interesant in aceasta ecuatie a revendicarii si reimpartirii patrimoniului : sunt voci in sindicate care au ridicat si problema conturilor fostei Uniuni Generale a Sindicatelor din Romania, despre care se spune ca, in Decembrie 1989, ar fi contabilizat circa 300 de milioane de dolari. Bani pe care sindicatele, aflam de la aceleasi voci, ii vor acum inapoi. Si au acest drept. Ceea ce nu e normal din acest punct de vedere este solutia la care, dupa toate probabilitatile, se va ajunge - in eventualitatea in care legea le va conferi dreptul sa reintre nu doar in posesia patrimoniului, ci si a banilor. Si anume, plata acestei sume din banul public, dat fiind ca nu se stie unde sunt acesti bani. E adevarat, oameni din sindicat spera sa se faca lumina si in aceasta problema, sa se afle unde, intre cine si cand s-au impartit acesti bani. Un crez optimist-naiv. Pentru ca, pana la un punct, conturile defunctei U.G.S.R. par sa se fi pierdut in aceeasi ceata ca si banii din Fondul Libertatea. Iar interesul pentru a afla adevarul va fi, dupa toate probabilitatile, tot ca si in cazul Fondului "Libertatea", inexistent.