Electricianul

Ministrul comunist era spaima spaimelor. Şi ca el, cei din imediata apropiere ierarhică. Decât să fi dat ochii cu el (cu ei) mai bine îl ocoleai cum fac pi­loţii sau marinarii pentru a evita Triunghiul Ber­mudelor. Şi totuşi, pe o scară tot trebuie sa mergi, cu un lift tot trebuie să urci sau să cobori. Ei, bine, pe o aseme­nea scară (chiulind de la o activi­tate la care făcusem numai poci­noage, fiind aşezat la balcon, dar în aşa fel încât să nu fiu văzut) am fugit într-o pauză dată de un adjunct de ministru, în tim­pul unei expuneri anoste despre rolul conducător al partidului unic şi despre contribuţia secretarului său general. Cum spu­neam, până atunci, împreună cu un alt “disident” vorbisem la balcon, aşa încât propagandistul îi sculase pe cei din sală de câteva ori în picioare admonestându-i pentru nesimţirea de a comenta când vorbeşte despre un subiect de o asemenea importanţă însuşi minis­trul de Interne. În fuga mea pe scări, după isprava pomenită, dau nas în nas tocmai cu acel om urâ­cios. Mă opresc, îi dau bineţe şi apoi îmi văd de drum. “Dumneata cum te numeşti şi unde te grăbeşti?”“Domnule ministru, eu sunt elec­tricianul de serviciu. Am venit să verific şi instalaţia de sunet.” “Da, bine. Veri­fi­că!” Şi, dus am fost. Şi ud am fost în anumite părţi organice. Şi parcă şi acum mă înfior să povestesc.