Imaginea Ministerului Administraţiei şi Internelor a suferit, în ultimii doi ani, mai multe lovituri. În iarna lui 2008 - 2009, după intrarea la guvernare a P.S.D., căruia i-a revenit portofoliul Internelor, instituţia a avut, în decurs de o lună, trei miniştri, schimbaţi pe motiv de neînţelegeri privind numirea şefului D.G.I.P.I. În martie 2009, şeful D.G.I.P.I. şi un şef din D.G.A. erau arestaţi într-un dosar care viza fapte de corupţie. Primul trimestru al aceluiaşi an a contabilizat plecarea din minister a aproape 600 de oameni, dintre care 40, ofiţeri de rang superior. Toamna venea cu campania electorală pentru prezidenţiale şi cu „avertismentul” lui Marian Vanghelie, potrivit căruia informaţii despre inamicii politici, din arhiva D.G.I.P.I. sunt „pe mâini sigure”. Primăvara acestui an venea cu „scandalul Voicu”. Omul de rând afla, din stenogra­mele privind convorbirile telefo­nice ale senatorului, vizat, la un moment dat, pentru portofoliul Internelor, cum se clădeşte sistemul de tip mafiot. Toamna a adus mitingul neautorizat al poliţiştilor, în care oameni ai legii au dat de pământ şi cu caschete­le, şi cu legea. Nu a trecut mult şi a izbucnit scandalul cămătaro-poliţist de la Piatra Neamţ, succedat de spectacolul jenant dat în faţa media, a şefilor şi a naţiunii de şeful Poliţiei Neamţ şi ai săi susţinători şefi de post. Ultimul, sau cel mai recent, episod l-a avut în centru pe numărul doi al Internelor, chestorul Dan Fătuloiu, vizat cu o mită de circa un milion de euro, caz al cărui flagrant a fost decis a fi făcut exact în faţa M.A.I. Episodul a fost urmat de acuzaţii privind trădările şi scurgerile de infor­maţii din Poliţie.
Ar fi existat o alternativă, mai bună, pentru gestionarea acestor evenimente, ar fi existat o cale de prevenire a lor? Ce riscuri pândesc acum instituţia? Invitatul „Dialo­gului” ediţiei de azi este Constan­tin Dudu Ionescu, fost ministru al Internelor în perioada 21 ianuarie 1999 - 28 decembrie 2000.


„Îndreptarea imaginii nu se va putea face cu vorbe”

Având în vedere problemele din ultimele luni, care şi-au pus amprenta, în mod negativ, asupra imaginii M.A.I.-ului in integrum, există vreo variantă de reparare pe termen scurt a imaginii M.A.I.?
Este o problemă de imagine care, din păcate, este prost gestionată şi care, în opinia mea, are trei consecinţe gra­ve : suntem obişnuiţi cu ideea că M.A.I. este o instituţie greu guvernabilă, că în interiorul ministerului lucrurile stau prost, ceea ce induce lipsa de încrede­re în această instituţie şi, nu în ultimul rând, cel mai grav aspect este că se aduce atingere imaginii profesiei de poliţist. Aşteptam mai multă reacţie din partea sindicatelor, cel puţin în privinţa a ceea ce s-a întâmplat la Neamţ. Îndreptarea imaginii nu se va putea face cu vorbe, ci doar prin măsuri, prin programe care să dovedească faptul că s-a înţeles că sunt probleme, dar că acestea au căi de re­zol­vare. Altfel, dacă vii să contracarezi vor­bele cu vorbe, nu ajungi la niciun rezultat.

Dacă aţi fi ministru al Interne­lor, care ar fi măsurile pe care le-aţi dispune pentru repara­rea imaginii instituţiei?
Ca să pot răspunde exact, ar tre­bui să ştiu exact ceea ce s-a întâmplat acolo. Azi, media zvoneşte că vor fi schim­baţi din funcţii chestorul Fătuloiu şi chestorul Tobă (La câteva ore după această declaraţie, zvonurile s-au ade­verit, ministru Traian Igaş anunţând ofi­cial acest lucru – n.r.), dar cred că toa­te măsurile luate până acum, în privinţa scandalului de la Neamţ cel puţin, au fost binevenite. Cu o singură observaţie : după ieşirea în public a domnului Şoric, acesta trebuia cel puţin suspendat din funcţie pentru că a adus atingere clară imaginii instituţiei. Lucrul acesta este menţionat în Statutul poliţistului, iar domnia sa este poliţist chiar dacă e comisar şi poate că suspendarea lui, imediat după ce a făcut acele declaraţii în conferinţa de presă, cu acea mani­festare de parcă era pe un fel de feudă per­sonală, ar fi trebuit imediat reacţio­nat prin cel puţin suspendarea din funcţie până la luarea unor măsuri mai drastice, dacă se impun, evident.


„Imaginea D.G.I.P.I. este mult gonflată în comparaţie cu ceea ce poate face”

Să mergem puţin în urmă, când M.A.I. a ieşit din nou cu imaginea şifonată. În iarna 2008 - 2009, în decurs de câteva săptămâni, la conducerea insti­tuţiei s-au perindat trei miniş­tri, mărul discordiei fiind numi­rea şefului serviciului secret al Ministerului, D.G.I.P.I. De ce este atât de râvnit acest post?
Este o imagine ciudată, care a fost creată de-a lungul timpului, de atotpu­ternicia informaţiilor pe care le strânge această structură a M.A.I. Eu cred că lucrurile sunt mai echilibrate. E ade­vărat, cu rea voinţă poţi face lucruri care sunt în afara legii, dar până la urmă această structură se supune, din punct de vedere legal, supravegherii atât a ministrului, cât şi a Parlamentului. Eu cred că se exagerează importanţa aces­tei structuri care, fără îndoială, are sem­nificaţia ei în cadrul organigramei minis­terului, dar a cărei imagine este mult gonflată în comparaţie cu ceea ce poate face. Şi, poate, din cauza aceasta, şi bătălia care spuneţi că s-a dat atunci. Dar, într-adevăr, îmi aduc şi eu foarte bine aminte că, de fapt, acesta a fost vârful aisbergului. Dar nu ştiu ce s-a întâmplat, nu am cum să am detalii suplimentare faţă de cele furnizate de media, pentru că nu am fost în culise.


„Nu poţi cere să fii respectat dacă tu însuţi încalci legea”

Să ne oprim puţin la mitingul de protest al poliţiştilor, din 24 septembrie, care a aruncat instituţia într-o postură deri­zorie. Atitudinea poliţiştilor se poate ascunde sub scuza unei acţiuni corecte, validate de regulile unui stat democratic?
Ideea de demonstraţie, atâta timp cât s-a acceptat ideea de organizare a sindicatelor (ca o paranteză fie spus, eu sunt primul ministru de Interne care am vorbit despre o structură civilă a poliţistului), e firească. Legat de sin­dicate, eu am avut o mare reţinere pen­tru că nu credeam, şi nici acum nu cred că am ajuns la democraţia aceea în care să se înţeleagă că una este res­ponsabilitatea poliţistului şi alta este responsabilitatea oricărui alt membru de sindicat din afara acestei structuri. Dar asta este o paranteză ce ţine de viziunea mea despre acest lucru. E adevărat că acum, fiind în U.E., lucrurile s-au rezolvat de la sine, exis­tând posibilitatea ca poliţiştii să se or­ganizeze în sindicate. Dar una este ceea ce au revendicat poliţiştii (revendi­cările erau legitime, chiar dacă nu pot fi în întregime acoperite de situaţia economică din România) şi alta este modul în care au revendicat, fapt ca­re, după părerea mea, a adus gravă atin­gere însemnelor armei pe care o re­prezintă. Nu poţi să dai cu cascheta de pământ, şi după aceea să mai ai res­pect faţă de propria profesie. Mâine, poimâine, un infractor sau unul pe care îl opreşti pe stradă vine şi spune : „Păi, tu eşti ăla de a dat cu cascheta de pă­mânt. Cum mai reprezinţi tu autorita­tea statului?”. În lege, poliţistul este desemnat cu exerciţiul autorităţii sta­tului. Nu se mai reprezintă doar pe el, ca persoană, ci reprezintă autoritatea statului. Or, tocmai ăsta este cel mai grav lucru care s-a întâmplat atunci.

Conflictul a escaladat la dimen­siunile cunoscute deja. A fost oportună decizia lui Vasile Blaga de a demisiona?
Am spus-o şi atunci, o spun şi acum : cred că domnul Blaga şi-a dat seama că responsabilitatea nu putea fi aruncată în întregime asupra şefilor diverselor structuri ale ministerului. Închipuiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi existat un ordin către Jandar­me­rie să oprească manifestarea ilegală şi, în acelaşi timp, o reacţie a poliţiş­tilor din rândul demonstranţilor. Îmi şi închipui ştiri în presa internaţională : „În România, Poliţia se bate cu Jan­dar­meria”. Asta ne mai trebuia în pe­rioada aceasta de criză şi semnalul era „perfect” pentru exterior : „Nu mai ve­niţi în România, că nu mai există au­toritatea statului”.

Totuşi, care a fost vina Jan­dar­meriei?
Nu a fost. De asta zic că, până la urmă, cineva trebuia să-şi asume res­ponsabilitatea faptului că Jandarmeria nu a intervenit. Şi pe bună dreptate nu a intervenit. Şi, atunci, domnul minis­tru cred a luat până la urmă singura decizie care se putea lua : a luat asupra sa toate culpele care se puteau imputa, din punct de vedere legal, structurilor M.A.I.

Spuneţi că Jandarmeria nu a avut nicio vină. Totuşi, a fost destituit şeful Jandarmeriei Bucureşti.
Din punct de vedere legal, s-a gre­­şit atunci. Legal, Jandarmeria ar fi tre­buit ca, de comun acord cu cei care organizaseră mitingul, să nu-i lase pe manifestanţi să plece pe alte trasee decât cele stabilite. Dar puteai să dai un altfel de ordin Jandarmeriei? Din punct de vedere al imaginii, ar fi dat bine pentru România o bătaie între jandarmi şi poliţişti? Ce mai conta că poliţiştii şi organizatorii mitingului au încălcat legea şi au luat-o pe alte trasee decât cele stabilite?

Era firesc ca gestul domnului Blaga să fie urmat de un gest similar din partea secre­ta­rului de stat pe probleme de ordine publică, domnul Dan Fătuloiu, rămas la comanda M.A.I. în ziua mitingului?
Nu ştiu care au fost discuţiile, dar sunt ferm convins că domnul ministru era informat în mod constant de ceea ce se întâmplă acolo. Chiar dacă din punct de vedere formal, al semnării hârtiilor, era numit domnul chestor Fătuloiu la conducerea ministerului, sunt convins că domnul Fătuloiu sau alte structuri îl informau pe domnul ministru şi că, până la urmă, deciziile au fost luate în cunoştinţă de cauză cel puţin din partea domnului Blaga. Nu ştiu exact ce s-a întâmplat acolo ca să pot comenta. Dacă lucrurile s-au în­tâmplat de o asemenea manieră în ca­re domnul ministru Blaga nu ştia de ceea ce s-a întâmplat în timpul manifes­ta­ţiei, pot să accept şi varianta la care faceţi referire. Oricum, a existat o res­ponsabilitate şi din partea domnului Fătuloiu. Dar nu ştiu dacă trebuie mers atât de departe încât să spunem că, da­că ministrul şi-a asumat această răspundere, ar mai fi trebuit să-şi dea demisia şi domnul Fătuloiu.

Dacă v-aţi fi aflat în ziua ace­ea la comanda M.A.I., ce de­cizie aţi fi luat?
În orice caz, nu aceea de a pune Jandarmeria împotriva Poliţiei. Cu riscul de a fi demis. Pe de altă parte, cu siguranţă, aş fi făcut tot ceea ce aş fi putut pentru a împiedica deplasările neautorizate, ilegale. Indiferent de revendicările pe care le aveau (unele pe bună dreptate, am mai spus-o), nu poţi cere să fii respectat dacă tu însuţi încalci legea.


„Am senzaţia că poliţiştii protestatari de la Neamţ erau organizaţi”

La puţin timp după ie­şirea în decor, la pro­priu, a poliţiştilor mani­festanţi, a urmat un alt incident care contri­bu­ie, şi el, din plin, la ero­darea încrederii popula­ţiei în Poliţie şi, implicit, în Ministerul de Inter­ne : „episodul Neamţ”. Spuneaţi puţin mai de­vreme că l-aţi fi sus­pen­dat automat din funcţie pe inspectorul-şef al Po­liţiei Judeţene. Cum co­mentaţi, însă, modalita­tea “originală” de a pro­tes­ta a şefilor de post, soli­darizaţi cu comisa­rul-şef Şoric şi care ame­nin­ţau cu demisia în cazul de­miterii şefului lor?
Eu am o mare problemă le­gată de Neamţ. E acolo o bubă mai veche care, bag de seamă, nu a fost rezolvată. Şi pe vre­mea mandatului meu, din câte îmi aduc aminte, am înlocuit acolo un şef de inspectorat. Problema este foarte gravă din cauza conexiunilor cu ceea ce înseamnă industria lemnului şi cu tăierile de păduri. Din aceas­tă cauză, probabil, şi dom­nii poliţişti care sunt şefi de post, au acel apetit de demonstraţie. Dacă au poftă de demonstraţie şi au făcut-o nesiliţi de nimeni, pot să accept şi lucrul acesta. Dar senzaţia mea este că ei erau organizaţi acolo şi că au răspuns cerinţelor domnului comisar-şef. Şi într-un caz, şi în altul, şi respectivii ar trebui să suporte consecinţele, pentru că au semnat un jurământ şi, din acel moment, înseamnă că au acceptat privaţiunile impuse de lege pentru această profesie, jurământ pe care ei l-au încăl­cat.
Or, dacă aceştia sunt lăsaţi nepedepsiţi, transmitem că legea poate fi încălcată fără su­portarea niciunui fel de conse­cinţe şi mai transmitem şi mai departe imaginea că poliţiştii sunt cum sunt şi, vezi Doamne, toţi ar fi aşa. Or, de treaba asta îmi este cel mai frică, pentru că sunt foarte mulţi oameni din Poliţia Română demni de toată stima, oameni care îşi fac dato­ria cu foarte multe sacrificii, pentru care meseria de poliţist este mai mult decât o meserie, este o vocaţie. Este păcat ca, din cauza câtorva, să se pună ştampila asupra tuturor acestor oameni ca fiind la limita legali­tăţii. Aici intervine atât respon­sabilitatea conducerii M.A.I., cât şi a sindicatelor care cla­mea­ză drepturi, dar trebuie să ştie că au şi datorii, deci trebuie să ia atitudine când se întâmplă astfel de lucruri.

Dacă nu ar fi fost comis acel asasinat la Piatra Neamţ, probabil că aces­te conexiuni, cel puţin dubioase şi care par vechi, între şeful Poliţiei Neamţ şi mem­bri ai lumii interlope nu ieşeau la iveală. De ce nu pomeneşte ni­meni despre rolul jucat sau pe care, conform legii, ar fi tre­buit să-l aibă D.G.­I.P.I. în acest caz?
Aveţi dreptate în momentul în care spuneţi despre in­for­maţiile legate de încălcări sau presupuse încălcări ale legii şi modului de funcţionare a Po­liţiei, în Neamţ. Chiar dacă lu­crul acesta s-a întâmplat şi s-a finalizat cu o necontinuare a an­chetei, aceste structuri, in­clu­siv conducerea I.G.P.R.-ului, a M.­A.I. ar fi trebuit să fie aple­cate asupra acelor informaţii care fuseseră puse pe masa domnii­lor lor. Că e vorba aceea româ­neas­că : nu iese fum fără foc. Do­vadă că a şi luat foc până la urmă, şi cred că e mai bine că a luat foc. Dar cred că se putea pre­veni. Munca principală a unui poliţist este aceea de prevenţie, nu de a face verificări de ruti­nă. Cred că la Neamţ trebuia să existe ceea ce spuneţi dumnea­voastră, muncă de prevenire.


„Imaginea M.A.I. nu avea nevoie de flagrantul de acum câteva zile”

Ne aflăm, zilele aces­tea, în inima unui nou scandal, care îl vizează pe al doilea om în In­terne. A fost de bun au­gur decizia de a face fla­grantul în faţa M.A.I.-ului, implicând astfel instituţia într-un scan­dal care nu o privea di­rect?
Nu am date exacte despre flagrant. Cert este că imaginea M.A.I. nu avea nevoie de aşa ceva. Există suficient de multe probleme reale sau tehnice, de funcţionare, de lipsă de resurse, de pregătire şi aşa mai departe, asupra cărora trebuie să se aple­ce, pentru a mai adăuga această chestiune. E o problemă asupra căreia nu am ce comenta mai mult decât faptul că trebuia făcută cu mai multă atenţie. Ideea de a accepta să discuţi chiar şi cu procurorii în inte­riorul M.A.I. pare la limita ac­cep­tabilului.

E firesc ca şeful Depar­tamentului de Ordine şi Siguranţă Publică al In­ternelor să accepte în­tâlnirea cu un individ, fie el şi om de afaceri de top, care este cerce­tat în 48 de dosare pe­nale?
Sunt diverse căi să ajungi la un secretar de stat, nu am cum să speculez asupra acestui lucru. Dacă, într-adevăr, de la început s-a pus problema unei coruperi a unui secretar de stat, atunci cred că s-a procedat co­rect autodenunţându-se.

Dumneavoastră aţi fi acceptat întâlnirea?
Vă mai aduceţi aminte de cazul „Portbagajul”, din 1999? Când Bucurenciu a văzut că lucrurile nu se mişcă în direcţia în care dorea a făcut o cerere în care a anunţat că vrea să vor­beas­că cu ministrul, să-şi spună punctul de vedere. Având în vedere semnificaţia mediatică a acelui caz, am acceptat invi­ta­ţia. E adevărat, am avut mar­tori, oameni responsabili care au fost alături de mine, şi am avut acea discuţie. Ulterior s-a dovedit că domnul Bucurenciu era şi el “pătat”. Dacă vrea să vor­bească cineva cu tine, nu poţi şti că vine să te mituiască. Nu vreau să iau apărarea nimănui, dar lucrurile nu sunt atât de sim­ple precum par.