Timpolis
Agerpres:
Pensia medie în România este de 750 lei, respectiv 175 de euro, fiind cea mai micã din Uniunea Europeanã. Conform ultimelor sondaje, din cei 5,5 milioane de pensionari din tara noastrã, 3,5 milioane trãiesc sub pragul de sãrãcie     -     Acesta a precizat, totodatã, cã reprezentantii FMI au promis cã vor ridica - la nivelul întâlnirilor cu Guvernul - si problema restituirii contributiei de 5,5% la asigurãrile de sãnãtate, încasatã în baza Ordonantei de Urgentã nr. 107/2010     -     Dumitru Cojanu, Presedintele Federatiei Nationale Unirea a Pensionarilor din România: FMI acceptã majorarea pensiilor cu 5%, însã numai dacã se identificã resursele bugetare necesare     -     Mihai-Rãzvan Ungureanu: Tratatul fiscal semnat de România nu aduce austeritate decât dacã se risipeste banul public     -     Premierul desemnat, Victor Ponta, s-a arãtat miercuri îngrijorat de cresterea euro, dar a afirmat cã are încredere în guvernatorul Bãncii Nationale a României (BNR).     -     Cotatiile actiunilor listate la BVB s-au depreciat usor, miercuri, în medie cu 0,06%, evolutie mãsuratã de indicele compozit BET-C, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor a scãzut cu 0,31%     -     În altã ordine de idei, întrebat dacã fostul senator PSD Ion Moraru este propunerea sa pentru Secretariatul General al Guvernului, Ponta a spus cã nu a luat o astfel de decizie     -     El a mai spus cã ministrul desemnat al Educatiei, Corina Dumitrescu, nu este în situatie de incompatibilitate     -     Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat miercuri cã, în cazul în care instanta va confirma pozitia ANI în ceea ce-l priveste pe Mircea Diaconu, propus pentru portofoliul Culturii, acesta va trebui sã pãrãseascã Executivul     -     ªedinta plenului Senatului de miercuri a fost suspendatã din lipsã de cvorum, anuntul fiind fãcut de presedintele acestui for, Vasile Blaga     -     Verestoy Attila l-a înlocuit în functia de chestor pe senatorul si liderul grupului UDMR din Senat Fekete Szabo Andras Levente, care si-a anuntat demisia în sedinta de miercuri a Senatului     -     Plenul Senatului a aprobat miercuri numirea senatorului UDMR Verestoy Attila în functia de chestor al Senatului, cu 52 de voturi pentru, 15 împotrivã si douã abtineri     -     Protejarea arbitrilor si a imaginii fotbalului, actiuni ferme pentru împiedicarea hãrtuirii arbitrilor si incidentele dintre jucãtori sunt principalele instructiuni date de cãtre Pierluigi Collina, directorul de arbitraj al UEFA     -     Aproape 280 de concurenti s-au înscris deja la cea de-a IV-a editie a competitiei Enduro Panorama, programatã în perioada 4-6 mai pe drumurile de munte din Þinutul Pãdurenilor, în judetul Hunedoara     -     Lupta împotriva depresiei la locul de muncã trebuie sã fie o prioritate la nivelul UE, potrivit unei campanii lansate de o asociatie care luptã împotriva acestei afectiuni     -    
editia 21 - 23 mai 2012
rss feed
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail

15°C

Umiditate:100%
Viteza vantului:3 KMH
Vizibilitate:11 km
  4.4452
  3.4817
Editorial | 26 - 29 mai 2011 | Melania CINCEA
Micsoreaza fontMareste font

Eşuarea M.A.I.-ului, după o vizibilă derivă


După ce, în noiembrie 2010, numărul doi al Internelor, chestorul Dan Fătuloiu, a fost vizat de o mită de circa un milion de euro – episod precedat de un şir de scandaluri în care au fost târâte Internele începând din 2009 –, scriam un  editorial în care vorbeam despre riscul de implozie Interne.

Nu au făcut, încă, implozie, dar au eşuat. La ţărmul Mării Negre, sub comanda unui căpitan şi a unor ajutoare care nu au ştiut sau pe care nici nu i-a interesat să redreseze vasul intrat în derivă. În faţa “scandalului Laurenţiu Mironescu”, a intrat în umbră şi recenta controversată numire ca ataşat pe probleme de afaceri interne la Roma a nu demult destituitului chestor Fătuloiu. Acum, prin arestarea secretarului general al Internelor, Laurenţiu Mironescu, M.A.I.-ul primeşte o nouă lovitură în plină imagine, din partea unui personaj cu apariţie meteorică în minister. De numele său nu a auzit mai nimeni în Interne până în ianuarie, când a primit, pe criterii strict politice, funcţia, fără ca anterior să fi avut tangenţă măcar o zi cu activitatea din instituţie. A devenit cunoscut abia o dată cu reţinerea într-un dosar de corupţie.

“Cazul Mironescu”, cel mai recent dintr-un şir de scandaluri ce au aruncat în derizoriu Internele, ar impune demisia de onoare cel puţin a ministrului, dacă nu şi a unor oameni din staff-ul M.A.I. Înainte cu câteva ore de a anunţa destituirea secretarului general – şi asta în urma unei întâlniri avute cu premierul –, Traian Igaş îi lăudase activitatea, derapând în penibil prin această încercare de recuperare a onoarei pierdute. Ar fi putut evita măcar lucrul acesta, trimiţându-şi solie la presă pe numărul doi al M.A.I., chestorul Ioan Dascălu, care, spre deosebire de el, are experienţă în minister. Din acest scandal, oricum ai întoarce-o, Traian Igaş nu iese bine.

Întrebări sunt, iar în lipsa unor răspunsuri certe, apar şi supoziţii care au legătură şi cu D.G.I.P.I., asupra căruia nu e prima dată în ultima vreme când planează suspiciuni, fără, însă, ca M.A.I. să-şi arate disponibilitatea de a le clarifica (a se vedea scandalul Şerban - Pitcovici, reţinuţi într-un dosar de corupţie la câteva zile după numirea lui Şerban la şefia D.G.I.P.I., scandalul Şoric, scandalul “Mita de la Interne”, în care nu spune nimeni ce a fost, până la momentul flagrantului, între Dan Fătuloiu, fiul său şi Cătălin Chelu, ofertantul mitei, ori scandalul în care M.A.I. a băgat Preşedinţia, de 1  Decembrie, când doi ofiţeri au fost decoraţi, cu câteva zile înainte să fie găsiţi vinovaţi de nereguli la angajări făcute în Jandarmerie).

Prin urmare : 1. A ştiut Traian Igaş de “hobby-ul” penal al subalternului său înainte de a-l numi? Dacă a ştiut, e grav. 2. Nu a ştiut nimic şi nici nu a primit vreo informaţie privitoare la acesta, înainte de numire? E tot grav. Denotă fie neprofesionalism, fie că a fost tratat cu reticenţă de cei care aveau informaţia, dar care au vrut să excludă politicul din astfel de chestiuni sensibile, temându-se de ingerinţe care ar fi putut schimba cursul anchetei. 3. Nu a primit niciun semnal după numirea în funcţie a lui Mironescu? Până la un punct, adică până la declanşarea urmăririi penale, putea fi rolul D.G.I.P.I. Nu a avut această structură informaţii? Le-a avut, dar a tăcut? A ştiut, a anunţat, dar nu s-a întâmplat nimic? Nu e în regulă. Nici pentru Traian Igaş, nici pentru D.G.I.P.I. 4. Nu a primit niciun semnal după declanşarea urmăririi penale? E grav pentru că denotă neprofesionalism, dar şi neîncredere din partea celor care au instrumentat cazul. Şi e mai grav că Internele au ajuns într-o astfel de postură, fără măcar ca vreunul dintre cei responsabili să dea semne că măcar conştientizează pericolul.

 

  

 

Autor: Marius B. - 26/05/2011
Subiect: Opinia mea
Mesaj: Cu Igaş la conducere nu este de mirare că eşueaza acest minister. Omul ăsta, aşa ca mulţi alţi politicieni, a fost aruncat pe o funcţie mult prea mare pentru ceea ce poate duce. Şi nici echipa cu care lucrează nu este strălucită, ca să spui că-i compensează lipsurile profesionale, aşa cum s-a întâpalt în mandatele lui Blaga. Că de fapt nu Blaga a condus ministerul, ci prim-adjunctul, adică Andreescu, şi apoi oamenii de pe treapta imediat următoare. Numai că profesionişti ca şi Andreescu este mai greu să găseşti acum în minister.

Autor: Un politist sictirit - 26/05/2011
Subiect:
Mesaj: MAI-ul asta parca ii lovit de blesteme in ultima vreme. Prea multe lucruri urate sunt legate de imaginea institutiei. Si ca si cand nu e de ajuns, acuma mai decimeaza si aparatul politienesc.

Autor: Mihnea - 26/05/2011
Subiect: Dascălu?
Mesaj: Chiar credeţi că Dascălu ar fi făcut faţă? Poate ştie muncă de poliţie, dar în relaţia cu presa lasă mult de dorit. Mai are de învăţat. Într-o funcţie de asta nu este suficient să ai purtători de cuvânt pe care să îi trimiţi la înaintare, trebuie să şti tu să comunici, să ai rsăpunsuri în orice conjunctură.

Autor: Cristin - 26/05/2011
Subiect: Halal reformă
Mesaj: De ce vă legaţi de James Bonzii de la DGIPI?... Daca nu ar fi \"eficienti\" pentru unii, s-ar face reforma şi acolo, cum se face la Poliţie, la Ordine Publică. Că ăia cică sunt excedentari. Halal reforma, hala conducere la MAI!

Autor: Dănuţ - 26/05/2011
Subiect:
Mesaj: Da de ce nu-i bun Fătuloiu la Roma? Ce, nu-i suficient că ştie o limbă străină? Poate mai găseşte şi pe acolo vreun chel să mai tragă un flagrant, pozat artistic lângă ambasada României şi dacă se poate cu drapelul într-o parte.

Autor: pensionar MAI - 26/05/2011
Subiect:
Mesaj: Ca să conştientizezi pericolul, trebuie să-l înţelegi şi trebuie să ai o viziune asupra lucrurilor în ansamblul lor şi asupra propriilor greşeli. Aşa că să nu aşteptăm mai mult decât ni s-ar putea da.

Autor: Mihai - 26/05/2011
Subiect: Viitor sumbru
Mesaj: Daca MAI o s-o ţină tot aşa, va fi bine! O să ajungă departe, cu autoritatea sub genunchiul broaştei. Şi nouă o să ne meargă bine pe lângă ei.

Autor: MIINUNE REPETATA ! - 27/05/2011
Subiect: Piratul din Craibe
Mesaj: In ceas de noapte trecuta scriam ganduri pentru TIMPOLIS. Cum postarea nu a avut loc, revin si spun ca ...probabil somnul si nu altcineva mi-a incurcat butoanele ! Am ajuns cu adevarat celebrii peste tot in lume. Atasat la Roma ? Siberia nu intereseaza ? Ministerul Adminstratiei si Internelor nu inseamna doar ce ce semneaza incdrari ilegale sau ce sustin MAFIA portuara ! Pe langa nume \'grele\" precum : chestorii Patrascu si Baci sau generalii Antonescu si Rugina sau colonel Grigoroiu, si cati altii nestiuti mai sunt.., toti manjiti cu fumul unor afaceri ilegale, sunt convins ca mai sunt si oameni de calitate, onesti si cu bune intentii. Culmea tupeului este ca tocmai cei manjiti au si indrazneala sa se afiseze in \"victime\" ale sistemului! Stiati ca cei amintiti spera la reintoarcerea in MAI, pe functii chiar un pic mai mari ? Si credeti ca nu este posibil ?! Unii au fost chiar decorati de seful statului, cu 2 zile inainte de a fi dati pe mana justitiei, tocmai pentru fapte de eroism. Care fapte ?? Despre ce vorbim ?! Traim realitati crunte. Trist este ca Lupul ea ajuns deja stapan.. pe turma cu oite! Articolul este excelent. Viziune, anticipare si preocupare pentru informare obiectiva.Melania Cincea nu este la prima analiza. Alaturi de marea familie TIMPOLIS, dansa ne obisnuieste cu adevarul de dincolo de manipularile ieftine sau de fumul lasat \"perdea pentru fraieri\". Si ma intreb totusi: ce este de facut ? Cu ce greseste politistul din strada ? Chestorul general Anghel Andreescu a condus MAI mai bine de 5 ani. Nu au fost astfel de probleme. Sa intelegem ca se rastoarna lumea chiar de tot ? Unde sunteti domnule Andreescu ?? Unde esti tu TEPES Doamne ?

Autor: Agent X - 27/05/2011
Subiect:
Mesaj: Ne intoarcem iarasi la intrebarea care vizeaza DGIPI, DGA, protecţia care le-a fost oferită în timp. Altfel nu ar fi ajuns ce au ajuns. Şi nu ar forma la rându-le discipoli, ridicaţi în rang mai mult decât le-ar permite pregătirea, experienţa şi IQ-ul pentru ca mentorii să-şi asigure şi un viitor liniştit, nu numai un prezent. Şi aşa avem imaginea tabloului unui sistem bolnav pe care sunt puţini cei care vor să-l trateze. Si in lipsa voinţei reale, a unui consens general cărora li se adaugă trădări de cea mai joasă speţă, starea de fapt se perpetueaza.

Autor: Cinderella - 27/05/2011
Subiect: De ce să-l uităm pe Voicu?
Mesaj: Ce tare era să-l numească PSD-ul şi pe Voicu în vârful Internelor, după cum se lupta prin decembrie 2008, când ieşea plin de el pe la televiziunile prietene să arate cum e el omul ideal pentru a conduce acest minister. Ar mai fi fost unul din vârf arestat şi întâmpinat cu lăcrăamioare la intrarea în arest.

Autor: Andrei, Timişoara - 27/05/2011
Subiect: Pt Cinderella
Mesaj: Greşeşti. Dacă Voicu ajungea să mânuiască sforile la MAI, nu cred că mai era săltat. Sau cel puţin nu atunci. Să ne amintim de stenogramele râsu-plânsu, care conseamnau cum omul îşi făcea mari planuri dacă ajunge la Interne şi că atunci nimeni şi nimic nu-i mai stă în cale. Şi prin umbra lui se agita şi vanghelie primarul care este, dându-şi şi el cu părerea despre profesionistul care urma să fie numit la Doi ş-un Sfer. Şi în scurt timp a fost numit, unul de l-a săltat DNA-ul pentru corupţie, de n-apucase bietu om nici o săptămână de mandat.

Nume: *
Subiect: *
Mesaj: *

 


Greenpeace
1radio-logo-3
AgerPres