Euro-navetiştii

Văzută imediat după 2007 ca o noutate, şi ca sursă de ştiri şi reportaje colora­te, sosirea pe Aeroportul Timişoara a unor noi curse charter cu romi repatriaţi din Franţa aproape că nu mai suscită interes, nici din par­tea presei, nici a cititorilor, sătui de aceleaşi rela­tări şi cadre cu minoritari arătând degetul mij­lociu din autobuzele Mercedes ale R.A.T.T., pu­se prompt la dispoziţie pentru fiecare transport.

La un calcul sumar a rezultat că doar în ultimii doi ani, şi doar pentru romii „euro-navetişti” din Timiş, Franţa a cheltuit peste două milioane de euro, fie sub forma pri­melor de repatriere, fie a programelor de „rein­tegrare”, cu ranch-uri de capre şi oi printre barăcile romilor migratori, proiecte care au eşuat lamentabil, alimentând doar cu sume grase conturile unor ONG-uri „de reintegrare”.

Aşa stând lucrurile, atunci când o ţară comunitară reuşeşte performanţa de a-şi investi banii publici în nişte „găuri negre” sau proiecte fără speranţă, într-un ritm mai activ decât România, cazul, care trebuie să fie de domeniul patologicului, merită toată aten­ţia. E greu de înţeles, în acest context, de ce contribuabilul francez plătitor de taxe şi im­pozite nu ia poziţie faţă de constanţa cu care statul pe care îl „sponsorizează” prin respec­tarea obligaţiilor fiscale, investeşte sume enorme în plimbarea cu avionul şi asigurarea de bani de drum romilor români, care se întorc mereu în aceleaşi locuri din care au plecat, du­pă cel mult câteva săptămâni de la „repatriere.”

În contextul în care Franţa continuă să aibă probleme sociale mari generate de criza economică, iar Parisul a fost locul de dezlănţuire a unor bande de huligani, cu mult înaintea celor care au terorizat Londra, oa­menii acuzând lipsa de perspective, ineficienţa protecţiei sociale şi şomajul în creştere, autorităţile franceze au luat decizia de a majora, mai precis a dubla cuantumul primelor de repatriere date romilor trimişi ramburs în România, şi debarcaţi, nu se ştie pe ce consi­de­rente, la Timişoara, deşi mulţi sunt din Ardeal sau Oltenia. În momentul în care romii pri­mesc aceste sume, sunt puşi să promită pe cuvânt de onoare că nu se mai întorc „la produs” în Franţa. Şi evident că majoritatea se întorc cu prima ocazie în Franţa, iar autorităţile fran­ceze chiar nu pot face nimic în această privin­ţă, pentru că inclusiv săptămâna trecută au fost forţaţi de Comisia Europeană să garan­teze dreptul de liberă circulaţie al cetăţenilor europeni. Încăpăţânarea cu care, în aceste condiţii, se continuă programul de finanţare al „euro-navetiştilor” dezvăluie o abordare superficială, limitată a acestei probleme. Decât să încerce civilizarea şi integrarea romilor ca­re le fac probleme, autorităţile franceze con­sideră că e mai bine să sponsorizeze cu sume din ce în ce mai mari plecarea acestora din Franţa, chiar şi pentru câteva săptămâni.

Şi se înţelege din acest punct de vedere ţâfna cu care Ambasada Franţei, ne-a refuzat răspunsul la o solicitare de informaţii publice în care am cerut să se precizeze dacă există măcar o evidenţă minimă a celor care fac naveta România – Franţa – retur şi bene­ficiază de prime de repatriere, o parte din ei încasând în acelaşi timp, ilegal, „în lipsă”, ajutor social de la statul român, după cum au precizat reprezentanţii Prefecturii Timiş.

Şi mai interesant în toată această problemă e că, după ce ani de zile reprezentanţii Franţei s-au alăturat corului de voci care acu­zau România de faptul că nu întreprinde suficiente măsuri pentru integrarea romilor, în momen­tul de faţă pare că sunt total dezinteresaţi de această problemă, arătând că sunt cu mult mai puţin dispuşi decât România să facă nişte eforturi consistente în acest sens.