“Fabricile de revoluţionari”, denunţate de asociaţiile timişorene

Mai multe asociaţii de revoluţionari din Timişoara susţin că, deşi au făcut demersuri la nivelul Guvernului pentru a stopa prelungirea nejustificată a acordării de certificate de revoluţionari, apelurile le-au fost ignorate, numărul de revoluţionari crescând în ultimii ani, în mare parte cu deţinători de certificate care nu le meritau.

Deficienţe legislative

Reprezentanţii unor asociaţii de revoluţionari din Timişoara susţin că actualul conflict generat de iniţiativa de tăiere a indemnizaţiilor pentru luptă­to­rii din Revoluţie şi urmaşii eroilor-mar­tir a fost generat şi de faptul că s-a pre­lungit succesiv şi nejustificat termenul stabilit iniţial pentru eliberarea certifi­catelor de revoluţionar, în formă nouă, crescând, nu întotdeauna prin demer­suri legale, numărul beneficiarilor de certificate de revoluţionar. În acest sens, apelurile făcute de asociaţiile de revo­luţionari din Timişoara, pentru stopa­rea preschimbării de certificate de re­voluţionar au fost ignorate.

Cadrul legal adus în discuţie în acest context, al cărui aplicare a fost prelun­gită nejustificat, este Legea 341/12 iulie 2004, a recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din De­cembrie 1989. Această lege, în baza că­reia s-au preschimbat certificatele de revoluţionar, a fost modificată suc­ce­siv, cu prelungiri ale termenului-limită prestabilit iniţial. Termenul-limită pre­văzut pentru aducerea documentaţiei necesare pentru primirea certificatelor de revoluţionar a fost prelungit succe­siv, de cinci ori, ultimul termen final fiind cel din 30 aprilie 2010.

În ultimele şedinţe ale Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din De­cembrie 1989, înaintea termenului-li­mi­tă s-au aprobat sute de preschim­bări de certificate de revoluţionar. De exem­plu, într-una din şedinţele de anul trecut, au fost aprobate 1.037 de dosare de revoluţionar, dintre care doar trei s-au referit la revoluţionari din Timişoara, restul fiind din “centre revoluţionare” precum Teleorman, Vaslui sau Dolj.

Cu toate acestea, lucrurile nu s-au terminat în 2010, fiind împins termenul de contestaţii până în acest an. Aceas­ta deşi inclusiv parlamentarii timişeni din această comisie recunoşteau că multe din contestaţii au fost făcute doar de dragul contestaţiei, în sensul că la con­testaţie nu se aducea niciun element nou. Majoritatea contestatarilor erau doar nemulţumiţi de faptul că nu au putut obţine certificatele şi sperau că prin contestare vor primi un alt răspuns.

1.200 de revoluţionari timişoreni, dintr-un total de peste 20.000

Virgil Hosu, preşedintele Asocia­ţiei Luptărilor din Timişoara Arestaţi la Revoluţie, spune că, deşi în Timişoara au existat peste 980 de persoane care au avut acte că au fost reţinuţi de Pro­curatura Militară, în decembrie 1989, nu au beneficiat de statutul de luptători decât aproximativ 500, pentru că asociaţia a făcut o verificare riguroasă a celor care solicitau acest statut.

Prelungirea succesivă a termenu­lui-limită pentru completarea dosarelor de revoluţionar i s-a părut aberantă şi a făcut nenumărate apeluri în acest sens la structurile competente de pe plan central. “În mod normal, după ce a in­trat în vigoare Legea Recunoştinţei, în 2004, ar fi fost suficienţi doi ani în care să se depună documentaţiile. Când s-a început  seria de prelungiri ale acestor termene-limită, noi am făcut apeluri, solicitând stoparea. Am fost ignoraţi, însă, şi am tras concluzia că aproape toate partidele au avut interesul să pre­lungească nejustificat termenul limită impus de legea din 2004”.

Din punctul său de vedere, din cau­za acelor prelungiri s-a ajuns la acorda­rea nejustificată a unui număr mare de certificate de revoluţionari, ceea ce a generat discuţiile şi tensiunile din pre­zent. “La un moment dat, la un an sau doi după intrarea în vigoare a Legii Re­cunoştinţei, ni s-a comunicat de la Se­cretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor că sunt înregistraţi la nivel naţional 6.000 de revoluţionari. Să spunem că e o cifră de bun simţ. Du­pă ce au început prelungirile, numărul a tot crescut, şi s-a ajuns în prezent la peste 23.000 de posesori de certificate de revoluţionari. Mi se pare o cifră aberantă, atâta vreme cât în Timi­şoa­ra, în locul din care a pornit revoluţia sunt 1.200 de revoluţionari”, susţine liderul Asociaţiei ALTAR 1989.

De aceeaşi părere este şi Corina Untilă, preşedintele Asociaţiei 17 De­cembrie, ai cărei membri sunt răni­ţii şi membrii familiilor îndoliate din Timi­şoara ca urmare a Revoluţiei. “Nu era necesar să se prelungească succesiv termenul-limită prevăzut de Legea Re­cunoştinţei. Am făcut în acest sens nu­meroase adrese şi către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţiona­ri­lor, şi către comisiiile guvernamen­ta­le competente. Totul, fără niciun rezul­tat.”.