“Faceţi ceva pentru a recâştiga încrederea investitorilor, de a rămâne sau a veni în ţară”

Din numărul total de firme care funcţionează în Timiş, circa 2.800 au acţionari italieni. Motivele care îi atrag în România reprezintă un punct de plecare în dialogul la care l-am invitat pe Gilberto Tiveron, preşedintele Confindus­tria România, Filiala Timişoara. Pentru că oamenii de afaceri din Peninsulă reprezintă deja un fenomen, reprezentanţii lor din Confindustria România sunt invitaţi de Executiv să se implice activ în politicile econo­mice şi financiare naţionale.

Gilberto Tiveron vorbeşte despre plusurile şi minusurile mediului economic din România şi ale politicilor publice economice şi fiscale, despre propunerile făcute premierului Emil Boc, pentru încurajarea investiţiilor, despre cauzele care au eliminat Timişoara de pe poziţia de al doilea oraş al ţării, despre proiectul înfiinţării, la Timişoara, a Clubului Oamenilor de Afaceri Europeni, dar şi despre modul în care vede realizarea, în această parte de ţară, a unui consorţiu agricol.

„România este, din punct de vedere fiscal, mult mai favorabilă decât Italia”

Din cele 29.000 de firme italie­ne existente în România, 1.400 au fost înregistrate în 2010, în plin an de criză, declara pre­şedintele Confindustria Ro­mânia, Luca Serena. Ce îi atra­ge pe investitorii italieni în România?

În primul rând, trebuie menţionat faptul că cele două popoare au origini istorice şi culturale comune. Italienii au venit în România prin 1860 - 1870 – erau oameni săraci, care au migrat pen­tru a căuta de lucru, în acea perioadă aici fiind o zonă bogată. Acest lucru este dovedit, şi acum, de o minoritate, exis­tentă în anumite zone, de cetăţeni ro­mâni descendenţi ai emigranţilor ita­lieni. Această minoritate este repre­zen­tată şi în Parlamentul României.

În prezent, venirea în număr sem­nificativ a italienilor este determinată de o necesitate de delocalizare a acti­vităţilor productive care, în Italia, din cauza costurilor, nu au mai putut con­ti­nua. Această venire consistentă, care nu are corespondent niciunde în lume, a fost numită „fenomenul Timişoara”. Italie­nii au găsit aici un mediu favorabil, s-au simţit acceptaţi, aproape ca la ei acasă, şi s-au integrat imediat în mediul din România. În consecinţă, şi-au putut de­rula activităţile şi afacerile. La aceasta trebuie adăugată oportunitatea de a be­neficia de impozite mici şi de o presiune fiscală redusă comparativ cu Italia, un cost scăzut al forţei de muncă, disponi­bi­­litatea forţei de muncă, faptul că au creat un teren fertil unde şi-au pu­tut înfiinţa şi derula activităţile şi, nu în ultimul rând, faptul că şi-au întemeiat familii.

Rezumând conceptul prezenţei ita­­liene, putem spune că aceasta este determinată de necesitatea delocali­zării activităţilor, găsind aici condiţii favorabile, concomitent cu faptul că sunt ajutaţi şi de originile latine ale celor două popoare.

Câţi investitori italieni sunt, la ora actuală, în Timiş şi câţi din­tre ai au venit aici începând din 2010?

În această perioadă de recesiune, despre care vorbim de doi ani încoace, este dificil de realizat o statistică exac­tă. Nici chiar Camera de Comerţ, nici Registrul Comerţului nu ar putea oferi răspunsuri exacte, deoarece închide­rile de societăţi sunt frecvente, la fel, în­registrările de noi firme. Aşadar, sta­tisticile pot suporta modificări în fie­ca­re zi. Dacă, însă, facem o comasare de date între statisticile Camerei de Co­merţ, cele ale Registrului Comerţului, între informaţiile de la anumite bănci şi O.N.G.-uri, precum şi cele de la Conf­industria România, putem spune că, în Timiş, există aproximativ 2.800 de societăţi italiene active. Dintre aces­tea, circa 150 sunt societăţi nou-create, de la sfârşitul anului 2010. Din păcate, multe nu au reuşit să facă faţă actualei recesiuni economice globale aşadar, s-au văzut constrânse să îşi încheie activi­tatea. În acelaşi timp, însă, există o se­rie de societăţi care acum pătrund pe piaţa din România.

„L-am atenţionat pe premier în privinţa pericolului delocalizării”

Premierul Emil Boc anunţa, recent, că există un risc major de delocalizare a unor investi­ţii multinaţionale din Româ­nia, în contextul în care criza economică accentuează com­petiţia globală. Există, în Timiş, societăţi italiene care au în proiect pentru viitorul apropiat delocalizarea din România?

În primul rând, trebuie făcută o precizare referitoare la acest subiect. Eu am fost cel care a atras atenţia asu­pra acestui pericol de delocalizare, în cadrul întâlnirii pe care am avut-o cu pre­mierul Boc şi care a avut loc la începu­tul lunii octombrie, la Camera de Co­merţ Timiş. La această întâlnire, la care au fost invitaţi toţi oamenii de afaceri din oraş, am avut ocazia să intervin ulti­mul şi să vorbesc despre pericolul unui posibil fenomen de delocalizare a so­cietăţilor din România către alte state care oferă condiţii mai bune pentru în­treprinzători. Am subliniat, de aseme­nea, faptul că, dacă acest lucru se în­tâmplă, va duce la scăderea PIB-ului Ro­mâniei şi, implicit, la scăderea numă­rului locurilor de muncă atât pentru ro­mânii rezidenţi, cât şi pentru aceia ca­re se întorc din străinătate, din cauza actualei crize economice. I-am mai spus primului-ministru că, dacă se doreşte ca România să devină un stat puternic din punct de vedere economic, trebuie să ia în considerare creşterea continuă a PIB-ului şi asigurarea de locuri de mun­că. L-am rugat să analizeze situaţia, încercând să găsească o soluţie, înain­te de a fi prea târziu, astfel încât Gu­vernul să poată, pe de o parte, să ofere actualilor întreprinzători din România un mediu de afaceri prielnic şi, deci, oportunitatea de a rămâne în ţară, iar pe de alta, să atragă noi investitori.

Ce răspuns aţi primit?

Că doreşte o întâlnire cu mine cât mai curând, pentru a discuta şi pentru a analiza această problemă pe care a înţeles-o foarte bine.

Aţi avut întâlnirea?

Nu, dar între timp am purtat discu­ţii pe această temă cu prefectul Mir­cea Băcală şi cu preşedintele Consi­liu­lui Judeţean Timiş, Constantin Osta­fi­ciuc. După întâlnirea din 7 octombrie, mai mulţi reprezentanţi ai presei m-au căutat, pentru a discuta despre această temă, dar ţinând cont de faptul că pre­fer faptele în locul vorbelor, am amâ­nat acele întâlniri până când voi reuşi, împreună cu domnii Băcală şi Osta­fi­ciuc, să formulăm propuneri şi soluţii con­crete cu privire la acest subiect, care vor fi apoi aduse la cunoştinţa primului-ministru.

“Este foarte importantă evitarea înfiinţării altor taxe fiscale”

Ce aşteptaţi să întreprindă Guvernul României pentru a încuraja  investiţiile?

Pentru a ajuta mediul de afaceri, este necesară, înainte de toate, o stabi­li­tate politică, în lipsa căreia nu se poate vorbi şi nici începe niciun proiect pe ter­men lung. Trebuie precizat, însă, că în ultimii ani, primul-ministru Boc şi pre­şedintele Băsescu au asigurat, într-o anumită măsură, o astfel de stabilitate, dar oarecum redusă, aşadar insuficientă.

Alt aspect foarte important este evi­tarea înfiinţării altor taxe şi impozite fis­cale. Aşa cum am precizat mai devre­me, în acest moment, regimul fiscal în România este acceptat în general de în­treprinzători, excepţie făcând taxa instituită pe proprietăţile indus­triale. În alte ţări vecine, această taxă a existat, dar pentru a stimula ve­nirea a noi investitori, a fost eliminată sau redusă.

O altă problemă foarte importantă pentru întreprinzătorii italieni o repre­zintă siguranţa Justiţiei – un cetăţean străin, în România, este întotdeauna dezavantajat faţă de un cetăţean ro­mân. Adesea, şi printre reprezentanţii juridici se mai fac ”şmecherii”, iar la final pierde aproape întotdeauna ce­tăţeanul străin, chiar dacă are drepta­tea de partea lui. 

Un alt aspect foarte sensibil este şi sănătatea. În România, sistemul de sănătate este un mare dezastru. Chiar dacă sunt cetăţean european şi ar tre­bui să beneficiez de asistenţă medicală gratuită aici, acest lucru nu se întâmp­lă. Prin urmare, soluţia cea mai con­ve­nabilă pentru un cetăţean italian care se îmbolnăveşte aici este să se îmbarce în avion şi să se întoarcă în Italia. În schimb, în Italia, românii rezidenţi be­neficiază substanţial de acest drept.

O altă problemă, fundamentală pentru antreprenoriat în general, este să obţină autorizaţii de la instituţiile abilitate pentru o construcţie, pentru a demara o activi­ta­te productivă. În unele state, aceste autorizaţii sunt eliberate în maximum 30 de zile. În România, dacă îţi merge bine, au­torizaţia îţi este eliberată în 60 de zile, dacă îţi merge rău, chiar şi în şase luni, iar dacă îţi merge rău-rău, poa­te în zece ani. Este necesar ca statul că suprave­gheze cu atenţie aceste lucruri altfel, firmele, cu siguranţă, vor fi interesate în delocalizare.

“Termenele de eliberare a autorizaţiilor sunt lungite, să înţeleagă investitorii că au de plătit o «taxă de urgenţă»”

Aveţi informaţii de la membri Confindustria că le-a fost soli­citată plată informală pentru astfel de servicii?

Nu într-un mod direct, dar prelun­gind termenele autorizaţiilor, invocând diverse motive, până în momentul în ca­re întreprinzătorul se vede constrâns sa plătească o “taxă de urgenţă”.

În alte state, pentru a evita sau limi­ta acest tip de abuz, au fost numiţi co­misari de control. Dacă investito­rul este subiectul acestei metode, se poate adresa acestora, explicându-le situaţia şi, împreună cu ei, să găsească soluţia pentru rezolvarea problemei. Din păca­te, în Italia, din cau­za unor situaţii simi­lare, întreprinzătorii au decis să îşi de­localizeze afacerea în alte ţări. Acesta este mesajul pe care eu, încă o dată, îl adresez premierului Emil Boc : Faceţi curând ceva în acest sens, poate chiar copiind din ţările ve­cine României, pen­­tru a recâştiga în­crederea investitorilor de a rămâne sau a de a veni în această ţară.

Mai există, nu în ultimul rând, problema fondurilor structurale, pe care România nu a ştiut, până acum, să le aducă acasă.

Din 2004, de când a fost recu­noscută de către Guvernul român ca “patronat”, Confin­dustria România a participat, alături de reprezentanţii Exe­cutivului şi ai sindicatelor, la dezbaterea unor probleme im­portante ale companiilor. A existat un dia­log eficient?

La fel ca într-o căsnicie, lucrurile pot merge bine, dar şi rău. Au fost perioade foarte bune, când dialogul a fost constructiv, dar au fost şi perioade când comunicarea nu a fost cea mai bună. Acest lucru a avut loc în special în perioada 2007 - 2008.

A fost o reflectare a crizei poli­tice în aceste sincope comuni­ca­ţionale?

Se poate spune că această criză politică pe care România a traversat-o a încetinit şi a influenţat puţin în sens negativ dialogul. Dar în ultima perioadă lucrurile şi-au revenit la normal, iar dialogul cu reprezentanţii Executivului a fost reluat. De exemplu, suntem mândri de implementarea proiectului ”Prima casă”, în care Confindustria România a avut un rol important şi a contribuit la realizarea acestuia. Confindustria Ro­mânia a avut o contribuţie semnifica­tivă şi la Noul Cod al Muncii. În plus, a contribuit la propunerea unei adaptări pentru Legea referitoare la energiile regenerabile. Ca să concluzionez, aş spu­ne că dialogul cu Guvernul României este în general bun, dar tot timpul există loc de mai bine.

“E necesar ca Timişoara să redevină ceea ce a fost”

Cu puţin timp în urmă, consulul onorific al Fran­ţei la Timişoara, dom­nul Dan Bedros, anun­ţa că doreşte să înfiin­ţeze, la Timişoara, Clu­bul Oamenilor Euro­peni de Afaceri, care să reunească oameni de afaceri francezi, italieni, germani, care sunt foar­te bine reprezentaţi în această zonă. Cum vi se pare ideea?

Confindustria România Fi­liala Timiş a realizat, cu ceva timp în urmă, un material al că­rui motto este ”Împreună sun­tem mai competitivi”. Este clar că pentru a merge înainte, o coordonare între cele trei Aso­ciaţii ale oamenilor de afaceri francezi, germani şi italieni es­te necesară. Desigur, semnifi­caţia acestui club este mult mai importantă decât aceea pe care ar avea-o o singură asociaţie. Aşa­dar, consider că ideea tre­buie pusă în practică. 

Timişoara era al doilea oraş al României, dar, din păcate, acum nu mai este. De ce? Deoa­rece clasa politică nu a ştiut cum să colaboreze cu Guvernul, nu a ştiut cum să iasă în evidenţă. Să privim Aradul. Acest oraş s-a dezvoltat semnificativ în ultimii doi ani, continuă să se dezvolte câte puţin în toate domeniile şi şi-a construit o bună imagine. Aşa­dar, întreprinzătorii fran­cezi, germani, români şi italieni îşi pot propune să lucreze îm­preună, ca o echipă, să rapor­teze insti­tuţiilor şi autorităţilor probleme, propuneri, soluţii, pentru a face în aşa fel încât Timişoara să re­de­vină al doilea oraş al României.

Eu consider foarte impor­tantă iniţiativa domnului Dan Bedros, deoarece împreună, pe lângă faptul că suntem mai com­petitivi, vom deveni o voce im­portantă şi unică a Timişoarei şi pentru Timişoara. Dacă vom reuşi să ne facem auziţi, cu si­gu­ranţă, se vor putea demara pro­iecte importante, iar acest lucru înseamnă noi oportunităţi pen­tru întreprinzători.

“Un consorţiu agricol la Timişoara ar aduce avantaje pentru toată lumea”

Având în vedere dificul­tă­ţile cu care se con­frun­­tă sectorul agricol, anul trecut, repre­zen­tanţii Confindustria şi ai Ca­me­rei de Comerţ, Indus­trie şi Agricultură Timi­şoara au analizat opor­tunitatea de a constitui, pe plan local, un con­sorţiu agricol. S-au mai făcut paşi în acest sens?

Sincer, proiectul se află în aceeaşi fază iniţială… Mai mul­te societăţi au răspuns ”pre­zent” la ideea consorţiului agri­col local, dar se pare că era vor­ba doar despre o disponibilitate verbală. Când trebuie să se im­plice şi să lucreze puţin, toţi se retrag. Eu consider că o iniţia­tivă de acest gen poate aduce avantaje întreprinzătorilor agri­coli. Prin urmare, în semi­narul pe care îl vom ţine, în februarie 2012, la Timişoara, la care sper să participe şi ministrul Agri­culturii, intenţionez, pentru a mia oară, să prezint această ne­cesitate. Pot spune încă de pe acum că noul Club al Oamenilor de Afaceri Europeni – Euro­pean Business Club va sprijini puternic această iniţiativă.

De fapt, ce se urmăreşte prin înfiinţarea acestui consorţiu agricol, cum urmează el să func­ţio­neze?

Au fost vremuri în care nu se ştia cum să se vândă produ­sele, timp în care România cumpăra aceleaşi produse din străinătate. S-ar putea relua, de exemplu, creşterea bovinelor, a porcinelor şi aşa mai departe. În plus, Ro­mânia are un teritoriu extins de teren fertil – era grâ­na­rul Eu­ropei –, aşadar acest consorţiu ar putea, cu siguran­ţă, să ofere produse de calitate superioară. Totodată, ar pu­tea fi un reper pentru a propu­ne soluţii la problemele, nume­roase, cu care se confruntă agri­­cultura. Îmi exprim sincer spe­ranţa că ideile, propunerile pe care le-am expus vor fi luate se­rios în considerare de cine trebuie.