În urma condamnărilor date de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, România a plătit, doar în acest an, despăgubiri de peste zece milioane de euro, care depăşesc cuantumul despăgubirilor pe toată perioada 1998 - 2007. Creşterea sumei „decontate” de România nu e cauzată de o creştere a cuantumului despăgubirilor impuse de instanţa europeană, ci a numărului de condamnări. Cu toate acestea, România continuă să „sponsorizeze” greşelile magistraţilor români, neexistând cazuri notabile în care statul român să îşi recupereze banii decontaţi în urma despăgubirilor impuse de C.E.D.O. de la judecătorii vinovaţi de aceste condamnări.


Procese pierdute pe bandă rulantă

În acest an, România a fost nevoită să facă rost, cu toată austeritatea bugetară, de zece milioane de euro, pentru despăgubirile dictate de condamnările C.E.D.O. În majoritatea cazurilor, statul român a fost condamnat la instanţa europeană pentru încălcarea drepturilor legale ale cetăţenilor, în principal în domeniul proprietăţii. Astfel, cu cele zece milioane de euro achitate în acest an, România pare să depăşească recordul precedent, din 2008, când pe tot anul au fost achitate 47,18 milioane de lei pentru despăgubiri impuse către C.E.D.O.
În 2010, deja, România se apropie de această sumă, deşi suntem de abia la jumătatea anului. Oricum, a fost depăşit cuantumul dcespăgubirilor din 2009, când au fost plătite 41 de milioane de lei în urma hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la România. De altfel, conform datelor centralizate ale C.E.D.O., anul trecut România a fost depăşită doar de Republica Moldova în ceea ce priveşte despăgubirile impuse la plată în urma condamnărilor rămase definitive.
În pofida acestor sume consistente plătite de către România, nu există cazuri notabile în care statul român să se fi îndreptat cu acţiuni de recuperare împotriva magistraţilor care, prin rea-voinţă sau neprofesionalism, au cauzat aceste condamnări. “
Monitorizarea condamnărilor României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului se face de către Agentul guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului”, ne-a declarat magistratul Cecilia Moraru, purtător de cuvânt al Curţii Europene a Drepturilor Omului. Însă în atribuţiile Agentului guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu e prevăzută posibilitatea iniţierii unor demersuri de sancţionare a magistraţilor responsabili de aceste condamnări, pe lista de competenţe a acestuia fiind prevăzut doar faptul că “poate solicita tribunalului competent teritorial, în cazul în care consideră necesar, efectuarea unei expertize judiciare, care să constituie mijloc de probă în cauza aflată pe rolul Curţii”.


Un precedent foarte interesant în cazul “dosarelor Revoluţiei”

Pe lângă litigiile legate de proprietate, soluţionate cu totul pe lângă lege în instanţe din ţară, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat destul de frecvent, în ultima perioadă, România pentru durata nefiresc de mare a unor procese. O condamnare recentă de acest tip, dispusă în urma demersurilor iniţiate de patru timişoreni, nu a beneficiat de o mediatizare pe măsură, deşi constituie un precedent interesant. În decembrie 2009, C.E.D.O. a condamnat autorităţile române pentru modul în care au condus investigaţiile privind represiunile autorităţilor împotriva manifestanţilor de la Timişoara, în timpul evenimentelor din Decembrie 1989. Iniţiatorii acţiunii sunt patru cetăţeni români din Timişoara : Horia Teodor Şandru, Ştefan Răducan, Silvia Benea şi Daniela Moldovan. În plângerea adresată au specificat că autorităţile române au prelungit nepermis de mult durata procesului legat de crimele din Decembrie 1989 de la Timişoara, investigaţiile nu au fost corecte, iar autorităţile române au manifestat reticenţă în rezolvarea cazului.
C.E.D.O. a decis în unanimitate că autorităţile române au încălcat drepturile petiţionarilor, luând în considerare şi faptul că procedurile de investigaţie au durat foarte mult. Ca atare, Curtea a oferit fiecărui iniţiator al acţiunii suma de 5.000 de euro, cu titlu de daune morale. Această condamnare constituie un precedent, alte acţiuni similare putând fi iniţiate de către toţi cei arestaţi sau răniţi în Revoluţie, ca şi de rudele celor decedaţi.