Failibili si infailibili

Am incercat de mai multe ori sa intelegem dupa ce principii cauta si scoate C.N.S.A.S.-ul dovezile de colaborare cu fosta securitate. Sau dupa ce principii apar, a-priori, in diferite canale media, "pe surse neoficiale", informatii referitoare la x sau y personalitate care urmeaza a fi deconspirata. Dupa ce criterii sunt alesi cei care trebuie sau ajung, intamplator, sa fie discreditati, supusi oprobriului public, iar altii, primeniti si incoronati cu floare de lamaita? Cum in lipsa unui raspuns, fie el si echivoc, putem doar intui varianta corecta (politic), ramanem, deci, cu nedumeriri... O nedumerire privind dezechilibrul dintre numarul deconspiratilor proveniti de pe "frontul" de dreapta in raport cu al celor declarati de stanga. Primii, in numar net superior. O alta nedumerire privind faptul ca portavoci ale democratiei romanesti au fost dovedite ca si colaboratori ai fostei securitati, in timp ce personaje politice cu familiare si familiale legaturi de notorietate cu securitatea nu numai ca nu au primit certificat de rea purtare, dar au mai fost scoase si victime - ale regimului cu care au impartit afacerea, casa ori patul - in calitatea lor de fosti urmariti... Cine poate baga, insa, mana in foc ca, in dosarul lor de urmariti, nu erau (folosirea verbului a fi la prezent poate fi tardiva) si note informative, angajamente pe care le-au semnat, nume de cod si alte insemne doveditoare ale relatiei interzise? O alta nedumerire priveste lipsa de nuante in aceasta dosariada nationala. Sigur, o vina au toti cei care, intr-un fel sau altul, au incheiat pactul cu securitatea, dar exista o diferenta intre cei care au ajuns sa toarne sub o forma sau alta de presiune si cei care au facut-o pentru diferite avantaje materiale sau o faceau de bunavoie, cu exces de zel chiar. O alta nedumerire e legata de divulgarea in presa - inaintea divulgarii oficiale din partea C.N.S.A.S. - a numelor celor care urmau sa fie pusi la stalpul infamiei. Cine si sub bagheta cui dirijeaza aceste intrari in scena?

Nu-i absolva nimeni de greseala pe cei care, s-a dovedit, au avut legaturi cu fosta securitate, chiar daca dupa 1990 au luptat pentru valorile democratiei, au militat pentru condamnarea comunismului ori pentru demascarea fostilor colaboratori ai securitatii. Dezamagirea publica in fata filelor de poveste din viata acestor oameni infranti de propriile greseli, de propriile dosare e cu atat mai mare cu cat (cu doua - trei exceptii), nu au avut taria de a-si recunoaste vina, in ‘90, adica, cu mult inainte de a fi pusi fata in fata cu ea. Dar chiar si asa, nu se poate pune semnul egal intre (i)moralitatea lui Carol Sebastian, Sorin Antohi, a Monei Musca, a lui Alexandru Paleologu or a lui N.C. Munteanu (care, desi nu a primit inca certificatul de la C.N.S.A.S., se pare ca a avut si el, constrans, o relatie cu securitatea) si cea a unor indivizi ramasi (cu sprijinul C.N.S.A.S.) neatinsi de pacatele evidente ale trecutului si, deci, incununati ca infailibili ori cea a altora care nu au primit certificate de colaborator nu pe motiv ca nu au fost, ci pe motiv ca inca sunt.

Partea buna a acestei dosariade - decon-spirarea chiar si cu intarziere a politiei politice si a colaboratorilor acesteia - paleste in fata catorva "exercitii de democratie si impartialitate" : sotronul, chipurile cu ochii legati, jucat de C.N.S.A.S. cand e vorba sa aleaga dosarele care urmeaza a fi scoase in lume, dezinteresul manifestat de acelasi C.N.S.A.S. vizavi de nuante si moralitatea falsa, jenanta si gretoasa, strigata public pe voce baritonala, de catre cei care au reusit sa-si stearga petele din trecut sau cei care le au sub sigiliu datorita perenitatii unor relatii. Toate acestea stirbesc si credibilitatea, si buna intentie.