|
Agerpres:
editia 21 - 23 mai 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
![]() 16°C Umiditate:93% Viteza vantului:10 KMH Vizibilitate:11 km 4.4452 3.4817Mondopolice | 17 - 20 februarie 2011 | Sorin OLARU
![]() ![]()
Falsele victime ale Holocaustului, o afacere de milioane de dolari5.500 de false victime În urma unei anchete deschise anul trecut de către autorităţile americane cu privire la justeţea primirii unor despăgubiri adresate victimelor Holocaustului a ieşit la iveală că aproximativ 5.500 de persoane au primit în mod fraudulos, în Statele Unite, 42,5 milioane de dolari, sumă plătită sub formă de despăgubiri de către Germania, după ce aceste persoane au pretins că sunt victime ale Holocaustului. În această afacere au fost inculpate 17 persoane, majoritatea de origine rusă. Şase dintre ele fac parte din organizaţia Claims Conference, cu centrul la New York, care oferă ajutor persoanelor care au fost victime ale nazismului în al Doilea Război Mondial, organizaţii ale cărei fonduri le deturnau. Conform procurorilor new-yorkezi, aceste şase persoane erau însărcinate cu examinarea şi aprobarea cererilor legitime ale adevăratelor victime. În locul acestora, ele au validat peste 5.500 de cereri frauduloase. În schimb, pentru acordarea acestor despăgubiri nemeritate, escrocii păstrau o parte din bani pentru ei şi complicii lor. În fruntea echipei de escroci se afla Semyon Domnitser, un imigrant rus care în ultimii ani a avut acces la două mari fonduri administrate cu ajutorul a două fundaţii de binefacere. Domnitser recrutase falşi evrei din Brooklyn, imigranţi din U.R.S.S., cu care împărţea ulterior banii primiţi. Cei implicaţi au ajuns să falsifice certificate de naştere şi paşapoarte care acreditau persoanele drept victime ale Holocaustului “Dacă exista o organizaţie despre care să se poată spera că s-ar afla la adăpost de lăcomie şi escrocherie, aceasta este Claims Conference, care ajută zilnic mii de victime. Din păcate, cei care vin în ajutorul victimelor, sunt, la rândul lor, victime ale unei înşelăciuni”, a declarat unul dintre procurorii implicaţi în anchetă. “Prime” de 3.600 de dolari pe lună Escrocheria bazată pe despăgubiri destinate victimelor Holocaustului exploata diverse cazuri de indemnizaţie finanţate de Germania, prevăzute de organizaţia Claims Conference. Din 2000 şi până în 2009, circa 4.957 de persoane au primit în mod fraudulos, lunar, 3.600 de dolari fiecare. În total, s-au acordat în mod ilegal “prime de Holocaust” însumând 18 milioane de dolari. “Victimele” despăgubite au pretins că au fost obligate să părăsească localitatea natală din cauza naziştilor Însă, “un mare număr de persoane care au primit în mod fraudulos bani s-au născut după al Doilea Război Mondial, iar cel puţin una dintre ele nu era evreu”, au precizat procurorii americani, care au subliniat intervenţia unor complici, recrutaţi pentru a furniza documente false. Potrivit anchetatorilor, alte 658 de persoane au primit, de asemenea, plăţi lunare în valoare de 411 dolari, în total 24,5 milioane de dolari, după ce au afirmat că au trăit în ghetouri, timp de cel puţin 18 luni, sau în lagăre de muncă sau de concentrare, timp de cel puţin şase luni. Frauda a fost descoperită, în decembrie 2009, de Claims Conference, care a semnalat-o imediat poliţiei federale americane, F.B.I. Escrocheria a fost depistată în momentul în care au fost interceptate mai multe solicitări de despăgubire elaborate pe baza unor date false. După suspendarea iniţială a 200 de plăţi, investigaţia a dus la determinarea unei sume de zeci de milioane la care se ridica această sistematică fraudare a fondului Claims Conference, întemeiat în 1951, pentru a canaliza ajutoarele finanţate de guvernul german. Organizaţia a anunţat, într-un comunicat, că escrocheria nu a spoliat nicio victimă a Holocaustului şi a dat asigurări că au fost luate măsuri pentru consolidarea procedurilor de verificare. “Suntem şocaţi că există persoane care să poată fura bani destinaţi supravieţuitorilor celei mai grave crime din istorie”, a declarat Julius Berman, preşedintele Claims Conference. Persoanele inculpate, care locuiesc la New York, sunt pasibile de pedepse de până la 60 de ani închisoare şi amendă în valoare de 750.000 de dolari. Sumele rulate prin intermediul Claims Conference erau considerate “bani sacri”, destinaţi exclusiv evreilor persecutaţi de Germania nazistă. Tot mai multe victime cer despăgubiri Reţele infracţionale specializate pe fraudă, precum cea descoperită la New York, profită de faptul că, la nivel internaţional, există o tendinţă de creştere a numărului de litigii prin care se solicită despăgubiri pentru ororile celui de-al doilea război mondial. Recent, un grup de supravieţuitori ai Holocaustului şi moştenitori ai acestora a iniţiat, la Chicago, o procedură judiciară împotriva mai multor bănci, printre care se numără şi instituţii cu sediul în Ungaria, cerând compensaţii de ordinul sutelor de milioane de dolari. Reclamanţii afirmă că mai multe bănci din Ungaria, sau predecesoarele acestora au participat la Holocaust, au fost complici sau instigatori, prin însuşirea bunurilor victimelor. Conform plângerii depuse la Tribunalul Districtual din Illinois, băncile şi-ar fi însuşit fondurile aflate în conturile victimelor Holocaustului, precum şi bijuteriile, obiectele de artă şi acţiunile depuse în seifuri. Anul trecut şi compania căilor ferate ungare MAV a fost vizată de o plângere similară, fiind acuzată de implicare în deportarea evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Reclamanţii, majoritatea urmaşi ai supravieţuitorilor Holocaustului care locuiesc în Israel sau Statele Unite, solicită compensaţii în valoare de 240 de milioane de dolari. Pe baza unor cercetări desfăşurate timp de nouă ani, ei afirmă că MAV a ştiut că vagoanele sale urmau să fie folosite pentru transportarea a 437.000 de evrei către lagărul de la Auschwitz, în perioada martie - octombrie 1944. “Deşi este foarte deplasat să vorbim despre bani în condiţiile în care discutăm despre oroarea ce nu poate fi descrisă la care au fost supuse victimele Holocaustului, Justiţia nu are alt recurs decât cel al reparaţiei financiare”, consideră reclamanţii. În opinia lor, Justiţia americană este competentă să judece cauza pentru că “Societatea Căilor Ferate Ungare desfăşoară activităţi comerciale în Statele Unite, prin intermediul vânzarii biletelor pe care le oferă reprezentanţii ei”. Liderul Federaţiei Evreieşti din Ungaria, Peter Feldmajer, a declarat că “MAV nu poate fi acţionată în justiţie pe considerente morale”, adăugând că statul este cel responsabil pentru complicitate la uciderea evreilor şi furtul bunurilor acestora în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În urmă cu câteva luni, şi ministrul israelian de Finanţe, Yuval Steinitz, anunţa că va cere între 450 milioane şi un miliard de euro ca reparaţii morale de la Germania în numele evreilor obligaţi la muncă forţată în timpul Holocaustului. Steinitz menţiona că va prezenta cererea Guvernului german, în numele celor 30.000 de israelieni supravieţuitori ai ghetourilor naziste, în timpul unei şedinţe comune programate la Berlin. Oficialii israeleni apreciau că potrivit unui act privind munca forţată adoptată de parlamentul german în 2002, fiecare din cei 30.000 de supravieţuitori are dreptul la o plată compensatorie de circa 15.000 euro. Totuşi, conform oficialior israelieni, se pare că un calcul făcut la Berlin arată că plata ar putea fi mai mare decât cea calculată de Israel, pentru a ajunge la un total de un miliard de euro. Pe lângă plata aceasta, supravieţuitorii mai au dreptul la o pensie lunară, care ajunge la un total de circa 100 de milioane pe an. ![]() |