“Fără transmiterea competenţelor şi a resursei financiare dinspre Guvern spre noile judeţe, reorganizarea administrativă se face degeaba”

După dispute intense, problema regionalizării este readusă pe agenda publică în toamna acestui an, reprezentanţii partidului de guvernământ anticipând că reorganizarea se va face până la alegerile din toamna anului viitor, pentru a putea fi corelată cu bugetul Uniunii Europene în perioada 2014 - 2019, buget care va finanţa inclusiv politicile regionale.

Care sunt piedicile pe care autorităţile locale le întâm­pină pentru o dezvoltare regională reală? Ce atribuţii vor avea viitoarele regiuni, ce resurse şi ce putere se transferă către ele? La ce renunţă Guvernul? Care sunt avantajele şi dezavan­tajele acestei reorganizări teritoriale şi, mai ales, pentru cine ar fi dezavanta­jos acest proces? – sunt întrebări la care l-am invitat să răspundă pe preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc.

“România a ajuns la o perioadă de blocaj în dezvoltare”

Structura statului este pre­văzută de legea fun­da­mentală şi, deci, o po­si­bilă reorganizare ar im­plica, teoretic, modificarea Consti­tu­­ţiei. În Proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei, trimis de Preşedinţie Execu­tivu­lui, nu există, însă, nicio propunere de modificare a textului de lege. Cum preşedintele a anunţat re­a­ducerea pe agenda publică a acestui subiect, în toamna aces­tui an, întrebarea este : poate fi aplicat acest proiect prin recu­noaşterea perso­na­lităţii juridice pentru ju­deţele nou constituite?

Da, există. În momentul de faţă, România este organizată în baza unei legi din 1968, pri­vind organizarea administrativă, o lege care, dacă reţin bine, are doar câteva articole. Importante sunt, însă, anexele la această lege, anexe care dau conturul teri­torial. Modificarea acestor ane­xe se poate face, sigur, cu ac­ceptul modificării legii dat de către Parlament.

Care sunt piedicile pe care autorităţile locale le întâmpină pentru o dez­voltare regională reală? Care sunt problemele ca­re au readus în discuţie subiectul reorganizării?

România a ajuns, după păre­rea mea, la o perioadă de blocaj în dezvoltare, iar fără a trece la un management pe un teritoriu mai mare, nu putem performa. Pe unităţi mici administrative nu putem face o strategie de dezvol­tare. Putem face chestiuni loca­le, punctuale, dar nu putem face dez­voltarea echilibrată a întregii ţări. În conceptul nou gândit, strate­gia de dezvoltare a întregii zone s-ar duce spre judeţul mărit, care ar prelua aceste compe­ten­ţe. Ce­le­lalte competenţe – de exemplu, relaţia cu po­pulaţia, relaţiile de dezvol­tare locală – ar fi preluate de că­tre Pri­mării şi Consilii Loca­le. Practic, discutăm despre o gân­di­re macro, iar la nivelul acestor opt sau zece judeţe, câte vor fi, vom pu­tea dis­cuta despre politici de dez­voltare, nu de fracţiuni de dezvoltare.

Există multe exemple în acest sens. După părerea mea, cea mai elocventă regiune pentru aplica­rea acestui concept este regiu­nea noastră. Din punct de vede­re economic, are două judeţe dezvoltate – Timiş şi Arad, şi două mai puţin dezvoltate – Hune­doa­ra şi Caraş-Severin, ultimele două cunoscând un ritm mai lent de dez­voltare din cauza faptului că mult timp au fost judeţe monoin­dus­tria­le. Ele au, însă, un potenţial tu­ristic foarte bun, pe lângă alte po­tenţiale pe care le au. Strategia la nivelul regiunii ar putea echi­li­bra lucrurile şi ar putea asigura o dez­voltare corectă a întregii re­giuni.

Există opinii potrivit căro­ra judeţele nu ar trebui desfiinţate, că regio­naliza­rea ar trebui să implice doar apariţia unei noi structuri care să coor­done­ze politici regionale, fără ca structurile jude­ţene să fi dispărut.

Crearea unei verigi biro­cra­tice intermediare nu ar face, din analizele efectuate, decât să frâ­neze dezvoltarea la nivel de judeţ mărit. Asta, pe de o parte. Pe de altă parte, ideea primeşte în zilele acestea un nou argument, foarte important, necunoscut încă în România : în Italia se discută şi, probabil, săptămâna aceasta se va şi vota, desfiinţarea provincii­lor în 2014, tocmai din cauza aces­tor verigi intermediare care încar­că cheltuielile aparatului de stat.

Aţi amintit de cheltuieli. Care ar fi, estimativ, suma economisită din coma­sarea celor patru Consilii Judeţene în zona de vest, de exemplu?

Nu pot să estimez la ora actua­lă, dar e cert că economii se vor face. Însă nu aceasta este esenţa proiectului de reorganizare admi­nistrativă.

Economiile la bugetul pu­blic au reprezentat unul dintre argumente.

Unul dintre argumente, dar nu neapărat un argument-cheie. Ţinta principală este politica de dezvoltare a întregii regiuni, pe care nu o poţi face din bucăţi. În momentul de faţă, fiecare are interes doar într-o anumită zonă, a judeţului său : dezvoltăm un drum aici, o reţea de canalizare dincolo, dar nu există o gândire macro la nivelul întregii regiuni.

Apoi mai este problema că acum lucrurile funcţionează după principiul “primul venit, primul servit”. De exemplu, pe lista de aprobare, proiectul de refacere a drumului interjudeţean Berzovia - Buziaş - Hitiaş - Brestovăţ - Lipo­va este undeva după locul 20, asta deşi este un proiect necesar întregii regiuni, pentru că ar duce de o parte şi de alta a zonei spre autostrada Timişoara - Lugoj.

În momentul de faţă exis­tă regiunile de dezvoltare…

Nu au putere juridică, nu au putere de decizie, au fost create doar pentru absorbţie de fonduri europene şi e foarte bine că s-a creat acest concept la momentul respectiv. La un moment dat, aveam în cadrul acestor regiuni de dezvoltare aşa-numitul Comi­tet Regional de Evaluare Strate­gică şi Corelare (C.R.E.­S.C.), care putea modifica în func­ţie de oportunitate, ordinea şi pu­tea sta­bili o politică regională. C.R.­E.­S.C.-ul a fost desfiinţat la ni­velul regiunilor şi atunci totul se întâm­­plă la nivel de minister, pe baza acelui algoritm de care vă spu­neam, “primul venit, pri­mul servit”. Nu contează că intrăm în compe­tiţie cu un proiect ce vizează rea­lizarea unui drum de 50 de kilo­metri între Berzovia şi Li­pova – care ar putea rezolva mul­te pro­bleme din zonă –, dacă îna­intea noastră a venit o comună cu un pro­iect ce vizează o stradă de 100 de metri. Şi e evident să îl depună mai repede dacă ne gân­dim că e mult mai puţin complex decât cel care vizează câteva zeci de kilo­metri. Prin urmare, acum, aceas­tă comună e prima servită.

În viitorul concept acest neajuns va fi menţinut?

Nu. Viitorul concept decide judeţul mărit, care va avea pute­re de decizie pe o întreagă politi­că de dezvoltare a zonei.

“De foarte mulţi ani, am fost adeptul zonei metropolitane Timişoara”

Sunt voci care afirmă că ar fi de preferat să se fi înceaput cu o reor­ganizare adminis­tra­tivă la bază, adică prin crearea unor zone me­­tropolitane cu atribu­ţii reale şi abia apoi să fie adusă în dis­cu­ţie problema re­struc­tu­rării unităţilor teri­toriale mai mari.

Sunt de acord cu opinia aceasta. Clasa politică româ­nească nu a făcut, însă, acest pas. De foarte mulţi ani, am fost adeptul zonei metropoli­ta­ne Timişoara, dar nu a fost creat cadrul legislativ, ceea ce a dus la existenţa unei cva­si-zone metropolitane, fără un sistem bine definit.

În acest moment, chiar dacă apare ca o forţare, ca un lucru făcut de sus în jos, re­organizarea administrativă este absolut necesară. Acum doi ani am discutat, din nou, aceas­tă problemă la Bru­xelles, cu colegii din Comi­tetul Regiu­nilor, cu cei din Comisia Eu­ropeană, am dis­cutat cu re­prezentanţii noştri din Comi­sia Europeană, iar semnalele – pe care le-am transmis către centru – au fost că trebuie făcută regio­nalizarea. Suntem obligaţi nu neapărat de un interes al co­munităţii euro­pene, ci de in­teresul nostru.

Sărind peste această etapă, nu se vor crea nişte sincope în func­ţionarea viitoarelor judeţe?

Nu. Dacă actuala alianţă de guvernare reuşeşte impu­nerea proiectului ca prioritate parlamentară, nu vor fi pro­bleme în realizarea acestei importante etape de dezvol­tare a României.

“În prima fază, estimez, toată lumea va pleca de pe poziţii de relativă egalitate”

În condiţiile reorganizării administrative, ce atribuţii vor avea viitoarele regiuni, ce resurse şi ce putere se trans­feră către ele? De fapt, la ce renunţă Guvernul?

Întrebare foarte bună. Până acum a fost adus în discuţie numai transferul de competenţe de la nivelul Consiliului Judeţean către aşa-numita regiune.

Ceea ce mă întrebaţi ar fi un alt principiu ce ţine de pro-regionalizare : obligaţia Guvernului de a transmite une­le com­petenţe de la nivelul ministere­lor spre noile judeţe. Fără transmite­rea acestor competenţe, se face degea­ba întreaga reorganizare adminis­tra­tivă. Din punc­tul meu de vedere, este inacceptabil ca un minister – care are logica de a realiza strategii şi coordona strategia de dezvoltare a întregii ţări –, să con­ducă şi să fie proprietar într-o societate comercială de interes regio­nal – un exemplu la noi este Aero­por­tul Inter­naţional Timişoara.

În Spania, între Guvern şi regiuni se face un contract pe cinci ani, prin intermediul căruia fiecare stabileşte ce oferă. Acest contract are la bază o fundamentare foarte clară, dar are şi prevederi financiare.

La noi, acum, când e vorba despre venituri, despre fondurile pe care Timişul le dă spre Guvern, suntem pe locul trei, după Cluj, dar primim fon­duri care ne clasează pe penultimul loc, alături de Cluj. Deci, două judeţe care oferă cel mai mult primesc cel mai pu­ţin, ceea ce nu e corect.

Prin această descentralizare, com­petenţa trebuie lăsată la nivel re­gional şi trebuie transmise competenţe de la ministere spre regiuni.

Vorbeaţi despre Spania… La fel ca în Italia, între regiuni au rămas discrepanţe. Ce cau­zează imposibilitatea elimină­rii acestor disparităţi?

Avem o experienţă pe care putem să nu o repetăm. Apoi, avem experien­ţa fondurilor structurale, care acum trebuie să fie un aspect foarte bine aşezat la nivelul întregii ţări. Lucrurile ţin, însă, şi de mentalitate – la ei este între sud şi nord, la noi problema este între est şi vest. Până la urmă, fiecare îşi merită soarta pe care şi-o alege. Nu poţi să-i tot bagi unuia în desagă, mai trebuie să-şi bage şi singur.

Împărţirea României în opt sau zece judeţe mari oferă deja un echili­bru din punct de vedere economic şi social la nivelul întregii ţări. În prima fază, estimez eu, toată lumea va pleca de pe poziţii de relativă egalitate, apoi fiecare se va dezvolta după cum va decide populaţia.

“Guvernul trebuie să transmită regiunilor şi competenţele, şi resursa financiară”

Liniile de acţiune sunt deja clar trasate pentru ca această reorganizare să devină şi de facto realizabilă până în 2012, dat fiind că acest proces este strâns corelat cu bugetul Uniu­nii Europene pe 2013 - 2018?

2014 - 2019, în 2013 se predă. În primul rând, Guvernul trebuie să transmită funcţiile şi competenţele acolo unde le este locul, lângă comuni­tate. Şi nu numai competenţele, ci şi resursa financiară.

Acum se stabileşte ce ar însemna, în noua formă de organizare, deconcen­tratele, cum să se organizeze la nivelul marelui judeţ. Vă dau un exemplu : Con­siliul Judeţean Timiş are obligaţia de a realiza strategia de dezvoltare a judeţu­lui, dar nu are nicio relaţie de subordo­nare faţă de C.J.T. a instituţiilor din subordinea ministerelor. Dacă nu am avea o relaţie de colegialitate, nu am primi nici informaţiile necesare. Deci, cum faci strategia de dezvoltare a ju­deţului, care prin lege îţi este în atri­buţii, când, tot prin lege, tu nu ai mă­car relaţie de parteneriat cu instituţiile cu care lucrezi?

Toate aceste unităţi trebuie să treacă în subordinea noilor judeţe, la Guvern să rămână doar partea de con­trol, de apărare naţională, de politică externă.

Vor rămâne aceste instituţii în fiecare judeţ, aşa cum e acum, doar că li se va schimba titu­latura?

În mod normal, trebuie să rămână un singur Inspectorat de Poliţie, de exemplu, care va răspunde de întreg noul judeţ, cu reprezentanţe în actua­lele judeţe.

Mai este un al treilea principiu ca­re stă la baza reorganizării administra­tive (pe lângă strategia de dezvoltare şi mutarea competenţelor de la Guvern spre judeţe), principiu de la care nu avem voie să ne abatem : relaţia cu populaţia trebuie să fie de aşa manieră încât populaţia să beneficieze de ser­viciile administraţiilor în localităţile de domiciliu. Adică, este exclus ca popu­laţia să fie pusă pe drumuri, să vină de la Petroşani la Timişoara, de exemplu, pentru a-şi rezolva o problemă.

“În 2003, în partidul de guvernământ a fost un curent puternic împotriva reorganizării administrative”

Sunt judeţe care nu percep regionalizarea ca pe un avan­taj, ci ca pe un dezavantaj strategic. Spre exemplu, dacă vorbim despre Timiş, Aradul consideră că va fi defavo­rizat… Se va putea ajunge la un dialog şi la o colaborare eficientă, care să nu fie mar­cate de orgolii?

Dacă Timişul a cunoscut, în pri­mii ani de după Revoluţie, o dezvolta­re mult mai accentuată decât celelal­te judeţe din ţară, acum a ajuns la un nivel la care ritmul de dezvoltare nu mai este acelaşi – acesta depinde de nivelul la care este deja poziţionat şi care influenţează procentul de creş­tere. Şi Aradul a venit din urmă, a atins la un ritm de dezvoltare şi va ajunge exact în aceeaşi situaţie.

Sigur, sunt orgolii locale, sunt chestiuni de funcţii ale aleşilor şi nea­leşilor, sunt chestiuni de mentalitate, războaie declanşate de un grup sau altul de interese, în presă, dar toate acestea trebuie depăşite, pentru binele comun. 

Sunt voci din viaţa politică şi chiar publică, din al căror dis­curs rezultă fără dubii că nu agreează forma de reor­gani­zare teritorială propusă acum. Ce dezavantaje aduce şi cui?

Dacă s-ar putea enumera aceste personaje, aş putea da un răspuns concret.

Să ne uităm la declaraţiile unor politicieni din opoziţie sau la ale unor susţinători ai acestora..

Proiectul este un pic modificat faţă de ceea ce propunea P.S.D.-ul în 2003. Când era Octav Cozmâncă mi­nistru în Cabinetul Năstase, a susţinut aceeaşi idee.

Şi a rămas neaplicată…

A rămas neaplicată pentru că la nivelul partidului de guvernământ de la vremea respectivă a fost un curent foarte puternic împotriva acestei idei.

Argumentul fiind…

Mai multe. Subiective. Dacă eşti neutru, obiectiv, nu sunt dezavan­taje. Altfel, apar dezavantaje : că se des­fiin­ţează 32 de Consilii Judeţene…

Adică, se pierd funcţii…

Administrative şi, implicit, poli­tice. Că se pierd zone de influenţă, zone de interes pe lângă aceste func­ţii, grupuri de interes, intervine o rea­şezare la nivel naţional a diferitelor să le spunem sisteme de influenţă.

Vor putea fi puse lucrurile într-o matcă firească, impusă de vremuri, de conjunctură, până la alegerile de anul viitor?

Sunt convins că da, mai ales că ale­gerile se vor amâna până în noiem­brie, iar unul din raţionamentele amâ­nării lor este şi faptul că poate fi rea­lizată această reorganizare.