Nu ştiu de ce sunt tentat, ca, odi­­nioară regele Solomon care spu­nea despre mama sa (pe care a co­rupt-o erotic, ferind-o totuşi, de incest, dar pârând-o tatălui său!) că are creierul mai uşor ca o “ne­cu­răţenie” de câine, să ignor sau să minimalizez, en gros, inteli­genţa feminină!
Deseori, însă, când sunt mun­cit de asemenea prejudecăţi, mi se demonstrează contrariul, cu­nos­când femei care bat la skan­den­ber­gul minţii mulţi repre­zentanţi ai se­xu­lui tare. E drept că sunt pu­ţine acele femei bărbate, dar pre­fer mi­no­ritatea lor, decât ma­jo­ri­ta­tea pur­tă­­torilor de panta­loni, be­ţivani şi lău­dăroşi, încrezuţi şi leneşi, ignoranţi şi vulgari. Mă doa­re s-o spun, fiindcă eu, “mi­soginul” (mult timp am cre­zut că misogin e si­nonim cu afe­me­iat!) apar­ţin aces­tei spiţe a lui Adam, dar m-ar du­rea mai rău să fi tăcut acest gând.