Festival pentru păstrarea tradiţiilor, organizat la Timişoara – Târgul Meşterilor Populari

Meşteri populari din toată ţara, specializaţi în prelucrarea lutului, a lemnului, în realizarea de instrumente muzicale, de măşti, ţesături, podoabe populare, împletituri, dar şi în gastronomie tradiţională se vor afla, vreme de trei zile, la Muzeul Satului Bănăţean. Acesta este gazda tradiţională a manifestării anuale dedicate artei populare româneşti şi acelora, din ce în ce mai puţini, care duc mai departe meşteşuguri transmise din bătrâni.

Bătrâni meşteşugari, în centrul atenţiei

La Timişoara, în fiecare toamnă, la Târgul Meşterilor Populari, găzduit de Muzeul Satului Bănăţean, pot fi admirate sute de produse populare. Ajuns deja la cea de a XI-a ediţie, eve­nimentul se va desfăşura în perioada 23 - 25 septembrie şi se va bucura de prezenţa a zeci de meşteri populari din ţară, dar şi din străinătate. Organizat de Muzeul Satului Bănăţean în cola­borare cu Consiliul Judeţean Timiş, târ­gul urmăreşte conservarea tradi­ţiilor meşteşugurilor artistice, prile­juind, totodată, şi întâlnirea cu cei mai cunoscuţi meşteri populari din ţară. Iubitorii de artă populară se vor putea întâlni şi cu meşteşugari veterani, care nu au lipsit nici de la ediţiile anterioare ale festivalului – deveniţi astfel nişte efigii ale festivalului –, fapt pentru care organizatorii le vor acorda şi diplome de participare şi fidelitate.

Purtând cu mândrie costumul po­pular al zonei din care provine, fiecare oaspete venit de departe va aduce cu sine, la Târgul Meşterilor Populari, şi povestea meşteşugului său.

Cornel Sitar, din Baia Mare, Ma­teş Ioan şi Elena, din Târnăviţa - Arad meşteri în ceramică, Nicolae Mun­tean, din Cugir, un artist din mâna că­ruia ies icoane incredibil de frumoase, Marian Preduşel, din Bucureşti, meş­ter în instrumente mu­zicale, Irinel Parasca, din Paşcani, care duce mai departe tradiţia ouălor încondeiate, Ion Nistor, din Sighi­şoara, meşter în pielărie, şi Daniel Matache, din Bâl­dana, un vestit gas­tronom tradiţional, sunt doar câţiva din­tre cei care au venit an de an la Târ­gul meşterilor populari de la Mu­zeul Satului Bănăţean. 

O reîntoarcere la origini

Muzeograful Melania Călără­şanu spune că la Târgul Meşterilor Populari, cel mai important eveniment al anului organizat de Muzeul Satului, se încearcă, pentru promovarea tra­diţiilor româneşti, aducerea cât mai multor meşteri din toată ţara, spe­cializaţi în cât mai variate domenii de activitate şi din zone etnografice dife­rite. „Facem acest lucru pentru că, prin creaţiile acestora se promovează meşteşu­guri pe cale de dispariţie, în contextul în care noile generaţii se îndreaptă spre oraşe, iar tradiţiile se păstrează mai mult în satele înde­părtate”, mai spune Melania Călă­răşanu.

Muzeografii declară că puţini mai sunt cei din Banat care participă la acest târg şi care transmit arta meş­teşugurilor mai departe noilor gene­raţii, cei mai mulţi dintre participanţii la festival fiind din zona Transilvaniei, a Moldovei şi cea a Maramureşului.

Anul acesta, pentru că banii alo­caţi de C.J.T. Timiş pentru organizarea evenimentului au fost mai puţini, Târ­gul s-a bucurat, pentru prima oară, de sprijinul unor sponsori locali.

Astfel, încă de la primele ore ale dimineţii primei zile de târg vor fi montate în curtea Muzeului Satului Bănăţean obiecte de artă tradiţionale, roţile olarilor şi războaiele de ţesut, dar şi produse artizanale lucrate cu migală. Vor veni să încânte Timişoara, timp de trei zile, meşteri lemnari, constructori de instrumente muzicale, cojocari, cunoscuţi ceramişti, creatori iscusiţi care duc mai departe arta tradiţională şi valorile autentice româneşti lăsate moştenire din tată în fiu. Nu vor lipsi nici vânzătorii de cristale şi flori de mină, nici oamenii care cos costume populare, majoritatea din in şi brodate în diverse culori şi modele, multe din zona Moldovei, din Odorheiul Secuiesc, dar şi făcute nu foarte departe de Timişoara, la Foeni. Nu vor lipsi nici icoanele pe lemn, dar nici atât de cău­tatele obiecte de ceramică populară, de la blide la ulcioare, oale de lut la căni, dar nici ouăle încondeiate, piesele de lemn cioplit şi nici carafele şi paharele din sticlă, confecţionate manual, dar nici clopotele de bronz, pentru atârnat la gâtul animalelor, obiecte de diferite dimensiuni, modele, fiecare cu orna­mentele specifice.

Târgul Meşterilor Populari pro­mite să umple de viaţă, ca în fiecare an, uliţele liniştite ale Satului bănăţean muzeal de la Pădurea Verde, îmbiindu-şi muşteriii să achiziţioneze şi obiecte din fier şi lemn, ţesături, podoabe îm­pletituri de papură şi nuiele, măşti sau unelte care nu lipsesc din nicio gos­po­dărie tradiţională, dar şi să guste bu­nă­tăţi din bucătăria tradiţional ro­mâ­nească.

Muzeograf Melania Călărăşanu, despre ultimul olar din Timiş : „După Ionică Stepan, niciun alt copil nu şi-a mai dorit să învârtă roata olarului o viaţă întreagă”

Poate unul dintre cele mai fru­moase meşteşuguri, cel mai apreciat de vechile şi noile generaţii, olăritul va fi o vedetă şi în acest an la târgul de la Muzeul Satului Bănăţean, astfel că bucăţile de pământ vor căpăta formă sub mângâierea olarilor, şi asta chiar sub ochii vizitatorilor. Pentru cei mai mulţi dintre meşteşugari, mai cu seamă cei vechi, olăritul nu este, însă, privit ca un mod de câştig de bani, ci ca un mod de viaţă, vechi de câteva sute de ani.

De multe ori, olarii se adună în gru­puri, unii pe la alţii, ca la o şezătoa­re, şi dau formă vaselor lor atât de apre­ciate. “O astfel de activitate, cum este olăritul, cred eu, nu se poate face decât în comunitate. Ne leagă pe unii de al­ţii...”, explică aceştia.

Poate cel mai apreciat meşter olar din Banat, poate şi cel mai în vârstă, Io­nică Stepan, din Biniş, Caraş-Severin, şi-a anunţat participarea la Târg, promi­ţând că, în ciuda celor 88 de ani împliniţi, îşi va uimi publicul cu ulcelele sale în­florate. Meşterul olar va face, aşa cum iubitorii Târgului Meşterilor s-au obiş­nuit, de­monstraţii la roata de olărit.

„Îl caut pe cel mai bătrân, ca să pot spune, apoi, că am stat de vorbă cu veş­nicia. Pe olarul din Biniş. Unicul şi ulti­mul meşter olar din satul său. Din carte ştiu despre Biniş că este centrul de ce­ramică populară cu cea mai mare vechi­me din judeţul Caraş-Severin şi că pro­ducea deja ceramică pe la jumătatea se­colului al XVIII-lea, fiind anterior Caran­sebeşului şi Lugojului. În jurul anului 1930m la Biniş erau 280 de olari şi 200 de cup­toare, aproape fiecare casă fiind un ate­lier de olar”, spune Melania Călărăşa­nu. Muzeograful povesteşte că Ionică Ste­pan ştie să frământe lutul ca să facă din el vase bune de folosit, frumoase la privit, aşa cum le făceau toţi cei de dinaintea sa, pentru că el a avut de la cine să înve­ţe meşteşugul, acesta fiind transmis de­ja la cinci generaţii de olari în familie.

„Mi-l închipui, copil fiind, tânjind să învârtă şi el roata olarului, aşa cum o învârteau cei mai mulţi bărbaţi din sat, până s-o primească şi  el de tot şi pentru totdeauna. Mă întreb apoi, mai mare fiind şi intrat în rândul olarilor, de câte ori o fi învârtit-o ca să nu se piardă tradiţia ceramicii de Biniş. Şi nu s-a pierdut. Iat-o aici, la târg, pusă la vân­zare, ceramica celui de pe urmă olar din Biniş. Aşa a vrut destinul vremu­rilor. Anii s-au scurs şi niciun alt copil nu şi-a mai dorit să învârtă roata olaru­lui, cu piciorul gol, o viaţă întreagă... Şi mă gândesc că atâta timp cât roata olarului din Biniş se învârte, este bine”, mai spune Melania Călărăşanu.