|
Agerpres:
editia 21 - 23 mai 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
![]() 16°C Umiditate:93% Viteza vantului:10 KMH Vizibilitate:11 km 4.4452 3.4817Editorial | 19 - 21 septembrie 2011 | Melania CINCEA
![]() ![]()
Finanţarea partidelor, punct nevralgic
Aresta În primul rând, trebuie remarcată lipsa de implicare a unor oameni din partidul de guvernământ în ancheta penală aflată în desfăşurare, deşi vizează trei membri ai P.D.-L. şi afectează imaginea partidului şi deşi ancheta ridică unele semne de întrebare – o atitudine care face notă discordantă cu galeriile penibile organizate, în situaţii similare, de politicieni de la P.S.D., care văd în orice intervenţie a Justiţiei la adresa unuia de-al lor o vendetă politică, pe de o parte, şi o victimizare-martizare, pe de alta. Un alt aspect este diferenţa care pare a se face, şi de către anchetatori, între cel ce realizează traficul de influenţă şi cel care instigă la acest fapt şi, implicit, beneficiază de el. Protecţia de care se bucură denunţătorul şefului I.T.M. Timiş, patronul unei firme obscure din Variaş, este interesantă, dat fiind că nu s-a ajuns în această situaţie datorită moralităţii acestuia. Să nu uităm că la firma sa au fost găsiţi muncind la negru câţiva angajaţi, că acelaşi patron a refuzat din start ideea de a răspunde în faţa legii, dovadă portiţele salvatoare pe care le-a căutat şi le-a găsit într-un coleg de partid, iar apoi disponibilitatea sa de a plăti muşamalizarea propriei ilegalităţi. Omul a devenit integru în momentul în care s-a simţit tras în piept. O mie de lei – bani pe care i-a donat partidului, nu inspectorului-şef al I.T.M. – a zecea parte din convenţia iniţială ce viza 10.000 de lei. Abia când, dată fiind încălcarea bilaterală a înţelegerii, a fost pus să răspundă în faţa legii, a devenit moral şi a anunţat D.N.A.-ul. În fine, al treilea aspect, asupra căruia dezbaterile au fost ca şi inexistente, deşi este punctul vulnerabil care a generat indirect acest scandal – şi, poate, multe altele în toate partidele, dar despre care nu se ştie nimic – îl reprezintă finanţarea partidelor politice. În iunie anul trecut, europarlamentarul P.D.-L. Cristian Preda sublinia, într-un interviu acordat TIMPOLIS, necesitatea finanţării exclusiv din resurse publice a partidelor politice, inclusiv a campaniilor electorale. În decembrie acelaşi an, în cadrul conferinţei internaţionale„Consolidarea integrităţii politice în partidele de centru-dreapta din Europa de Sud-Est”, europarlamentarul P.D.-L. Monica Macovei mergea pe aceeaşi idee, acuzând că finanţarea campaniilor electorale şi a tuturor partidelor politice – indiferent de declaraţiile demagogice făcute acum de politicieni din opoziţie, cum este cazul lui Ilie Sârbu care înfierează modul de finanţare a P.D.-L., deşi e similar cu cel din P.S.D., a cărui filială timişeană a condus-o o vreme şi, deci, cunoaşte foarte bine mecanisul – este strâns legată de fenomenul de corupţie şi înclinând şi ea balanţa spre finanţarea de către stat a campaniilor electorale, cu un control foarte eficient, însă. În ianuarie, preşedintele Traian Băsescu se declara şi el în favoarea finanţării campaniilor electorale pentru locale şi parlamentare de la bugetul de stat sau de la bugetele locale. Ai putea să-l acuzi pe preşedinte că, intervenind în activitatea de legiferare, îşi depăşeşte atribuţiile, sau, din contră, că nu a adus până acum în discuţie acest lucru. Ai putea să te revolţi şi să spui că, pe fondul sărăciei aproape sufocante în care se zbat majoritatea românilor, cheltuiala e inoportună. Dar nu poţi să te prefaci că nu vezi un argument solid : finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale este strâns legată de fenomenul de corupţie. O simplă privire pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente ridică semne de întrebare, atâta vreme cât arată clar că numai în campania pentru prezidenţialele din 2009, cele patru mari partide de pe scena politică au avut între venituri şi cheltuieli un minus total de 15.947.049,69 de lei (P.N.L a înregistrat un minus de 5.660.008,09 lei, P.D.-L., -5.296.993 lei, Alianţa P.S.D.+P.C., -4.903.731,85 lei, iar U.D.M.R., -86.316,75 lei). Primele întrebări care îţi vin în minte văzând aceste cifre sunt : Cine a suportat aceste pierderi? Şi, mai ales, de ce le suportă?
![]() |