Fobia de valori

A-l omite pe Stefan Popa Popa’s dintr-o monografie a judetului e ca si cand, de pilda, ai realiza un album al gimnasticii romanesti si ai uita – la fel de condamnabil si in varianta cu, si in varianta fara ghilimele – de Nadia Comaneci. Daca albumul ar fi editat de un particular, i-ai gasi scuza ca ori are mari lipsuri pe unele niveluri ori ca, pe banii lui, are dreptul sa fie prost crescut. Cand astfel de gafe, voite sau involuntare, sunt facute pe bani publici, si nu o singura data, lucrurile se sunt mult mai grave.

Umilinta la care a fost supus la el acasa, a doua oara in decurs de cativa ani, Stefan Popa Popa’S este o dovada in plus ca traim intr-o societate bolnava. Atinsa de un soi de Alzheimer in fata a ceea ce inseamna valoare veritabila. Asa ca "omisiunea involuntara" a celui mai rapid caricaturist al lumii din monografia judetului – pe care Popa’s il reprezinta mai mult decat onorabil in toata lumea, de peste 20 de ani – e un simptom care tradeaza un stadiu avansat si, pare-se, incurabil, al acestei boli ce ne-a atins in numele unui blestem de care nu ne mai putem elibera.

Atitudinea de dezinteres, de respingere, de dispret in fata a ceea ce inseamna valoare nu e ceva nou la noi. In anii pe care majoritatea dintre noi ii vrem uitati, valoarea era trecuta in coada listei sau, pentru mai multa siguranta, era radiata – pentru a nu periclita pozitia unor mediocritati sau nulitati care trebuiau sa avanseze si ele (sau doar ele) in societate. Pilele, relatiile, pe de o parte, si resentimentele, pe de alta parte, au dus, zeci de ani, la promovarea non-valorii in defavoarea valorii, ajungandu-se pana acolo incat din programa scolara fusesera eliminati romani intrati in constelatia literaturii universale, doar pentru ca refuzasera sa priveasca spre stanga, si inlocuiti cu scriitori in deficit de talent, dar buni aplaudaci si docili pupatori de talpi.

Ceea ce e grav este ca acest sindrom persista, necalculat si nepermis de mult, si dupa momentul in care am devenit liberi sa gandim altfel decat ni se impunea, am devenit liberi sa votam in favoarea altei scale de valori. Si, totusi, nu am reusit sa ne insanatosim. Modul in care ne respectam si ne promovam valorile veritabile are si acum mari carente. Si, te temi ca pentru multi ani de acum incolo, ireparabile. Prin acest comportament, unii dintre noi ne demonstram incapacitatea de a ne trata mentalitatea bolnava, compromisa parca definitiv in anii in care un om cu patru clase ajuns doctor docent era indiscutabil mai valoros decat un cercetator cu trei facultati si un doctorat luat pe merit, in anii in care relatiile si pilele erau cei mai buni ambasadori. Altii dovedim ca am mostenit-o ca pe-o gena rea – pe care o purtam, insa, gratios si siguri pe noi pana la infatuare, prin noile vremuri. Ignorand, in plus, loviturile, temeinice, pe care le incaseaza la temelia si asa subreda, din partea acelui segment al mass-media care promoveaza drept modele de succes indivizi care nu trebuie sa fie nici inteligenti, nici valorosi, fiind suficient sa stie sa se miste bine, functie de conjuncturi, pentru a face bani. Nu conteaza cum.

Ce motiv exista pentru a nu promova olimpicii? Pentu a-i umilim, aruncandu-le drept prima o mana de bani pe care "valorile zilei" o lasa bacsis, intr-o seara, la un restaurant? Ce motiv exista sa nu se inveseasca in educatie, in cercetare si sa nu li se dea echivalentul a doua rate de somaj unor oameni care si-au lasat trei sferturi din viata prin amfiteatre si biblioteci? Dezinteres? Teama in fata valorilor care ne-ar putea pune intr-un con de umbra? Oricum, e o atitudine care ne costa pe toti. In lume avem imaginea pe care stim sa ne-o promovam.