Fobia post-22

Un tanar timisorean, student la Universitatea de Vest, Emil Banciu, a fost, luni, invitatul presedintelui Traian Basescu in delegatia prezidentiala ce a reprezentat Romania la manifestarile dedicate celebrarii a 20 de ani de la caderea Zidului Berlinului. Miscarea presedintelui pare sa nu fi fost intamplatoare. "Daca in Germania, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia acest proces (de inlaturare a comunismului - n.r.) a avut loc fara varsare de sange, Romania a fost singura tara in care fostii conducatori, dar si conducatorii de dupa executarea lui Ceausescu au gasit cu cale sa utilizeze formule propagandistice care au justificat scoaterea armatei in strada si uciderea a peste 1.600 de romani. (...) Cei care au preluat puterea nu au avut nicio ezitare sa utilizeze in continuare armata impotriva teroristilor", spunea presedintele inaintea decolarii spre Germania, redeschizand, printr-un joc de cuvinte rostite intr-un context de incarcatura istorica si emotionala, cutia Pandorei, a intrebarilor fara raspuns din dosarul Revolutiei.

Reactiile nu au intarziat sa apara. Si nu e vorba de sentimente de jena ori de culpa fata de tanarul timisorean - care si-a pierdut mama acum 20 de ani, pe 17 Decmbrie -, fata de miile de oameni aflati in posturi similare. Am avut parte, in aceeasi zi, de o diatriba indreptata impotriva lui Traian Basescu de catre Ion Iliescu, al carui nume nu a fost pomenit de seful statului, dar a carui prezenta in contextul lui Decembrie ‘89 si in discutia care a precedat comemorarea a 20 de ani de la caderea Zidului Berlinului, este indubitabila. Domnul Iliescu catalogheaza - intr-un material numit "Declaratie", postat pe blogul personal - afirmatia sefului statului drept "iresponsabila, mincinoasa (…) o jignire la adresa Revolutiei si a conducatorilor ei, (…) un vot de blam asupra tarii". Interesanta atitudinea domnului Iliescu, care pare sa incerce, printr-o strategie abila, sa se strecoare pe langa acuzatii, mimand ca nu realizeaza ca el e cel vizat si, in acelasi timp, sa-l demonizeze pe seful statului, prezentandu-l drept personajul care denigreaza Revolutia si pe cei care au iesit in strada. Tot din "Declaratia" domnului Iliescu - care, acum, pretinde "respect si piosenie" - aflam, referitor la cei 1.600 de morti, ca "(…) diversiunea terorista s-a declansat in seara de 22 decembrie (…)", fara sa spuna cine au fost teroristii, cine i-a dirijat sau de ce lucrul acesta nu s-a putut aflat ori nu a trebuit aflat de 20 de ani.

Daca declaratiile ori replicile domnului Iliescu, pe tema Revolutiei, sunt deja previzibile, ne intrebam ce mesaj a vrut sa transmita presedintele, facand aceasta declaratie in preambulul unui moment de o asemenea incarcatura istorica si in prezenta unui tanar care nu asteapta adevarul din Decembrie 1989 doar ca pe un gest firesc, de completare a unor file de istorie, ci ca pe un act de dreptate si vaga consolare?

Sa fie fost pur si simplu un episod de aducere aminte ca cei care au gestionat evenimentele din Decembrie ’89 si cei care le-au investigat sunt datori cu raspunsuri la intrebari?

Sa fi fost doar o strategie electorala a presedintelui in exercitiu, pentru a reaminti electoratului ca greselile si jocurile facute de Ion Iliescu vor continua sub posibilul mandat al lui Mircea Geoana, autodeclarat sustinator al ideilor fostului presedinte?

Sa fie semnalul ca urmeaza iesirea la lumina a unor informatii noi in privinta Revolutiei? Sa fim pe punctul de a afla oficial nu doar ca intre evenimentele din Decembrie ’89, din Romania, si cele care le-au precedat, prin celelalte state din fostul bloc comunist, a existat un liant, ci si ca, din moment ce miscarea era prevazuta, existau si oameni prevazuti si pregatiti sa preia din mers guvernarea tarii iesite de sub dictatura? Vom vedea.