Cum era de aşteptat, ţinând cont de contextul economic şi de foarte multele credite neperformante date în 2007 şi 2008, anul trecut s-au ţinut lanţ executările silite ale debitorilor care nu au mai putut ţine pasul cu plata ratelor la bănci. În topul restanţierilor executaţi silit au condus detaşat cei care s-au împrumutat în “monede exotice”, cum e cazul francului elveţian, a cărui valoare, în raport cu euro, a crescut cu aproape 50% în ultimii doi ani.


Un produs de creditare intens promovat

În ciuda avertismentelor con­stante ale Băncii Naţionale, care a atenţionat populaţia să nu se împrumute în alte monede decât în cele în care sunt plătiţi, credi­tul în valută a prins foarte bine în România, în anii de creştere eco­nomică, atunci când şi euro avea o valoare scăzută, în raport cu leul. Poate şi pentru că majoritatea celor cu credite în valută au optat pentru euro, iar cursul acestei va­lute le-a dat destule emoţii în ulti­mii trei ani, Banca Naţională s-a străduit, totuşi, periodic, să men­ţină o stabilitate a cursului, ştiind că dacă raportul leu/euro ar lua-o razna, ar fi afectate categorii ex­trem de numeroase ale populaţiei.
Nu acelaşi lucru s-a întâm­plat însă în cazul “monedelor exoti­ce”, cum e, de pildă, francul el­veţian. Aceasta în pofida faptului că, în 2006, 2007 şi chiar înce­putul lui 2008, creditul în franci elveţieni a fost intens promovat de către o serie de bănci comer­ciale, care au lansat o gamă largă de credite în această valută, de la banalele credite de consum până la cele ipotecare.
Deşi probabil că ştia că nu va interveni pentru stabilizarea cursului leu/franc elveţian în cazul unor eveni­men­te precum actuala criză econo­mică, B.N.R. nu a avut o reacţie directă şi clară decât târziu, la începutul anului 2008, când nu a interzis, pentru că nu avea cum, dar a recomandat băncilor să sto­peze creditarea în această valu­tă. Totuşi, românii au continuat să se împrumute în franci elve­ţieni până la sfârşitul anului 2008, pe motiv că aceste credite în franci erau avantajoase pentru client datorită costurilor de finan­ţare reduse, fiind, în unele ca­zuri, mult mai atrăgătoare decât creditele în euro.
Nu se ştie dacă B.N.R. avea informaţii despre evoluţia acestei monede, însă cursul leu/franc elveţian nu a mai putut fi stăpâ­nit. În ianuarie 2007, francul elve­ţian era 2,079 de lei. În ianuarie 2008 urcase la 2,191 lei. Acum, în ianuarie 2011, francul elveţian este cotat la 3,3 lei. Creşterea spectaculoasă i-a prins nepre­gă­tiţi pe cei care au căzut în plasa acestui tip de creditare.
Iar evoluţia acestei valute nu pare să se oprească. Pe par­cursul ultimelor luni, s-au înre­gistrat noi şi noi maxime istorice ale raportului franc elveţian/euro, respectiv franc elveţian/leu. Trendul de apreciere a aces­tei valute se menţine constant încă de la jumătatea anului tre­cut, în ciuda eforturilor pe care Banca Centrală a Elveţiei a de­clarat că le face pentru deprecie­rea mone­dei.
Practic, în acest moment, românii care s-au îm­pru­mutat în monedă elveţiană în urmă cu doi - trei ani plătesc rate cu până la 50% mai mari. Deşi încă de la finele anului 2008 băn­cile locale au renunţat să mai acorde credi­te în monedă exoti­că, era deja prea târziu. Până atunci, cele mai active bănci din acest punct de vedere au fost, conform eviden­ţe­lor, Banca Ro­mânească, Piraeus Bank, Pro-Credit Europe Bank, Volksbank, OTP, Bancpost şi Raiffeisen.


“Campioni” la restanţe şi executări silite

Disponibilizările şi ajustările salariale din 2009 şi 2010 i-au lovit mult mai crunt pe cei care aveau credite bancare în franci elveţieni, decât pe cei cu credite în euro sau lei.
De altfel, şi B.N.R. confirmă că dinamica restanţelor la credi­tele în monedă exotică a fost în ultimul an mult mai pronunţată decât în cazul împrumuturilor în lei şi euro. Practic, dacă restan­ţele la monedele clasice de credi­tare au crescut cu aproximativ 300%, la împrumuturile în franci s-a ajuns la o creştere de peste 1.000%. Potrivit B.N.R., restan­ţele totale la creditele în franci elveţieni acordate persoanelor fizice se ridică la peste 300 de milioane lei, faţă de doar 23 milioane lei cât erau în februarie 2009, în creştere de zece ori. Iar lucrurile nu par să meargă înspre bine, la sfârşitul anului trecut francul elveţian înregistrând un nou record, fiind cotat la 3,42 lei. Doar pe parcursul lui 2010, din cauza acestor creşteri, rate­le s-au scumpit cu peste 20%.
În aceste condiţii, apro­xi­mativ 35% dintre timişenii care au fost executaţi silit de către bănci anul trecut aveau credite în franci elveţieni.
De exemplu, pentru un cre­dit de 70.614 franci elveţieni, plus dobânzi şi cheltuieli de execu­tare, OTP Bank a executat silit, anul trecut, un apartament cu trei camere de pe strada Orşova, din Timişoara, scos la vânzare cu un preţ de pornire de 225.000 de lei. Cei 70.000 de franci elve­ţieni reprezentau în 2007 – mo­mentul contractării creditului –, aproximativ 140.000 de lei. În momentul de faţă însă, repre­zintă peste 238.000 de lei, ceea ce înseamnă că şi în eventuali­tatea puţin probabilă, la starea de azi a pieţei imobiliare, în care se vinde apartamentul scos la licitaţie cu preţul de 225.000 de lei, timişoreanca titulară a credi­tului pierde şi bunul imobiliar, şi mai rămâne şi cu o diferenţă de returnat băncii.
“Peste hotare, un număr imens de bănci au dat faliment. Numai în America au dat fali­ment 800 de bănci, în ultimii doi ani. Şi evident că, în România, toate băncile au încercat să se salveze în toate felurile posibile. Deşi la noi nu sunt atât de multe probleme, pentru că până acum nu a dat faliment nicio bancă, sunt multe probleme pentru că au crescut sumele pe care clien­ţii băncilor nu le rambursează. Restanţele sunt de peste patru miliarde de euro, şi multe sunt la cei care au luat împrumuturi în franci elveţieni. Moneda s-a su­praevaluat, şi mulţi au ajuns în situaţia de a fi evacuaţi silit. Va fi, deci, un an greu, din acest punct de vedere, iar cei cu împru­muturi în franci elveţieni repre­zintă o categorie cu risc cres­cut”, este de părere economistul timişean Nicolae Ţăran.


Număr dublu de executări în 2010

Paradoxal, anul trecut nu a fost unul aglomerat pentru executorii judecă­toreşti. “Din analiza activi­tăţii proprii, nu pot spune că am avut cu mult mai multe executări silite anul trecut decât în anul precedent. Faţă de 2009 e o diferenţă, ca nu­măr de dosare, de plus minus 5%”, ne-a declarat Cristian Jurchescu, preşe­dintele Ca­merei Executorilor Timişoara.
Mult mai aglomeraţi au fost însă executorii băncilor, având în vedere că, la nivel naţional, numărul execută­rilor silite ale datornicilor băncilor s-a dublat în 2010 faţă de anul precedent. Peste 2.500 de oameni au fost eva­cuaţi anul trecut, dublu faţă de 2009. Şi, dacă în 2009 au fost judeţe în care nu s-a în­registrat nicio executare silită, cum ar fi Dolj, Dâm­boviţa sau Ialomiţa, în 2010, numărul de executări silite în aceste judeţe a ajuns la câte­va zeci. Numărul execută­rilor silite ale unor bunuri ipotecate de bănci a fost de ordinul zecilor şi în Timiş, bunurile imobiliare şi maşi­nile fiind bunurile vândute frecvent la licitaţie, în urma acestor proceduri. În unele cazuri, valoarea bunurilor scoase la vânzare depăşeşte cu mult valoarea creditului pentru care se face execu­tarea silită, însă prin scăderi succesive de preţ, în urma licitaţiilor repetate, la care nu se prezintă nimeni, din cauza lipsei de lichidităţi, bunurile gajate ajung să se vândă foarte ieftin.
De exem­plu, anul trecut, la Timişoara, în urma unei licitaţii realizate de executori bancari, un autoturism Saab, model nou, de peste 30.000 de euro, a fost vândut cu 5.000 de euro, proprietarul rămâ­nând cu o diferenţă de 3.000 de euro de achitat băncii pentru cre­ditul său de 8.000 de euro, diferenţă pentru ca­re e po­sibil să se organi­zeze o nouă executare sillită.
“Per total, în 2010, com­parativ cu 2009, numărul de executări silite s-a dublat sau poate chiar mai mult”, spune Adrian Nica, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
Timişul nu e încă în “top 3” al judeţelor cu cele mai multe executări silite, cla­sament condus, anul trecut, de Iaşi, Arad şi Bihor. Dar restanţele la credite cresc, ajungând în prezent la peste 600 de milioane de lei.
De vină pentru situaţia de acum, apreciază econo­mistul Nicolae Ţăran, este credi­ta­rea iresponsabilă a popu­laţiei, din 2007 şi 2008. “Băncile s-au bazat pe nişte venituri foarte mari şi au greşit. Au fost, oricum, erori în lanţ, în acei ani, cea mai mare fiind cota unică. S-a redus la jumătate impo­zitul pe salarii şi pe profit, într-un moment în care eco­nomia creştea. S-a exagerat, şi băncile au dat credite, vă­zând cum cresc veniturile populaţiei, pentru că toţi banii obţinuţi s-au dus în salarii. Foarte puţini au aver­tizat atunci că e o politică periculoasă. Ca ipoteză, dacă Guvernul Tăriceanu nu re­du­cea impozitele, guvernele care au urmat puteau să o facă şi să atenueze criza”.