Frăţia averilor greu justificabile

Citeam, zilele acestea, un articol des­pre circul adiacent unei nunţi ţigăneşti făcute în centrul Timişoarei şi priveam, în fotografiile care însoţeau tex­tul, convoiul impresionant de maşini luxoase – toate, mărci de renume în industria auto –, maşini pe care nu mulţi oa­meni de afaceri din România şi le permit. Nu este, însă, o imagine inedită. Din contră, este obişnuită la nunţile şi la înmormântările romilor cu ştaif din Timişoara, când coloane­le de maşini par să aibă şanse mari să bată, ca valoare, şi convoiul prezidenţial. Imaginea este, de altfel, în concordanţă cu vilele nu neapărat de bun gust, dar impunătoare şi foarte scumpe pe care le au în proprietate.

Problema este că ceea ce văd jurnaliştii nu văd, de exemplu, repre­zen­tan­ţii Parlamentului în teritoriu. Iar miopia lor rezultă nu neapărat din legislaţia care fa­vo­rizează şi încurajează bogăţia nejustificabilă, cât dintr-o inerţie (au­to)impusă în faţa acestor spectacole, groteşti adeseori, care vorbesc de la sine despre foar­te, foarte mulţi bani câş­ti­gaţi nu se ştie cum. Nu am auzit, în ultimii 5 - 10 - 15 ani, ca vreu­nul dintre parlamentarii lo­cali, care asistă la demonstraţiile acestea de opulenţă greu dacă nu imposibil de justificat, să aibă ini­ţiativa de a propune exclu­derea pre­zumării caracterului licit al dobân­dirii averii din legea fundamentală.

A făcut-o recent şefului statului – şi, cu siguranţă, nu privind spre averile despre care vorbeam mai sus, ci spre cele ale unor parlamentari, ale unor funcţionari publici, ale căror avuţii sunt cocoţate trufaş în “Top 300” –, când a prezentat câeva propuneri de modificare a Consti­tu­ţiei. Înainte de a (nu) fi votate în Parlament, pro­punerile preşedintelui au trecut pe la Cur­tea Constituţională unde, pre­vizibil, a fost decisă neconstituţionalitatea majorităţii lor. Una dintre prevederi viza exact dreptul de proprietate privată unde, în noua formulă, urma să fie menţinută prevederea po­tri­vit căreia nu poate fi confis­cată averea do­bân­dită legal, dar nu mai e pre­zumat carac­terul licit al dobândirii acesteia.

Or, dacă judecătorii C.C. au decis ca legea fundamentală să confere pro­tecţie oricăror averi – şi celor făcute de politi­cieni sau slujbaşi ai statului, ale căror remune­raţii nu sunt suficiente nici măcar pentru în­treţinerea vilelor şi a parcului auto, şi celor fă­cute, iată, în ani de pribegie, de către simpli cetă­ţeni români, indiferent de etnie, care nu tre­buie întrebaţi despre secretul averilor ce pot asigura bunăstarea câtorva generaţii –, de ce şi-ar mai pune cineva întrebarea cum au fost fă­cuţi banii din care au fost cumpărate maşini de ultimă ge­­neraţie, din care au fost ridicate palate cu tur­nuleţe, a căror valoare imobiliară nu o dă stilul arhitectural, neclar de altfel, ci imensi­ta­tea lor şi poziţionarea în zona 0 a oraşului sau în proximitatea acesteia, ori din care au fost cumpărate clădiri istorice în buricul târgului?

Celor care stau şi privesc prostiţi, umiliţi şi scârbiţi aceste spectacole ale opulenţei logic nejustificabile le rămâne speranţa că, poate, într-o zi, vor fi invitaţi la sesiuni gratuite pentru a deprinde arta an­tre­prenoriatului şi, parţial, secretul de a face averi din (mai) nimic – se­siuni organizate de parla­mentari şi judecători ai C.C. şi susţinute de îmbogăţiţi din viaţa politică şi publică a ţării şi de cetăţeni oneşti care ştiu, însă, să facă bani ori­cum şi oriunde.