Greve posibile si imposibile

Legea salarizarii unice, pe care urmeaza ca, marti, Guvernul sa-si asume raspunderea, nemultumeste la unison toate categoriile profesionale pe care le vizeaza. Sunt, insa, doua aspecte care ii diferentiaza net pe cei care si protesteaza fata de aceasta initiativa legislativa (este vorba despre magistrati, medici, profesori si politisti).

In primul rand, sunt drepturile pentru care se lupta cu Executivul si, probabil, in etapa a doua a razboiului, cu Parlamentul. Salariile unora (in speta ale profesorilor si ale medicilor) au fost si raman injositor de mici in comparatie cu ale altora (cu ale magistratilor, cu alte cuvinte). Ca si parte neutra in acest conflict bugetar - parte afectata insa de decizii neinspirate sau de hotarari frizand santajul -, nu poti intelege discrepantele intre veniturile unora si ale altora si nici mentinerea lor, atata vreme cat nu exista termeni de comparatie intre gradul de responsabilitate ori de importanta al unora si al altora - fiecare dintre aceste categorii profesionale joaca un rol major, dar pe segmente de activitate paralele.

In al doilea rand, este vorba despre modul in care au ales sa protesteze aceste categorii profesionale. Greva si amenintarea cu sabotarea prin neparticipare la scrutinul prezidential (eveniment extrem de important al anului, uzitat, dupa cum se vede, cu iz de santaj), venite din partea magistratilor - cei mai vocali dintre protestatari care, in plus, au in mana si una dintre cele trei puteri ale statului de drept. Dascalii au optat si ei pentru o forma de protest, in crescendo, - dezaprobari publice, boicot, pichetari si, finalmente, iau si ei in calcul greva. Dupa ce si-au trimis reprezentanti in strada, politistii aleg ca forma de protest continuarea seriei declaratiilor publice si, mai nou, excesul de zel in munca de zi cu zi, neexcluzand, insa, nici ei ideea de greva. Medicii pastreaza, surprinzator, tacerea (e drept, precedata de cateva declaratii civilizate si argumentate, facute de reprezentanti ai Colegiului Medicilor). In ciuda problemelor care treneaza in sistem, neajunsuri resimtite de pacient, in ciuda acuzelor, in general aduse post-spitalizare, la adresa unei parti a personalului medical pus in aceeasi ecuatie cu circuitul platilor informale, nu i-am vazut in strada. Cu atat mai putin, nu i-am auzit sa premediteze sa recurga la santaj, uzitand de importanta rolului pe care il joaca si amenintand cu greva in caz de nemajorare a salariilor submediocre pe care le primeste parte covarsitoare din personalul medical - submediocritate raportata atat la remuneratiile altor categorii de protestatari, cum spuneam, cat si la importanta muncii si la responsabilitatea pe care o au.

Intr-un exercitiu de imaginatie - de altfel, usor de realizat in perioadele de repaus si greve cu care ii ameninta pe guvernanti si in fata carora ne pun, fara drept de apel, pe toti ceilalti -, i-am invita pe cei care protesteaza apeland la masuri extreme, considerandu-se cei mai importanti ori singurii importanti si, prin urmare, cei carora se cuvine a li se rezolva integral si primordial orice petitie, sa incerce sa joace, imaginar, doua roluri. O data, rolul omului simplu care ar avea nevoie stringenta de serviciile unuia dintre cei intrati in refuz de munca. A doua oara, rolul omului - nu conteaza din ce categorie sociala ori profesionala -, care ar avea nevoie, intamplator, de serviciile unui ambulantier ori ale unui medic, teoretic indreptatiti si ei, ca si ceilalti colegi de paragrafe din Legea unica de salarizare, sa protesteze fata de noua grila impusa de Executiv, recurgand la masuri extreme...