Halloween, noaptea în care se întorc spiritele, în Timişoara

Petreceri cu personaje horror, schelete umblătoare şi feţe din dovleci cu guri rânjite vom vedea curând şi pe străzile Timişoarei. În 31 octombrie, timişorenii se pregătesc de Halloween, o sărbătoare cu rădăcini în Festivalul Celtic Samhain, dar şi în sărbătoarea creştină Ziua Morţilor, marcată pe 1 noiembrie, când creştinii merg în cimitire pentru a îngriji mormintele celor trecuţi în lumea cealaltă. O serie de manifestări, laice şi religioase, vor încerca să le amintească timişorenilor ce au în comun cele două evenimente, unde se întrepătrund şi de ce are Halloween tot mai mult succes în rândul tinerilor.

În calendarul ortodox, Ziua morţilor nu există

Pe tabelele de afişaj stradal sau pe portaluri de divertisment din Timişoa­ra au început să apară tot mai multe anunţuri cu privire la petreceri de Hal­loween. Ţinuta obligatorie presupune în primul rând costume cât mai ciuda­te şi dovleci scobiţi, cu lumânări aprin­se, pe post de felinare, decoruri înfri­co­şătoare şi muzică pe măsură. Tinerii ti­mişoreni au început să îşi facă deja re­zervări pentru noaptea de 31 octom­brie, când este sărbătorit Halloween-ul care se întrepătrunde cu Ziua morţilor, marcată la începutul lunii noiembrie atât de clericii catolici, cât şi de creş­tinii ortodocşi.

“Practic, în ca­lendarul ortodox, Ziua morţilor nu există. Dar în zonele Transilvaniei şi în Banat s-a păstrat această tradiţie, pre­luată de la catolici, ca toţi creştinii să meargă la morminte, fapt pe care eu nu îl consider întocmai potrivit. Nor­mal ar fi să se meargă me­reu la cimi­tir, nu e nevoie să existe o zi specială pentru acest lucru. Există, to­tuşi, un astfel de obicei şi în credinţa or­todoxă, în prima sâmbătă din luna no­iem­brie, care anul acesta cade în 5 noiem­brie, când se pomenesc morţii”,spune pre­otul Marius Florescu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Banatului.

Semnificaţia Zilei morţilor se re­găseşte în primul rând în spiritualitatea Bisericii Romano-Catolice. Potrivit credinţei catolice, în această zi, o par­te din sufletele celor morţi, care nu au fost nici sfinţi, dar nici damnaţi, ajung în Purgatoriu, unde se curăţă de păca­te pentru a putea intra în Rai.

În fiecare an, cu prilejul acestei săr­bători, Biserica Catolică organizează slujbe religioase şi liturghii speciale care se întind pe perioada unei întregi săptămâni.

La Timişoara, seria de ceremonii va debuta în 31 octombrie, la ora 17.30, în Domul Romano-Catolic, când Excelenţa Sa Martin Roos, episcop de Timişoara, va celebra Vespera Solemnităţii Tuturor Sfinţilor, în prezenţa membrilor Capitlului Catedral. Marţi, celebră­rile continuă cu Solemnitatea Tuturor Sfinţilor – sărbătoare mare, sfintele liturghii fiind organi­zate după programul duminical. În după-amiaza aceleaşi zile, în cimitirele comunităţilor cato­lice vor fi oficiate ceremonii şi slujbe specifice de pomenire a celor răposaţi.

Momentul culminant va fi atins în 2 noiembrie, când se celebrează Ziua tuturor morţilor, zi de reculegere şi rugăciune dedicată tuturor celor răposaţi. În Catedrala din Piaţa Unirii, la ora 8, episcopul Martin Roos va celebra un requiem, după care se vor rosti rugăciuni în cripta Catedralei, deschisă vizitatorilor.

Seria de ceremonii va continua joi, în Catedrala Episcopală din Timişoara, la ora 7.15, când în prezenţa Capitlului Catedral va fi celebrat un requiem la intenţia episcopilor diecezani răposaţi, vineri, la aceeaşi oră, cu o liturghie la intenţia răposaţilor episcopi Sebastian Kräuter şi dr. Augustin Pacha, şi sâmbătă, 5 noiembrie cu o liturghie la intenţia membrilor Capitlului Catedral decedaţi.

Sărbătoarea Morţilor sau Halloween, în Banat

Dacă preoţii spun că nu ar trebui căutate legături prea strânse între ce­le două sărbători, etnologii susţin con­trariul, arătând că Halloween-ul îşi are originea în sărbătorirea Zilei Mor­ţilor, fiind de fapt două componente ale ace­luiaşi trunchi.

Profesorul universitar dr. Otilia Hedeşan, decanul Facultăţii de Lite­re, Istorie şi Teologie, din cadrul Uni­ver­sităţii de Vest, spune că, în Româ­nia, celebrarea Zilei morţilor are o ve­chime de peste 40 de ani, iar Hallo­ween este o sărbătoare care a intrat în tradi­ţia locului mult mai recent, la scurt timp după Revoluţia din ’89, mai cu seamă în mediul urban. „Halloween este o săr­bătoare populară, care ţine de valorile globalizării. Este a treia sărbătoare, după Crăciun şi Ziua Îndrăgostiţilor, care intră foarte în vogă şi pe teren ro­mânesc. O sărbătoare ale cărei rădă­cini sunt celtice, vin din vechea lume franţuzească, din lumea Marii Britanii, care are tradiţii legate de acest mo­ment al anului, dar lucrurile au fost transformate când s-au mutat în Ame­rica, iar sărbătoarea a luat amploarea de azi”, spune Otilia Hedeşan.

Potrivit acesteia, pe de altă parte, Ziua morţilor face parte din calendarul catolic, deşi şi ortodocşii au o mulţime de alte zile de pomenire a morţilor, sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavril, marcată în 8 no­iembrie, şi Joia Mare, înaintea Paş­telui, de exemplu. „Este un cult al mor­ţilor mai intens repartizat în calendar. Ideea e că morţii sunt cinstiţi prin vi­zita la cimitir, un moment de pe­lerinaj al familiilor la morminte, o for­mă de în­toarcere memorială. În schimb, Hal­loween-ul este trecerea de la Ziua sfin­ţilor la Ziua morţilor, noaptea în care se întorc spiritele. Românii au luat ce era mai important din această săr­bă­toare, această reprezentare a timpu­lui. E un moment al toamnei în care gru­puri de copii şi tineri socializează şi pe­trec împreună. Cel mai important e că ti­ne­retul şcolar participă la aceste în­tâlniri prin simpatia faţă de cultura ame­­ri­cană, o atitudine pro-occidentală”, consideră Otilia Hedeşan.

În ceea ce priveşte modul în care şi-a găsit sărbătoarea particularităţi în zona Banatului, Otilia Hedeşan spune că unul dintre elementele din folclo­ris­tica bănăţeană, care ar putea face legă­tura cu „înfricoşătorul” Halloween, este prezenţa moroilor, un fel de strigoi mici care se fac din copiii născuţi morţi sau copii care mor înainte de a fi botezaţi. Se spune că aceşti copii se întorc la ma­me să ceară să fie alăptaţi, până în al şaptelea an de la data morţii lor. Du­pă aceşti ani, ies din mormânt, stri­gând “botez”. Dacă vreun trecător se în­tâlneşte cu ei, dar îşi păstrează cum­pătul şi îi botează pe loc, copiii se întorc în mormânt şi rămân acolo. În caz con­trar, devin moroi şi bagă în sperieţi oa­menii pe care îi întâlnesc pe străzi, noap­tea sau în preajma cimitirelor. Strigoii sunt clasificaţi de folcloristica populară în două mari categorii : strigoi mitici şi strigoi reali. Cei mitici sunt, de fapt, spirite rele, care rareori se întruchi­pea­ză. Strigoii reali sunt oameni, se nasc, trăiesc şi, după ce mor, continuă să bântuie pământul. Credinţa populară spune că singura cale de a-i linişti e înfigerea în trupul lor a unei ţepuşe de lemn, care să le străpungă inima.

Halloween, o combinaţie între Ziua tuturor Sfinţilor şi Samhainul celtic

Înainte de a fi marcată şi în Ro­mâ­nia, sărbătoarea de Halloween a ajuns în America în jurul anului 1840, adusă de valul masiv de imigranţi ir­landezi goniţi de acasă de marea foa­mete din epocă. Halloween a fost o zi a festivităţilor religioase, în tradiţiile păgânilor nord-europeni, până când Papii Gregory al III-lea şi Gregory al IV-lea au mutat vechiul ospăţ al creşti­nilor, cunoscut ca Ziua tuturor sfinţilor, din 13 mai în 1 noiembrie. Această decizie are o mare importanţă în is­toria zilei de Hallo­ween, întrucât de­numirea ei actuală pro­vine de la All Hallows’ Eve, care însemnă, în engleza veche, ajunul zilei tuturor sfinţilor. Tradiţia păgână a re­zistat în faţa celei creştine, iar ritua­lurile au sfârşit prin a se amesteca. Astfel, potrivit unor istorici, obiceiul de a oferi bucate ce­lor care bat la uşă nu ar fi o reminis­cenţă a ritualului celtic, ci este legat mai degrabă de pomana creştinească pentru sufletele morţilor.

Totodată, şi celţii pre-creştini au avut un festival de toamnă, Samhain, care vestea sfârşitul verii. Celţii care trăiau în urmă cu 2000 de ani în zona care acum este acoperită de Irlanda, Regatul Unit şi nordul Franţei, sărbă­toreau Anul Nou pe data de 1 noiem­brie. Această zi marca sfârşitul verii şi al recoltei şi începutul iernii, anotimp asociat deseori cu moartea. Celţii credeau că în noaptea dinaintea Anului Nou limita dintre tărâmul celor morţi şi lumea celor vii devine neclară şi că fanto­mele celor decedaţi se întorc să bân­tuie pământul, creând probleme şi stri­când recoltele. Tocmai de aceea, în noaptea de 31 octombrie, ei sărbă­toreau Samhain, un festival pentru care construiau rugi sacri pe care făceau sacrificii zeităţilor, sub formă de grâne sau animale. In timpul ce­le­brării, celţii purtau costume în general făcute din piele şi capete de animale. Când sărbătoarea lua sfârşit, ei fo­loseau focul de la rugii de sacri­ficiu pentru a-şi aprinde focurile stinse mai devreme în aceeaşi seară. Scopul era acela de a se proteja pe parcursul iernii care urma. Probabil de aici a venit ulterior ideea dovlecilor luminaţi din interior.

Ulterior cuceririi romane, Sam­hain-ul celtic a fost combinat cu două sărbători de origine romană, Feralia, o zi la sfârşitul lui octombrie, în care romanii îşi comemorau morţii, şi festi­valul în care o onorau pe Pomona, zeiţa romană a fructelor şi a copacilor. În se­colul VII, influenţa creştinismului se extinsese şi pe pământul celtic. În tim­pul festivităţilor, sărmanii cerşeau mân­care şi oamenii le ofereau plăcinte nu­mite “prăjituri de suflet” în schimbul promisiunii că se vor ruga pentru su­fletele celor morţi din familia lor.