Hipopotamii

Scriu despre rechini si rinoceri, despre baroni si oligarhi, despre moguli si invartiti, cu gandul la un poet drag mie, I.M. Panaytopoulos, care declama in poemul sau amplu „Fereastra deschisa spre univers": „Dar fac si legi hipopotamii. /Hipopotamii trag clopotul primejdiei. /Hipopotamii interpreteaza texte clasice. /Hipopotamii striga si impart dreptate". Scriu despre pachidermele si reptilele noastre, despre javrele si ramele nationale, despre omizile si lipitorile autohtone, scriu si iar scriu, dar degeaba : e prea tarziu.

Nu mai poate fi indreptat nimic cu prefaceri argheziene de tip sapa-n condei si brazda-n calimara, pe nimeni nu mai sperie penita si tastatura, pixelii ecranului sau decibelii difuzoarelor, negreala si strigatul cuvantului umblator pe hartie, pe sarme, pe unde.

E vremea lui „care pe care, cine-i mai tare si are parcare". Ai forta, ai bani, ai gasca, ai tupeu – ai parte. Ai carte, ai rusine, ai speranta, ai lege – n-ai parte.

„Si caii se impusca, nu-i asa?", se-ntreba un creator de arta. „Noaptea nu se-mpusca!", rasuna titlul unei carti percutante a altui condeier. Si, totusi, se trage. Se trag tunuri, se dau lovituri, explodeaza bombe.

Uneori, cei care nu ard dezlantuiti ca ei, cum ar fi spus poetul „primelor iubiri", in flacarile dumnealor se si destrama. Asta e. Crima, criminalitate, moarte. Ucigasi platiti. Cine pe cine. De ce. Contra cat. Asta e solutia. Oferta mafiotilor. Adio pamflet! Salutare critica. Drum bun toleranta. Arginti, tradare, moarte. Traiasca democratia de tranzitie! Traiasca era hipopotamilor!