Horia Colibăşanu se pregăteşte să escaladeze al treilea optmiar al lumii

Alpinistul timişorean Horia Colibăşanu se pregăteşte să plece într-o nouă expediţie în Himalaya. După ce a reuşit să escaladeze Vârful Makalu, al cincilea din lume ca înălţime, în vara anului trecut, va lua cu asalt Kangchenjunga, al treilea optmiar. Pentru alpinistul timişorean, atingerea vârfului Kangchen­junga ar fi al şaselea optmiar din palmares şi ar reprezenta o nouă premieră românească în Himalaya, o nouă aventură în dorinţa de a se autodepăşi.

Autodepăşirea propriilor limite, ca mod de viaţă

În fiecare primăvară, o nouă ţin­tă, un nou vârf de cucerit. Aceasta este deviza lui Horia Colibăşanu. Alpinistul, în vârstă de 35 de ani, a re­venit din ultima expediţie în Hima­laya la mijlocul anului trecut, după ce reuşise să escaladeze Makalu, al cin­cilea vârf din lume ca înălţime.

Alpinismul nu este pentru acesta doar un mod de a ieşi din rutina zilnică. Dra­gostea faţă de munte şi dorinţa de a se autodepăşi l-au făcut să se înscrie me­reu în curse pentru obţinerea unor ast­fel de performanţe, în ciuda riscurilor mari. Horia Colibăşanu a anunţat că se pregăteşte pentru o nouă expediţie în Himalaya. De această dată ţinta este Kangchenjunga, al treilea vârf ca înălţime din lume, după Everest şi K2, cu o altitudine de 8.586 metri. Atin­ge­rea vârfului Kangchenjunga ar fi al şa­selea optmiar din palmares şi ar re­pre­zenta o nouă premieră românească în Himalaya, provocarea pentru a fi pri­mul român care ajunge pe acest opt­miar, considerat unul dintre cele mai dificile şi mai periculoase din lume. Expediţia este planificată în perioada 1 martie - 1 iunie, într-o experimen­tată echipă internaţională, formată din Ho­ria, Peter Hamor şi Justin Ionescu.

Expediţia pe Kangchenjunga, încheiată la câţiva paşi înainte de vârf

Prima ascensiune pe acest vârf  a fost făcută la 25 mai 1955, de britanicii Joe Brown şi George Band. Până în anul 1852, s-a considerat că acest munte ar fi cel mai înalt din lume, dar măsurătorile trigonometrice efectuate de englezi au stabilit că muntele ur­mează ca altitudine după Vârfurile Eve­rest şi K2.

Expediţia se va încheia, însă, la o aruncătură de băţ de vârful propriu-zis.“Alpiniştii care respectă tradiţia popu­laţiei locale sikkim, care cred că mun­tele este sfânt, se opresc la câţiva paşi de vâr­ful propriu-zis”, explică Horia Colibăşanu.

Potrivit acestuia, costurile ex­pe­diţiei Kangchenjunga 2012 vor fi cu mult mai reduse faţă de cele din expediţiile anterioare, noua aventură fiind eva­luată în total la 24.000 de euro - 3000 pen­tru transport, 12.000 pentru taxele de vârf şi agenţie, 5000 pentru echipa­ment, iar 4000, pentru comunicaţii. “Costu­rile reduse, în comparaţie cu expedi­ţiile majore de tip comercial, se justifi­că printr-o ascensiune în stil alpin, în echipă mică, formată din alpinişti cu ma­re experienţă, fără butelii de oxigen şi fără şerpaşi”, explică Horia Colibăşanu.

Avalanşă de riscuri la fiecare aventură alpină

Deşi aproape în fiecare expediţie de până acum muntele a cerut tribut o viaţă de om – din şapte expediţii doar în cazul uneia nu a murit nimeni –, al­pinistul timişorean pleacă cu speranţa ca această nouă aventură va avea un final diferit.

În ultima expediţie, Slatina-Lhotse, care a început în 7 aprilie 2011 şi a avut ca destinaţie Vârful Lhotse, din vecinătatea Everestului, oboseala şi eforturile zadarnice depuse pentru sal­varea unei alpiniste elveţiene i-au de­terminat pe Horia şi partenerii săi din expediţie să renunţe la obiectiv şi să se mulţumească „doar” cu escaladarea Vârfului Makalu, al cincilea din lume ca înălţime. Chiar dacă nu se aşteptau la o ascensiune uşoară, alpinistul timişorean spune că încă de la început au avut probleme, ajungând în tabăra de bază abia după zece zile grele de trekking, îndurând frigul şi umiditatea, în lipsa echipamentului adecvat, aces­ta fiind rătăcit de liniile aeriene. După cucerirea Vârfului Makalu, alpiniştii ar fi trebuit să pornească în escaladarea Vârfului Lhotse. Însă, chiar dacă as­censiunea primului vârf şi întoarcerea spre prima tabără nu au prezentat di­ficultăţi, echipa alpinistului timişorean a avut de înfruntat o nouă situaţie si­milară celei de pe muntele Anapurna când alpinistul spaniol Toto Calafat a murit, de această tributul luat de vârf fiind viaţa elveţiencei Joelle Brup­bacher. Horia Colibăşanu a fost puter­nic marcat de această tragedie, mai ales că împreună cu ceilalţi trei colegi încercase să o salveze pe tânără, epui­zându-se la maximum, aşa cum nu i s-a întâmplat în expediţiile anterioare. În dimineaţa celei de-a doua zile, după moartea lui Joelle, aceasta a fost în­mormântată chiar acolo, de către un coleg italian.

Însă, deşi marcat de nefericita întâmplare, alpinistul timişorean spune că va răspunde totdeauna la provo­carea de a escalada noi vârfuri, oricât de periculoase, pentru că, după ce a văzut peisaje nemaipomenite şi a res­pirat aerul rarefiat al unui vârf nu s-ar putea mulţumi cu “o viaţă gri”.

Horia Colibăşanu declară că fie­care alpinist care porneşte pe munte îşi asumă riscul că ar putea să nu se mai întoarcă. La 8.000 de metri altitu­dine, atinsă cu pasul, motto-ul care guvernează e “Scapă cine poate”. Orice greşeală, cât de mică, atrage după sine altele, care pot degenera în fatali­tate, de aceea astfel de aventuri nece­sită multă pregătire şi un plan foarte bun pentru ascensiune, explică alpi­nistul. “Sunt mereu întrebat dacă nu mi-e frică să pornesc în alte expediţii periculoase. Le răspund că nu, pentru că nu îmi place să trăiesc o viaţă gri. E ca şi cum toată viaţa te-ai uitat la un televizor alb-negru, iar o dată ai văzut imaginile în culori. Nu ai cum să nu îţi doreşti să te întorci acolo. Mă bucur de fiecare dată când sunt acasă, de ver­deaţa din oraş, dar dacă nu aş pleca primăvara într-o nouă expediţie, m-ar apuca depresia”, îşi explică Horia Colibăşanu pasiunea pentru lupta de cucerire a noi şi noi vârfuri muntoase, de mii de metri înălţime. Faptul că şi-a dedicat mai tot timpul acestei pasiuni, Colibăşanu o exprimă printr-un motto după care se conduce, o zicere a ro­mancierului Ernest Hemingway : “Există doar trei sporturi: luptele cu tauri, cursele de maşini şi alpi­nis­mul.Toate celelalte sunt mai degrabă jocuri”.