(I)logica scumpirilor

Conform ultimelor ştiri furnizate de la înălţimea jilţurilor de tehnocraţi şi megieşi peste credite şi politici monetare ale celor de la Banca Naţională, în România inflaţia e ţinută sub control strict, la fel de strict cum e şi cursul euro, chiar dacă acesta din urmă o mai ia uneori semnificativ de mult pe arătură.

România stă bine cu inflaţia. Atâta doar că mai nou, produsele alimentare au intrat într-o spirală ireversibilă a scumpi­ri­lor(ca urmare a vehiculării fantomaticei crize alimentare care, zice-se, se prefigurează), ene­rgia electrică se scumpeşte, preţul utilităţilor în general, şi al întreţinerii în special(din cauza decuplării de la perfuzia cu subvenţii guver­na­mentale pentru agent termic) creşte vertigi­nos, şi, ca o cireaşă pe tort, sau mai bine zis, o bom­boană pe colivă, preţul carburanţilor se majo­rează nu substanţial, dar nici neglijabil. Cu toa­te aceste scumpiri generalizate, care propagă, într-un stil domino, alte şi alte unde de creşteri de preţuri, Banca Naţională dă asigurări că inflaţia e sub control, deşi relaţia dintre scum­piri şi inflaţie e una directă, de cauzalitate.

Nu calculele savante ale indicelui de inflaţie care scapă logicii normale merită mai multă atenţie în aceste zile, ci men­ţionata scumpire a carburanţilor. De obicei, pe acest segment, lucrurile funcţionau cam aşa : dacă undeva, în Arabia Saudită, mecanismul de acţionare al unei sonde petroliere se bloca din cauza ruginei sau a proastei operări, fiind reparat într-o oră de personalul tehnic, benzi­narii români creşteau preţul. Dacă un trader de pe Wall Street adormea cu capul pe tastatu­ră sau trăgea o beţie de pomină cu colegii de suferinţă, cumpărând tot ce-i trecea prin cap, inclusiv vreo şapte milioane de barili de petrol (incident care s-a întâmplat chiar în acest an), benzinarii români creşteau preţurile. Dacă Gaddafi, fie iertat, sau şeicul Nasser Al-Mo­hammad Al-Ahmad Al-Jaber Al-Sabah se tre­zeau dimineaţa cu o durere de cap, sau o indis­poziţie stomacală, benzinarii români săltau „cotaţiile”. De fiecare dată creşterile de preţ ne­simţite, cauzate de cele mai multe ori de simpla sete de profit, sau de nevoia de achizi­ţio­nare al unui al treilea yaht de către un direc­tor executiv de companie petrolieră erau moti­vate prin „contextul internaţional.”

De această dată însă, lucrurile au stat exact pe dos. Adică, în „contextul internaţional” barilul de petrol e în scădere cam pe tot mapamondul. Moment considerat perfect de benzinarii români pentru a opera o nouă scumpire a carburanţilor. Logica şi bunul simţ, evident, nu au loc în această ecuaţie. Ce e de apreciat e că, măcar de data aceasta, a existat din partea unei companii de profil un puseu accidental de sinceritate, mărturisind faptul că scumpirile au fost generate de faptul că există cerere pe piaţă. E, deci, “vina” româ­nilor că au benzină şi motorină mai scumpă. Lucru de natură să le dea de gândit posesorilor de autoturisme, pentru care e momentul cel mai prielnic de boicotare a „mafiei de pompă”, ţinându-şi maşinile, pe cât se poate, în garaj. Poate doar aşa, cu vânzări în scădere, „regii benzinei” vor avea măcar un moment de îngrijorare. Şi ar fi bine să se repete protestele din primăvară, când se alimenta de un leu şi se plătea cu desaga de monede. Chiar dacă benzinarii au pretins că nu e nici o problemă, şi au dotat benzinăriile cu cântare pentru sacii de monede, unora chiar le-a dat de gândit, dacă nu protestul în sine, măcar ideea, îngrijorătoare pentru ei, că ro­mâ­nii se mai pot coaliza pentru a protesta îm­po­triva nesimţirii şi anormalului. Că Româ­nia ar putea ajunge, la un moment dat, ţara în ca­re nu mai e posibil chiar orice.