Imigranţi

Soartă de imigrant. Ţigani care bântuiesc prin lumea largă. „Nu fac decât să stârnească vraj­bă”, spun băştinaşii suspicioşi. Trataţi ca okies, cum spun ameri­canii, ei sunt victime ale preju­de­că­ţilor. E drept că o şi caută. Li se pun etichete ca-n „Fructele mâ­niei”, romanul exodului spre Califor­nia, al lui John Steinbeck, ba că aduc molimi, că sunt răpănoşi, murdari şi sălbatici, degeneraţi, hoţi şi maniaci sexuali, că-s nişte venetici care nu pot înţelege dreptul la proprietate.

În multe ţări (care ne-au acu­zat înainte de 1989 că încălcăm drepturile omului, mai ales liber­tatea de mişcare!) indezirabilii sunt puşi pe fugă, stresaţi şi expulzaţi, şicanaţi de autorităţi şi victime ale fenomenului de respingere mani­fes­tat de localnici prin aşa-zisele celule de vigilenţă.

Soarta imigranţilor noştri bru­ne­ţi o au şi magrebienii care au inva­dat Franţa, kurzii care bân­tu­iesc prin Germania, albanezii care au ocupat Italia şi căpşunarii care au cucerit Spania. Nu acelaşi lucru se poa­te spune despre chinezii care au năvălit peste tot (inclusiv în Româ­nia) sau arabii care s-au infil­trat unde nu te aştepţi (inclusiv în ţara noas­tră), aceştia fiind toleraţi şi accep­taţi mai uşor fiindcă mun­cesc mai din greu. Pe când, în cazul ro­mi­lor, conjugarea acestui verb este lăsată la urmă, prioritare rămâ­nând a şparli, a ghici, a cerşi şi a cânta!