|
Agerpres:
editia 21 - 23 mai 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
![]() 17°C Umiditate:88% Viteza vantului:8 KMH Vizibilitate:11 km 4.4452 3.4817Economic | 30 ianuarie - 1 februarie 2012 | Mircea PAVELESCU
![]() ![]()
I.M.M.-urile, posibilă „armă anti-criză”Tot mai multe întreprinderi mici şi mijlocii din Timiş se dezvoltă, accesând finanţări şi creând locuri de muncă
Potr
Un segment intern de creştere economică Dacă timpul marilor investitori externi pare să fi apus, iar statele europene trebuie să caute soluţii interne de creştere economică, probabil că o importanţă tot mai mare în perioada următoare va fi acordată segmentului întreprinderilor mici şi mijlocii. De altfel, o serie de statistici recente realizate de Institutul European de Statistică Eurostat relevă că din totalul net al locurilor de muncă noi din Uniunea Europeană în perioada 2002 - 2010, 85% au fost create de întreprinderi mici şi mijlocii. Acest număr este în mod semnificativ mai mare decât cota de 67% pe care o deţin I.M.M.-urile din totalul locurilor de muncă. Studiul a demonstrat astfel contribuţia esenţială a I.M.M.-urilor la ocuparea de locuri de muncă pe plan european. Creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă de 1% pe an pentru I.M.M.-uri a fost mai mare decât cel de 0,5% constatată în cazul întreprinderilor mari. Potrivit Eurostat, microîntreprinderile (cu mai puţin de zece angajaţi), având o cotă de 58%, sunt responsabile pentru cea mai mare proporţie din creşterea totală netă a ocupării forţei de muncă în economia întreprinderilor. “În această perioadă critică pentru economia europeană, vedem cum întreprinderile mici asigură şi îşi confirmă rolul de surse principale de locuri de muncă. Contribuţia lor importantă la crearea de locuri de muncă evidenţiază mai mult ca niciodată importanţa IMM-urilor din punct de vedere economic şi necesitatea de a le sprijini la toate nivelurile. Întreprinderile mici şi noi reprezintă în mod evident cheia relansării creşterii economice”,a declarat, comentând acest sondaj, vicepreşedintele Comisiei Europene, Antonio Tajani, responsabil pentru antreprenoriat şi industrie. Conform Eurostat, I.M.M.-urile sau societăţile inovatoare care îşi desfăşoară activitatea în economii mai inovatoare au suferit mai puţin de pe urma crizei economice, putând continua să creeze locuri de muncă aproape în acelaşi ritm ca în perioada anterioară crizei. “În ultimii ani, în Timiş, întreprinderile mici şi mijlocii au contribuit în mod constant la oferta judeţeană de locuri de muncă. Sunt societăţi mari care şi-au anunţat prin intermediul nostru intenţia de a angaja noi salariaţi, dar la fel de bine reprezentate pe acest segment au fost şi întreprinderile mici şi mijlocii, care au făcut angajări în mod constant în ultimii ani la nivelul judeţului”, ne-a declarat Simona Potâng, consilier Eures în cadrul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă Timiş.
Sprijin local pentru I.M.M.-uri
Impo Un program care a prins foarte bine şi în Timiş, conform precizărilor conducerii Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii Timişoara este cel de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri. Prin acest program, lansat anul trecut, Guvernul a încercat stimularea înfiinţării a cel puţin 1.100 de firme noi, marile avantaje oferite de acest program fiind un sprijin financiar nerambursabil în valoare de cel mult 50% din valoarea noii investiţii, în limita a 10.000 de euro, garanţii de stat de maximum 80% din valoarea unui credit ce urmează a fi solicitat în limita a 80.000 de euro, bani garantaţi din Fondul de Garantare şi scutirea cheltuielilor de asigurări sociale pentru cel mult patru salariaţi, dar nu mai mult decât plafonul salariului mediu pe economie. “Acest program a fost primit cu foarte mare interes de către tineri, beneficiarii acestuia fiind persoanele până în 35 de ani, cu condiţia să nu mai fi deţinut calitatea de acţionar sau asociat în alte firme şi să aibă un plan de afaceri bun”, spune Lelica Crişan.
Start pentru întreprinzători Atractiv pentru întreprinderile mici şi mijlocii timişene este considerat şi programul Start, derulat tot prin Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii Timişoara. Obiectivul acestui program îl constituie stimularea înfiinţării de noi întreprinderi, mici şi mijlocii, îmbunătăţirea performanţelor economice ale celor existente, creşterea potenţialului de accesare a surselor de finanţare şi dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale întreprinzătorilor în scopul implicării acestora în structuri economice private. Beneficiarii eligibili sunt persoane fizice, absolvente de studii medii sau superioare, dar şi persoane juridice, nu mai vechi de doi ani. Prin acest program se oferă o alocaţie financiară nerambursabilă de maximum 70% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, dar nu mai mult de 100.000 de lei pe beneficiar, acesta trebuind să asigure o contribuţie proprie de minimum 30% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului. Cheltuieli eligibile pentru programul Start sunt cele pentru achiziţionarea de echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru – inclusiv software-ul aferent), aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare, mijloace de transport necesare desfăşurării activităţii pe care s-a accesat programul, licenţe, brevete, mărci, francize, software, achiziţionarea de echipamente IT, achiziţionarea de spaţii de lucru, spaţii de producţie şi spaţii pentru prestări servicii şi comerţ, realizarea unui site pentru prezentarea activităţii solicitantului şi a produselor sau serviciilor promovate, achiziţionarea de echipamente specifice în scopul obţinerii unei economii de energie, promovarea on-line a activităţilor societăţii comerciale, elaborarea şi producţia de materiale tipărite de promovare a activităţilor desfăşurate de societate, pe suport de hârtie şi pe suport electronic (nu mai mult de 15% din valoarea cheltuielilor eligibile) sau consultanţă pentru întocmirea documentaţiei în vederea obţinerii finanţării în cadrul programului (nu mai mult de 10% din valoarea cheltuielilor eligibile). “Avantajul acestui program este că se adresează tuturor categorii de vârstă, nu există restricţii – poate fi accesat şi de tineri şi de pensionari întreprinzători”,menţionează Lelica Crişan. Atractiv este considerat pentru întreprinzătorii timişeni şi Programul Naţional pentru Susţinerea Meşteşugurilor şi Artizanatului, implementat la nivel local tot prin Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii Timişoara, având ca obiectiv stimularea dezvoltării meşteşugurilor si a micii industrii din România şi întărirea clasei de mici meşteşugari, care îşi desfăşoară activitatea individual sau organizat prin intermediul asociaţiilor ori al altor organizatii, în special în localităţile rurale, dar şi în cele urbane. Prin acest program se pot acorda ajutoare financiare nerambursabile cu echivalentul a maximum 90% din valoarea cheltuielilor eligibile efectuate (exclusiv TVA), dar fără să se depăşeasca suma de 50.000 de lei pentru fiecare beneficiar. Cheltuieli eligibile sunt considerate pe acest program producţia de materiale tipărite de promovare a produselor de artă populară, artizanat şi a meşteşugurilor, realizarea unui site pentru prezentarea activităţii solicitantului şi a produselor sau serviciilor promovate, achiziţionarea de calculatoare sau achiziţionarea de diverse scule, dispozitive, echipamente, utilaje sau maşini necesare pentru desfăşurarea activităţii. “Şi acest program a fost destul de accesat la nivelul judeţului de cei care s-au încadrat în condiţia de a avea cel puţin un an de activitate în domeniul pentru care solicită finanţare”, specifică Lelica Crişan. Cumulat, tot mai mulţi întreprinzători timişeni apelează la ajutorul oferit de stat, prin Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii Timişoara. “Încă nu am centralizat plăţile făcute prin aceste programe la nivelul judeţului anul trecut. Ce pot să spun e că s-au utilizat toate fondurile alocate. Nu au rămas sume necheltuite pe 2011”,ne-a declarat directorul O.T.I.M.M.C. Timişoara. Acelaşi interes este confirmat şi de către reprezentanţii din teritoriu a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, prin care întreprinzătorii mici şi mijlocii pot beneficia de o acoperire a riscului de nerambursare a creditului pe care îl contractează, în proporţie de maximum 80% din valoarea acestuia şi până la valoarea de 2,5 milioane de euro, în cazul creditelor pentru investiţii, necesare pentru realizarea de noi capacităţi de producţie, dezvoltarea sau retehnologizarea capacităţilor de producţie existente, achiziţia de utilaje, maşini, instalaţii sau clădiri. “Din ce am constatat, în Timiş sunt tot mai mulţi întreprinzători mici şi mijlocii interesaţi să beneficieze de acest tip de garanţii. Cu siguranţă sunt mai mulţi decât în perioada 2009 - 2010”, ne-a declarat Rodica Rămneanţu, reprezentantul Punctului de Lucru Timişoara al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.
![]() |