Văzut ca o replică a „legilor solidarităţii sociale”, existente în alte ţări, proiectul de lege pentru instituirea impozitului anual asupra averii, propus de deputatul P.S.D. Mugurel Surupăceanu, a intrat în această lună în analiza Camerei Deputaţilor. Iniţiativa, care vizează impozitarea averilor mai mari de 500.000 de euro, are deja suficienţi susţinători şi oponenţi. Iar dacă mulţi dintre adversari o califică drept o iniţiativă ce aminteşte de celebra Lege antedecembristă a ilicitului, o parte dintre susţinători se îndoiesc că ar putea fi adoptată de un Parlament în care o bună parte dintre „votanţi” s-ar auto-impozita adoptând această lege.


Un demers original

Legea de impozitare a averilor propusă de deputatul Mugurel Surupăceanu merge pe ideea că şi alte state din spaţiul european au adoptat măsuri similare, mai ales în contextul crizei. „Există state europene care au introdus, în cadrul propriilor regimuri fiscale, un impozit asupra averii persoanelor fizice – Franţa are impozitul de solidaritate pe avere cu un prag de 790.000 de euro şi cu rate de 0,55% - 1,80%, Norvegia are impozitul pe avere cu rate de 0,9% - 1,1%. Elveţia are impozitul pe avere, între 1% - 1,5% din activele nete, prelevat de cantoane şi localităţi, acesta fiind cel mai vechi impozit. Pornind de la considerentele şi experienţa altor state, se impun şi în România măsuri similare”, spune deputatul. Foarte interesantă este modalitatea de impozitare pe care o propune legea : „Impozitul anual pe avere va fi în cuantum de 0,5% pentru valoarea care depăşeşte pragul de 500.000 de euro în echivalent lei la cursul B.N.R. la data de 31 decembrie a fiecărui an fiscal de referinţă. Persoanele fizice rezidente vor plăti impozit anual pe avere pentru veniturile realizate şi patrimoniul net, deţinut în ţară şi în străinătate, iar cele nerezidente, pentru veniturile realizate şi patrimoniul net deţinut în România, cu condiţia respectării convenţiilor internaţionale pentru evitarea dublei impuneri”.
Plecând de la aceste măsuri de implementare, legea pare să aibă o problemă în primul rând legată de modalitatea de stabilire a obiectului impozitării, în sensul că, potrivit legii, cei vizaţi de respectiva impozitare au obligaţia de a-şi face anual autoevaluarea averii şi, în condiţiile în care realizează că aceasta depăşeşte 500.000 de euro, trebuie să se „autodenunţe” Fiscului, pentru a fi luaţi în evidenţă şi impozitaţi ca atare. Or, se ştie că în România, de când există sistemul declaraţiilor de avere, există o reală problemă legată de „subiectivismul” celor care îşi evaluează averea.
În plus, prin respectiva iniţiativă legislativă se vrea plătirea unui impozit pentru patrimoniul deţinut în ţară sau în străinătate. Din acest punct de vedere, este de notorietate că destule persoane din România, cu averi impresionante, şi-au făcut în ultimii ani importante plasamente financiare, sub formă de depozite, în bănci din Elveţia, de pildă. Or dacă până şi autorităţile franceze au avut mari probleme în a convinge reprezentanţii instituţiilor bancare elveţiene să renunţe, strict pe unele cazuri, la respectarea „la virgulă” a secretului bancar, e greu de crezut că autorităţile din România vor avea mai mult succes cu acest demers.


Omisiuni „întâmplătoare” în declaraţiile de avere

O lege precum cea legată de impozitarea averilor mai mari de 500.000 de euro, chiar în varianta în care va fi adoptată, va fi extrem de greu de pus în aplicare, dacă e să se facă raportarea doar la sistemul actual de evaluare a averilor prin declaraţii de avere. Nici chiar structurile statului nu par prea interesate de controlul de integritate. Un exemplu foarte bun e faptul, că în urma unor verificări destul de stufoase, Agenţia Naţională de Integritate a găsit, de exemplu, la Primăria Lugoj, cazuri de inspectori cu grade mari care uitaseră să-şi declare lucruri esenţiale în declaraţia de avere, cum ar fi calitatea de acţionar la diverse firme. Cei în cauză nici măcar nu au contestat la Curtea de Apel Timişoara actele constatatoare prin care se certifica faptul că declaraţiile lor de avere nu erau conforme cu realitatea. Şi nici nu ar fi avut de ce să se agite. 
Practic, Agenţia Naţională de Integritate a delegat Primăriei Lugoj responsabilitatea de a lua măsuri de sancţionare. Iar măsurile luate de administraţia lugojeană au fost extrem de „severe”, în sensul că membrii Comisiei de Disciplină a Primăriei Municipiului Lugoj au propus „aplicarea sancţiunii de mustrare scrisă”. Şi aici a rămas totul.
De altfel, nici felul în care Agenţia Naţională de Integritate şi-a manifestat intenţia de a controla sinceritatea declarării averilor în vestul ţării nu a fost de natură să convingă. Practic, până acum, sancţiunile date de A.N.I. în Timiş au fost la nivelul unor funcţionari de primărie, adesea nu din primul eşalon. Ocupanţii unor funcţii publice despre care e de notoritate faptul că deţin averi impresionante au rămas neluaţi la întrebări de reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate. 
Chiar şi aşa, puţinele sancţiuni date în vestul ţării de A.N.I. au fost contestate de cei cărora le-au fost adresate, conform unor date ale Centrului de Resurse Juridice, care a monitorizat activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate, constatând că, într-un procent destul de mare, sancţiunile aplicate au fost contestate şi desfiinţate la nivelul instanţelor, plângerile terminându-se cu neînceperea urmăririi penale la nivel de parchete. Potrivit datelor din raportul de monitorizare al C.R.J., Tribunalul Timiş are pe rol 19 dosare de acest gen, toate recursuri ale Agenţiei Naţionale de Integritate, într-unul dintre acestea dându-se deja soluţie definitivă de respingere a recursului A.N.I. Impresia e, deci, că în instanţă şi în cazul eventualelor sancţiuni date de Agenţia Naţională de Integritate se poate aplica aceeaşi tactică de contestare, precum în cazul amenzilor de circulaţie. În plus, nu are cum să inspire încredere nici faptul că, de mai bine de trei ani, Agenţia Naţională de Integritate nu e capabilă să creeze o unitate teritorială în Timiş, care s-ar ocupa mult mai temeinic de controlul averilor demnitarilor locali decât o fac inspectorii ce vin în controale sporadice de la Bucureşti.


Preşedintele Partidului Alianţa Socialistă : „Fără o impozitare progresivă nu se deblochează economia”

Principalele critici aduse proiectului de impozitare a averilor mai mari de 500.000 de euro ar fi că ar putea reprezenta o măsură extremă de stânga, asemănătoare celebrei Legi a venitului ilicit, foarte de temută înainte de 1989.
Constantin Rotaru, preşedintele Partidului Alianţa Socialistă, spune că deşi multe măsuri politice venite dinspre o anumită parte a eşichierului politic sunt catalogate ca fiind de stânga, realitatea e cu totul alta. „Acest demers legat de impozitarea averilor mai mari de 500.000 de euro eu îl văd ca pe unul salutar, cu toate că sunt sceptic cu privire la implementarea sa. În general, se vorbeşte mult şi se face extrem de puţin. Eu cred că, oricum, e destul de evident, în momentul de faţă, că fără o impozitare progresivă nu deblocăm economia”.
În opinia sa, ar trebui pus mai degrabă accentul pe o iniţiativă de impozitare a averilor mari a căror provenienţă nu poate fi justificată. „Din punctul meu de vedere, Agenţia Naţională de Integritate nu îşi atinge scopul pentru care a fost creată. E un fel de cacealma. Însăşi legea pe baza căreia funcţionează mi se pare făcută prost. E restrictivă – de ce să fie controlaţi doar funcţionarii publici sau oamenii politici? De ce să nu extindem aceste măsuri spre marii oameni de afaceri, care controlează de fapt felul în care se face politică în România? Eu nu cred că un om care şi-a agonisit averea prin mijloace cinstite ar avea ceva de obiectat împotriva acestei iniţiative”.
Constantin Rotaru mai crede că, în această perioadă, de criză economică, oamenii ar trebui să perceapă şi să taxeze falsele măsuri de stânga. „Din punctul meu de vedere, P.S.D.-ul clar nu e partid de stânga. E în opoziţie şi se comportă pur şi simplu ca şi cum ar fi în campanie electorală. Din păcate, şi unele figuri din Guvern au acelaşi gen de comportament – se plâng pe la posturile TV, la care sunt invitate, şi nu iau măsurile anti-criză cu adevărat eficiente, cum ar fi renunţarea la plata acelor salarii şi pensii nesimţite. Măsurile fals proclamate de stânga pot fi un fel de anestezic pentru electorat, căruia i se mai ia ochii o perioadă, pentru a se mai prelungi agonia”.
În ultimii ani, „mesajele de stânga” sunt de fapt promovate cu intensitate de o anumită parte a clasei politice, deşi în foarte multe cazuri cei care le susţin pot fi mai degrabă încadraţi ca fiind de dreapta. „Istoria recentă ne arată că şi acum şaizeci de ani ideile de stânga au fost promovate pe fondul unui climat economic şubred. Problema e că, de obicei, în situaţii de criză, de recesiune, sunt împinse în faţă extremele – fie ele de dreapta sau de stânga”, declară istoricul timişean Vasile Dudaş, coordonatorul Secţiei de Istorie a Muzeului Banatului.