“Integritatea nu este o modă, integri­tatea este un mod de viaţă”, le-a reamintit Monica Maco­vei, colegilor de partid, sâm­bătă, în timpul Congresului Consiliul de Coordonare al P.D.-L. Votul dat, ulterior, contra criteriilor de inte­gri­tate dovedeşte că integrita­tea este percepută dacă nu un moft al unor intelectuali, cel puţin o decizie de pe urma că­reia partidul poate avea serios de pierdut în con­textul în care alege să fie integru într-un mediu politic în care, de la stânga la dreapta, lupta anti-integritate este o dovadă de perspi­cacitate, de forţă politică.

Cui i-a dat, însă, Consiliul Naţional de Coordonare al P.D.-L. votul de blam, prin decizia de sâmbătă? 1. Doar grupului reformist Macovei - Preda - Voinescu (care a venit cu pro­punerea introducerii criteriilor de integritate în partid)? 2. Şi lui Traian Băsescu (susţinător al celor trei, preşedintele fiind cel care co­laborase cu fiecare dintre ei în parte, înaintea intrării lor în P.D.-L.)? Această ipoteză prinde un contur mai clar dacă luăm în calcul şi de­claraţia lui Traian Ungureanu, făcută la finalul şedinţei, potrivit căruia “Nu trebuie să intrăm în campanie cu un partid rupt de Băsescu”. 3. Inclusiv partidului însuşi?

Poate că nu numai prima, ci şi a doua variantă au fost luate în calcul când pro­babil s-a negociat, ante-factum, votul ne­gativ pe care urmau să-l primească acele cri­terii de integritate ce trebuiau să modifice sta­tutul P.D.-L. şi puteau să-l diferenţieze net de restul scenei politice româneşti, cu un câştig de imagine poate nu imediat, e adevărat. Nu este exclus, însă, ca, prin ricoşeu, să se ajungă, în afara calculelor politice, şi la cea de-a treia variantă, a autoacordării votului de blam. Pen­tru că problema nu o reprezintă, în ochii opi­niei publice, a electoratului, divergenţa şi polemi­cile iscate de opiniile diferite legate de dero­garea de la criteriul vechimii pentru candidatul la funcţia de preşedinte al partidului – aspect pe tema căruia au fost contradicţii. Acestea pot fi taxate, eventual, ca o luptă a vanităţilor, care nu pot influenţa nici pozitiv, nici negativ votul în contextul unei politici coerente, al unor refor­me veritabile. Problema o constituie res­pingerea propunerii de suspendare din partid, pe pe­ri­oadă determinată, a celor cu probleme în Jus­tiţie – a celor arestaţi, a celor trimişi în judecată sau a celor condamnaţi prin sentinţă defini­ti­vă – şi atacurile îndreptate, ulterior, la adresa ini­ţiatorilor. Atitudini care nu transmit neapărat semnalul că în partid funcţionează ca la carte principiile democratice, cât semnalul că există pericolul unei falii. Lupta aceasta dusă de ta­bă­ra “anti-reformişti”, pentru menţinerea în partid a celor cu probleme în Justiţie, riscă să adân­cea­scă gradul de neîncredere al populaţiei în partidul de guvernământ, ajuns – din cauza contextului economic nefavorabil – la un pro­centaj mic în preferinţele electorale.

Indiferent de raţionamentele sau calculele făcute, înaintea acestei decizii, de politicienii cu experienţă din P.D.-L., e greu de crezut că, dacă nu s-a putut ajunge, nici nu se va putea ajunge la o cale de mijloc. O cale de mijloc care să îmbine experienţa politicienilor şi pragmatismul acestora, când vine vorba despre calcule electorale, cu suflul nou adus, cu cota de credibilitate şi simpatie a unor oa­meni a căror lipsă de experienţă vastă în viaţa politică este compensată de experienţa pe care o au în politicile societăţii civile – care, până la urmă, a contribuit, la succesele electorale ale actualului partid de guvernământ.