|
Agerpres:
editia 21 - 23 mai 2012
Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri pe e-mail
![]() 18°C Umiditate:88% Viteza vantului:3 KMH Vizibilitate:11 km 4.4587 3.5272Cronica furiosului | 1 - 3 februarie 2010 | Nicolae ROTARU
![]() ![]()
Incident
Eu sunt radiotelegrafist, morsist, deci n-ar trebui sa ma deranjeze sonurile ritmice. Ei, ritmul egal si acelasi - ti; ti; ti-ta-ti-ti - al unor masini cu soferi prosti, care se aude la mersul inapoi, ma scoate din pepeni, cum e o vorba. Cel putin, un chelios, dar boss la o firma suspecta ce a acaparat subsolul blocului de vizavi, care se cacaie minute in sir sa-si parcheze autoturismul, in locul lasat liber de un localnic, irita copiii si pensionarii zonei, asa incat, unii ies la fereastra si-i adreseaza cuvinte injurioase.
As! Chelioja isi vede de neputintele lui sfidatoare. Recent a primit un borcan in parbriz, a chemat Politia, s-a gasit agresorul, a iesit tambalau. Aflandu-ma in zona, am aruncat si eu o vorba, ca si cand as fi dialogat cu altcineva. - Nu ma las pana nu vorbesc cu un sef din politie care sa-l bage intr-o reexaminare. Eu n-am vazut nicio femeie incepatoare, considerata, de obicei, mai antitalent decat barbatii, chinuindu-se ca dansul. De noi s-a apropiat o matahala cu cercei in ureche. Mi s-a adresat : - Ce e, mosule? Ti s-a urat cu binele? - Cu mine vorbiti? - Da, cu tine! Il barfeai pe sefu! Vezi ca cu pilele pe care le are el in Politie s-ar putea sa nu mai dormi in seara asta acasa! - Nu va-nteleg. Nu va cunosc. Eu cu vecinul vorbeam despre prostovanul ala care nu stie sa faca o parcare laterala si de masina aia neagra care mereu intra si opreste pe contrasens, pe care am pozat-o si am chemat niste amici de la Primarie s-o ridice. Noi n-avem treaba cu dumneata decat in cazul in care vorbesti nespalat la gura si neintrebat. - Bai, hodorogule, cand ti-oi fu... - ...Te ... ai vrut sa zici, da? Continuai, dupa ce-i aplicai o lovitura intre ochi si un calcai in pulpa, facandu-l sa se surpe, cat era de matahala, si sa urle ca-n gura de sarpe Continuai, dupa ce-i pusei bocancul murdar pe gura-i spurcata : - Si daca vrei sa dormi in seara asta acasa, du-te si trage-ti masina invers, iar daca mai urci la volan dupa ce ai iesit de la cazino cu trascau in nas, va trebui sa faci schimb de locuinta pentru mai mult timp. Nu te repezi, ca n-am terminat. Daca se dovedeste ca namila filmata cand a agresat o masina fiindca a parcat in locul pe care ti l-ai atribuit abuziv, esti dumneata, va trebui sa nu-ti mai apara hoitul niciodata in cartierul asta, ca te hacuim! Incidentul ar mai fi continuat, dar ni l-au intrerupt doi politisti in uniforma, coborati din masina "siguranta si incredere", care l-au incatusat pe bossul chelios, ducandu-l direct la reexaminare, iar pe bodyguardul-sofer matahalos abia reusind sa-l opreasca printr-un foc de arma bine ochit. Marturisesc ca percutia m-a surprins, eu fiind obisnuit ca politistii sa poarte toc pentru pistol in care tin telefonul, arma fiind pastrata in fiset, sa n-o piarda. Chiar in acea clipa am sarit speriat, dand cu mana peste o vaza cu flori aflata pe noptiera si rasturnand-o pe covor. Sotia a sarit si ea buimacita, crezand ca e cutremur, dar constatand apoi : - Iar nu poti sa dormi? Ai visat urat? Chiar atunci, auzul amandurora fu spintecat de binecunoscutul semnal "morse" al antitalentului parcarilor laterale. Ne puseram patura pe cap si bombaniram amandoi : eu - o injuratura, nevasta - un blestem. Fiind vorba de doua "oferte" contradictorii, motivul de stres a continuat zile in sir pana cand, intr-o dimineata, intr-o harmalaie umana care, din nou ne-a trezit din somn, o masina de pompieri a intervenit sa stinga focul iscat la un autoturism si extins la subsolul blocului de vizavi, in strada Poiana cu Platani. Am iesit, si eu si Catela, pe balcon. Victima a fost limuzina de la volanul careia li se dadea desteptarea cu noaptea in cap copiilor si batranilor. Autorul? Necunoscut. Eu, insa, il cunosc. Mai ales ca, sub stergatorul de parbriz al masinii celei negre conduse de namila imbelciugata, l-am vazut asezand un bilet pe care scria doar atat: "Urmezi tu. Oriunde te-ai afla!" ![]() |